oamenii sunt teleghidaţi şi cenuşii, umbrele fumurii, feţe anemice, câte un câine hoinar.
în baruri, pe străzi pustii, în cântece fatidice, oameni ce-şi beau amarul. zâmbete plăsmuite, crengi uscate şi mormane de zăpadă. în aer se simte un miros înţepător de pământ ud, de noapte; noapte de iarnă târzie..
ninge parcă de două vieţi.. frigul îţi intră în oase, câteva stele risipite în adâncul cerului.
o stradă mohorâtă, dintr-un cartier uitat. se aude doar vântul şi-o melodie vagă din depărtare.
o tânără fată.
e îmbrăcată într-un hanorac negru şi se joacă cu aburii scoşi pe gură, uitându-se la un felinar cu lumina slabă. părul ei, deşi abia se zăreşte de gluga pusă bine pe cap, e roşu, în contrast cu chipul ei alb. are cearcăne adânci şi ochi visători. undeva, în colţul gurii, se citeşte o tristeţe adâncă, ironică şi resemnată.
îşi aprinde o ţigară şi-şi încălzeşte mâinile, suflând, obosită.
liniştea nopţii e întreruptă din când în când de tusea ei sâcâitoare şi de câte un oftat.
priveşte în jur. nimic care s-o lege de viaţă.. case ponosite, copaci fără viaţă, străzi reci şi lugubre. totul e ofilit în jur, sau doar în ea, nici nu mai ştie. are o sticlă de vin alb lângă ea, dar acum e aproape goală. se gândeşte cum a ajuns aici, prin ce alegeri sau circumstanţe ale vieţii şi dacă aşa a visat să fie când era copil. ar vrea să sune pe cineva, să caute pe cineva, oricine, dar îşi aminteşte că nu mai are pe cine. toţi sunt străini acum. e singură.. e doar ea şi noaptea, şi vinul şi iarna... şi străzile lăturalnice.. ar vrea să plângă, dar nici asta nu mai poate. totul e gol în jur, e vid, abandonat, anost, fad.
priveşte către cer. imensul rece o cufundă în cele mai ascunse visuri ale sufletului ei ruginit. în cele mai neasumite doruri.. pentru o clipă închide ochii si nu mai simte nimic, nici frig, nici ură, nici dor, nici teamă.
o umbră îi încalzeşte chipul.
tresare, speriată.
doi ochi negri o privesc fix, strălucind în înfrigurata noapte. un tânăr îmbrăcat într-un hanorac verde închis, c-o expresie mândră, enigmatică, aproape rătăcită..
nu ştie cum să reacţioneze şi-şi mai aprinde o ţigară, ascunzându-se şi mai mult după glugă.
- serios? ce faci aici? e trecut de miezul nopţii.
nu ridică capul, îl auzea parcă departe, departe de ea, dintr-un vis nebulos.
-ce cauţi tu aici?
-ce, n-am voie?..
-ba da. îl întrerupe fata c-o voce joasă, aproape difuză.
tânărul se aşeză lângă ea, fumând liniştit, cu căştile în urechi, pierdut în gândurie lui.
-nu te-am mai văzut de atâta timp. mi se pare de neconceput să te revăd acum, aici, la mine pe străzi, la ora asta.. e stupi..
- nu voiai tu să mai stăm măcar o oră, să bem un vin?
-da.. dar parcă nu voiai să mă mai vezi, cu atât mai puţin să vii pe aici.. bine, ştiu că eşti imprevizibil, mereu ai fost..
-păi azi un vin, măine un vin şi aşa te obişnuieşti.. daia n-am mai vrut.
nu vreau să te îndrăgosteşti de mine. spuse c-o voce gravă, mai mult pentru el.
- am fost. nu mai are importanţă acum. a trecut mult.. tu ai rămas doar cineva special pentru mine..
se opreşte şi oftează adânc.
hai să bem, doar seara asta contează!..
