Lorelei: Ultima scrisoare catre Dor

Draga Dorule,

Azi iti zic adio. Am obosit. Sunt franta...

Poate ca suna ciudat, dar te-am iubit. Cum n-am iubit pe nimeni. Dar cum pot sa fac aceasta comparatie cand n-am iubit pe nimeni altul ? Ai fost prima mea dragoste.

Am obosit sa raman ancorata in acea zi de 19 aprilie. O sa ies din ea de maine, o data pentru totdeauna. Maine va fi o noua zi... Si de data asta ma tin de cuvant. O despartire nu e mare lucru, nu ? In viata... Toti trecem peste asta.

Iti multumesc pentru tot...

Iti multumesc ca mi-ai dat macar iluzia ca ma iubesti. Iti multumesc ca ma strangeai tare in brate, in zilele reci de iarna. Ma coplesea parfumul tau, si mi-e dor de el.

Iti multumesc pentru zilele in care ma conduceai pana acasa, si pentru ca ma asteptai mereu, adorabil, cumplit de adorabil, in fata liceului. Cu fata plouata, cu parul ciufulit, pe care te chinuiai stangaci sa-l aranjezi, si adoram emotia ta evidenta pe care ti-o producea prezenta mea.

Iti multumesc ca ma tineai sa nu cad, si pentru grija ta sa trec strada teafara.

Iti multumesc pentru serile tarzii si pentru acea seara racoroasa de primavara, cand mi-ai oferit haina ta.

Cat am mai ras de englezul ala sau ce era, care s-a speriat de picioarele noastre.

Iti multumesc pentru trandafir. N-am sa uit ziua aceea....cum te indreptai, stangaci, spre mine, cu trandafirul in mana. Iarta-ma ca n-am stiut sa-l primesc cum trebuie, ca n-am stiut sa ma comport in acea situatie, iarta-mi stangacia, dar nu eram obisnuita cu astfel de lucruri. Am fost tare fericitaa si mandra...toate fetele ce ma priveau, ma maguleau. Erai al meu, si eram a ta. Cat m-am zbatut sa nu mi-l ia vantul, in furtuna de zapada....bietul trandafir.

Iti multumesc ca ma lasai sa ma feresc de ger, cufudandu-mi capul in haina ta...imi gaseam acasa, refugiul, linistea... Precum copiii mici la"de-a v-ati ascunselea" care isi ascund doar capul, ca sa nu fie vazuti.

Iti multumesc pentru zambetul acela al tau de copil si pentru cuvintele tale ce ma inmuiau pur si simplu.

Iti multumesc pentru ziua aceea in care mi-ai spus ca-s mai frumoasa ca oricand. Stii de ce m-am bucurat atat ? In ziua aceea, ironic, de dimineata, mi-a trecut prin cap cum ar fi sa-mi zici asta...Imi treceau ganduri dezordonate si fara noima prin cap, ca orice om. Si ai facut-o. Poate ca era o legatura speciala intre noi, o comunicare telepatica, spirituala, dincolo de materie, fizic, de ce se vede... Sau poate c-a fost o simpla coincidenta. In orice caz, aveam mereu un al saselea simt in ce te priveste. Nu de putine ori, imi treceau intrebari sau lucruri prin minte si tu raspuneai tare, intamplator. Sunt paranoia. Poti sa nu ma crezi, poti sa crezi ca-s nebuna. Nu-mi mai pasa.

Iti multumesc ca-ti lasai orgoliul si ca te intorceai la mine de fiecare data cand eram rea si certareata. Aveam nevoie de asta. Si te iubeam mai mult...

Iti multumesc ca m-ai facut fericita.

Iti multumesc pentru tot.

Si te iert...

Te iert pentru racirea ta brusca si pentru acea zi, cumplita zi, in care mi-ai dat drumul la mana.

Doar daca treci prin asta, realizezi ce scriu. N-am mai plans niciodata cat am plans atunci.

Cand mi-ai spus, [desi stiam in sinea mea ca asta ai sa spui, si ca de data asta nu mai e o gluma, ca de fiecare data], am amutit. Am inceput sa tremur si sa plang in hohote. Scriam tema la romana si-mi tremurau mainile, si scrisul. Ioana imi spunea ca sunt nebuna.A fost cumplit, cumplit...nu pot descrie in cuvinte. E dincolo de cuvinte si de mintea umana. n-ai cum sa stii daca nu simti. Din acea zi, toate au fost la fel, pana acum.

Te iert pentru neincrederea ta in mine.

Te iert pentru superficialitatea ta de copil, ce nu stia sa iubeasca.

Te iert pentru glumele tale proaste ce ma dureau.

Te iert pentru cum ma faceai sa ma simt mereu vinovata.

Te iert pentru instrainarea ta din senin si pentru felul in care te-ai purtat dupa despartire.

Nu era de ajuns ca m-ai lasat ? Iti iert cuvintele acelea triste, dureroase, cumplite...indiferenta si ironia ta rau voitoare.

