we had today

pot să nu mă mai trezesc mâine, că nu-mi mai pasă. am avut dragostea şi mi-a luat mult ca să realizez asta..
viaţa omului nu merită trăită dacă acesta nu a creat ceva sau daca n-a iubit.
îţi scriu ţie, cum am făcut-o atâţia ani.. nu te mai iubesc, nici măcar nu mai ştiu bine cum arăţi. ţi-am uitat trăsăturile chipului, timpul le-a şters. pozele sunt vechi, noi nu mai suntem copii. cel mai îngrozitor lucru e să ştii că nicio clipă nu se mai întoarce, nimic nu va mai fi la fel.. niciodată la fel.
te mai văd uneori ,întâmplător, din an în an, pe stradă şi tresar. dar acum suntem doar nişte străini. mai ştii când îţi spuneam că ne vom întâlni peste ani, doi oameni maturi, şi ne vom zâmbi trist, mergând fiecare pe drumul lui? două cunoştinţe vechi, cu amintiri îndepărtate şi atât.
e ciudat cum viaţa îşi urmează cursul mai departe, măturând totul. e trist cum timpul ia cu el sentimente şi vise şi iubiri ce păreau nemuritoare.

îţi scriu rândurile astea pentru că vreau să ştii. vreau să ştii că nu te-am putut uita niciodată. şi nu în sensul ăla trist şi deprimant. nu.. nu plâng după tine şi nici nu te doresc înapoi. nici nu am cum, căci copilul de atunci, cu ochi de culoarea toamnei şi zâmbet timid, nu mai există. nici eu nu mai sunt fata după care tu ai plâns. 
nu te-am uitat în sensul că.. ai rămas o părticică ascunsă din sufletul meu, fară să vreau, te-am ascuns şi te-am uitat acolo. şi uneori, te regăsesc. în momentele mele grele, când oamenii mă dezamăgesc, în toamne târzii, în zâmbetele false din jurul meu, când vreau să fug..şi-n orice iubire ratată. în fiecare bărbat care m-a dezamăgit.. căci îmi amintesc că tu n-ai făcut-o, că tu n-ai fost la fel. ai fost singurul care m-a iubit, care m-a visat, care a plâns după mine, pe care l-a durut..  iubirea aia copilărească şi puerilă, a fost mult mai puterincă şi mai sinceră decât cele de mai târziu.

tu đăinui peste tot. când nu vreau să fac ceva greşit, când nu mai am încredere în mine, închid ochii şi îmi apari tu şi asta îmi dă putere să nu continui ceva ce voi regreta. când mă simt speriată, mă gândesc la tine. când mă simt murdară, îmi amintesc de acele vremuri şi mă simt iar copil. când mă simt goală, îmi amintesc de noi şi trăiesc. când mă simt singură şi toţi mă părăsesc, mă uit la pozele cu noi şi ştiu că am fost cândva totul pentru cineva.

nu există cuvinte pentru a descrie ce s-a întâmplat.  ştiu că pentru tine nu mai însemn nimic, că m-ai uitat de mult şi nici măcar nu-ţi mai aminteşti. dar eu o voi face, mereu. 

ironic, când eram împreună, tu păreai că iubeşti şi că suferi mai mult. iar eu am plătit după infinit mai mult. nu ştiam, pe atunci, ce vei reprezenta pentru mine. nici măcar nu bănuiam. credeam că voi plânge până se vor termina lacrimile şi că apoi voi uita. cum se întâmplă în mod normal. eram un copil, de unde aveam să ştiu? dar cu cât au trecut mai mulţi ani, cu atât ai devenit mai important. timpul m-a făcut să văd limpede totul.. şi să valorez tot ce a fost. de două ori mai mult.

tu ai fost inspiraţia mea. tu m-ai făcut să scriu. am creeat poveşti cu ea. va rămâne mereu aici, nemuritoare. asta n-are cum să mi-o ia nimeni.

uneori, îmi apar brusc mici frânturi şi episoade de pe vremurile alea.. sunt neclare, dar le simt. mi-am amintit de seara aia când eram amândoi în leagăne şi ne priveam trist. nu mai eram de mult împreună, dar magia aia dintre noi nu dispăruse. simţeam că şi tu voiai să mă iei în braţe şi să-mi zici cât de mult ţi-am lipsit.. dar era un zid prea mare între noi.

nu te-am uitat, şi am realizat, te voi uita abia la ultima bătaie a inimii. până atunci, te voi purta mereu cu mine, eşti parte din mine. povestea noastră mă va încălzi când îmi va fi frig şi mă va salva mereu. ea îmi întregeşte sufletul. aşa a fost scris. sunt sigură că dacă un lucru mi-a fost predestinat în viaţa asta, tu ai fost acela. numărul nostru m-a urmărit mereu. şi nu, nu sunt nebună. a fost o serie de coincidenţe şi multe lucruri care, fără voia mea, mă aduceau la tine. paşii mă purtau spre tine, până şi autobuzul mi-a închis uşile în faţă ca să cobor la următoarea staţie şi să dau de tine. dar lucrurile acestea nu mai au nicio importanţă acum.

ştiu acum că nu voi mai iubi pe nimeni la fel. cu lacrimi în ochi o scriu, nicio iubire nu va mai fi la fel de specială şi de pură. nimeni nu îmi va mai intra atât de adânc în suflet. în viaţă. în tot.. 

toate iubirile de mai târziu, au fost şi vor fi trecătoare, superficiale, calculate şi reci. căci eu nu mai sunt aceeaşi. căci prima oară e doar o singură dată, iar ce urmează după, e lipsit de sens. nu va mai fi niciodată la fel, iar gândul ăsta mă omoară. 

sper că eşti fericit acolo unde eşti şi că, uneori, poate îţi mai aminteşti de aimee şi de copiii ăia care-am fost. nu voi putea niciodată să descriu în cuvinte, nu există cuvinte pentru ceva atât de mare, cu care te întâlneşti o singură dată în viaţă. cuvintele sunt reci, nu pot pătrunde intensitatea trăirilor mele.

....ai vrut să îmi amintesc frumos de tine, şi ai izbutit infinit mai mult.. 

Aimee