- păi şi acum.. dacă ţi-a trecut, vrei să începi iar?
-nu am băut cu tine mereu?
.. nu mai contează nimic.
nu mai am ce să pierd
i-am pierdut pe toţi.
- totul sau nimic? bet and risk?
-aşa trăiesc eu. aşa îmi place.
- zici că a murit toată lumea şi ai rămas tu, cu mine.
-nu ai idee cât de singură sunt..
- şi eu sunt. dar eu nu sunt aşa profund.
adică dacă am bani şi curve uit că sunt singur pe lume. spuse tânărul cu un ton sarcastic, aproape râzând.
fata se uită pentru prima dată la el, cu un zâmbet ironic.
-da, dar nu eşti fericit. aşa mă distrez şi eu..
dar îmi lipseşte ceva mereu..
- cu bani şi curve? o întrebă râzând.
...iubire nu îţi pot oferii eu.
... clipe de tăcere. fumau amândoi în liniştea nopţii.
adora sentimentul de pace pe care-l simţea alături de el, doar prin simpla lui prezenţă. era singura persoană din lume cu care voia să stea. putea sta cu el ore în şir, fără să-şi spună nimic, uitându-se amândoi în gol, pierduţi în visele şi dorurile lor. nu aveau nevoie de cuvinte. însăşi tăcerea vorbea în locul lor.
după un timp..
- de fapt nu ştiu ce aş putea să îţi ofer..
- eu ştiu, dar nu-mi mai pasă...
- dar de ce îţi pasă ţie? că zici că mai ai un pic şi te sinucizi.. mă deprimi.
- nu ştiu. momentan de nimic. vreau doar să stau cu tine. iartă-mă dacă sunt sentimentală şi sinceră, aşa sunt când sunt beată.
- păi şi eu sunt sentimental şi sincer când beau, dar ştii că sunt..
- un nenorocit. îl întrerupe fata.
nu, nu eşti. sau dacă eşti, eşti cel mai bun nenorocit.
vântul se înteţi şi acum era ceaţă.
au rămas amândoi bând vin, pe o bordură, şi depănând amintiri uitate. se făcuse şi mai frig, dar nu mai conta nimic. nu ştiu cât au stat, o noapte, două, ani, secole, pentru ea era eternitatea. adormi în braţele lui, atât de aşteptate, atât de acasă, acasă al ei; cu privirea spre cer, spre stele risipite, spre fulgi de nea liniştiţi, spre abisuri..
....................................
acoperă-mă cu viforul iernii, cu umbra copacilor veştejiţi sau cu zâmbetul tău..
ia-mi soarta în palmele tale şi arunc-o, dacă asta vrei. nu mai am puterea să strâng câte ai rupt şi le-ai lăsat aruncate, în urma ta. dacă te vei întoarce vreodată să calci pe sufletul meu, o să găseşti o copilă bătrână, împovărată cu multe dureri.. şi un pic nebună.
arată-mi că, în privirea ta abisală, există fericire dincolo de orice. că în braţele tale puternice, ce m-au încătuşat în vise, se află salvarea mea. să ştii că toate se află în tine.. toate poverile mele, poveştile şi nostalgiile mele. am nevoie necontenită de tine. eşti singurul din universul meu, din lumea mea, din paradisul meu.
eşti doar o iluzie deşartă din singurătatea mea, eşti irealul meu, eşti doar un vis din zări îndepărtate;
eşti doar un cântec purtat de vânt asemeni unei păsari călătoare. eşti doar un drumeţ, trecător, oprit în calea-mi. eşti ca florile răsărite printre pietre, pe ruine. eşti drogul ce-mi fulgeră prin vene.
eşti lumina din întunericul ochilor mei..
eşti adevărul din amăgirile vieţii. tu, numai tu, chinuit de neîmplinite doruri, dar neînvins al sorţii. în viscole şi-n adânc de mare, vei dăinui pe veci, aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu