Nu ma mai incanta nimic. ma simt foarte singura. invizibila. mica, atat de mica incat as putea sa tip cat pot de tare si sa nu se-ntoarca nimeni. a devenit un cliseu, stiu.
poate ca duc dorul acelui sentiment care te face sa ai noduri in stomac si sa sari in sus de fericire.
dar sunt singura si zambesc idiot, si continui sa ma distrez, sa flirtrez, sa cunosc tipi iar a doua zi sa uit de ei, ca si cum nici n-ar fi fost.
continui sa zambesc si sa rad, si sa zambesc iar printre fum si sticle de alcool. uneori ma trezesc in mijlocul acelor scene si ma simt straina de mine. ca si cum doar fizic as fi fost acolo. dar sunt o adolescena tampita si problemele de la varsta asta sunt doar niste rahaturi.
pot sa am aproape orice baiat vreau inafara de cei carora le simt lipsa, si-as vrea tare mult sa-mi zambeasca si sa ma tina in brate.
si e vara si-n toamna fac 18 ani. si eu doar cu trupul sunt prezenta. e ca si cum sufletul meu, eu cea adevarata, a ramas undeva in urma si timpul a trecut pe nesimtite si n-a putut sa-i tina piept.
si te-am vazut ieri cand nu credeam c-am sa te vad. te-am vazut in acelasi 300 si chiar daca fizic te-ai schimbat, si pentru o clipa nu te-am recunoscut, tu tot familiar mi-ai fost. si mi-am dat seama ca sentimentele nu se schimba, ci oamenii. erai acolo, chiar langa mine si ochii tai erau aceiasi. am stiut atunci ca e de ajuns o clipa sa ai dragostea si sa traiesti toata viata, fara ea fizic, dar cu ea aici, undeva in tine.
" Nu intensitatea sentimentelor, ci durata lor face omul superior." bine spunea Nietzsche.
si-am mai stiut atunci, privindu-te cum imi zambeai, ca n-am sa ma las niciodata de scris.
si mi-am promis ca n-o sa-mi mai pierd vara in baruri printre saruturi cu un oarecare si zambete seci si reci si care ma sperie. am un gol imens in stomac si mi-e sila de ce-am ajuns, dar imi si place. e o lupta acerba intre egou si sine.
cine ma vede, probabil, nu da doi bani pe mine. sunt ca o oarecare stoarfa pe tocuri si zambet de decor. dar cine stie cine sunt eu cu adevarat ? si cat de singura ma simt, si ca mi-e frica.
da. mi-e frica.
tu, puiule, poate ai fi fost singurul care ar fi putut sa-mi redea libertatea.
si mi-e rusine de mine c-am incetat o data sa cred in lucrurile care se simt.. care nu se vad. ca acei oameni care mananca, dorm, se distreaza, isi satisfac poftele trupesti, o fac pe desteptii si ignora si acele lucruri.. iar apoi mor. trist, nu ?
e tarziu si am inceput sa scriu ca un om trecut de tinerete. azi am avut multe revelatii, m-am uitat la niste filme, am fost refuzata, m-am sarutat c-un necunoscut, m-am reintors la scris, am dansat si zambit si m-am simtit singura.
un lucru il stiu insa, si aici inchei. n-o sa fiu cu adevarat niciodata singura caci am o familie minunata, si te am pe tine chiar aici, in cutiuta portocalie si