Te iert pentru ca n-ai stiut sa te desparti de mine, pentru ca m-ai lasat dupa ce ne impacasem, cand muream de dorul tau si de sete de tine.

Te iert pentru ca n-am putut ramane prieteni.

Te iert pentru felul in care m-ai facut sa ma simt. Poate ca fara sa-ti dai seama, te-ai razbunat cumplit pe mine, inconstient. Poate ca subconstientul tau lucra la prabusirea mea.

Te iert ca te fereai de ploaie. De cate ori n-as fi vrut sa dansam si sa alergam in ploaie, de mana. Sa ne iubim asa cum o stiam doar noi.

Te iert ca nu-ti placeau strazile mele.

Te iert ca n-ai stiut sa ma iubesti. Sau n-ai putut.

Te iert ca n-ai venit la intalnire, cand doream atat de mult sa te regasesc si sa te uit... Stii cum eram ?

Cu fata plouata, plansa, ridicola...si atat de singura... Am mers in parc, m-am plimbat fara sens. Am stat pe malul lacului intr-un loc unde am stat odinioara, si aruncan cu pietre in el, sau cu ce apucam. Nu mai vroiam sa ma gandesc. Vroiam sa fug de gandul ca am fost sa te vad si n-ai venit...poate doar visam. poate incurcasem ora.poate poate... Se intorceau priviri dupa mine...curioase, admiratoare sau dispretuitoare. Poate ca oamenii tristi emana ceva anume... Ma aranjasem toata ziua pentru tine. Remarci, priviri, nu ma mai flata si atingea nimic. As fi vrut sa ma agat de primul strain ce-mi iesea in cale si sa ma stranga in brate tare. Un baiat m-a intrebat daca sunt trista. Ce era sa-i raspund ?

Te iert pentru golul lasat.

....Si iarta-ma. Iarta-ma pentru ciudateniile mele si nevoia mea de a fi rea. Simteam nevoia sa fiu rea. sa ma doresti mai mult...Sa-mi dovedesti. Iarta-mi firea mea complicata. Asta eram si nu puteam sa-ti dau altceva decat mine, nu puteam sa-ti dau mai mult decat aveam.

Iarta-ma pentru zilele in care veneam de brat cu R., razand. Ma asteptai atat de adorabil... Iarta-ma pentru acea zi cand m-ai asteptat in ploaie, si cand am venit cu el... Nu stii ce durere mi-a sfasiat sufletul in acea clipa... O data, cand am fost rea cu tine, am pus-o pe Ioana sa ma calce in picioare, la propriu. Si a facut-o. Pana am urlat. si tot mi se pare durerea aia infantila pe langa cea sufleteasca.

Iarta-ma ca n-am stiut sa-ti zic "te iubesc" cum trebuie. Iti spuneam " si eu" deobicei. Dar te iubeam... Daca o persoana nu-ti arata ca te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Iarta-ma ca n-am stiut sa ma port. Ca n-am stiut sa-ti arat cat te iubesc. Poate ca ti-am aratat dupa, prea tarziu...

Iarta-ma pentru acea zi cand am plecat de brat cu baietelul acela...Ce ridicol ! Dar te doream.... Prostut ce erai. Iti faceam in ciuda. Eram furioasa pe dragoste si pe tine. Fugeam de voi. Imi era frica sa nu ma indragostesc si sa te pierd. Nu stii cat m-a durut sa-ti vad ochii aceea tristi si mutrisoara aia a ta necajita si umila. Tipasem pentru prima data la tine. Nu stii cat m-a durut. Ma torturam pe mine insami.

Iarta-mi zilele cand eram o pacoste si te faceam de ras pe strada. Iarta-ma ca n-o luam pe strazile pe care vroiai tu. Trebuia sa ma impun cumva. Imi era teama sa nu ma domini. Imi era teama te dragostea ce ma coplesea cu fiecare zi ce trecea..

Iarta-mi crizele mele de gelozie si prostesti.

Iarta-ma ca te-am plictisit si sufocat dupa despartire. Iarta-mi neputinta de a trece mai departe.

Iarta-mi gandurile negre si randurile scrise...patetice, exagerate, dar pline de dragoste ! Te-am facut de ras poate, si m-am facut si pe mine. Dar nu-mi pasa. Lumea a ras. Ai ras si tu. Ce stiti voi ? Nu-mi pasa ! Si stiu ca nu eram atat de importanta ca sa ma barfesti, doar speram sa-ti amintesti cumva de mine.

Iarta-ma ca n-am stiut sa te pastrez.

Iarta-ma ca am scris atata despre tine..Stiu ca asta m-a departat cel mai mult de tine, dar aici m-am descarcat

si mi-am scris mie insami povestea, am retrait-o in scris. Mama mi-a spus sa nu mai scriu, caci iti gadil orgoliul si ca mai sunt baieti. Ca sunt o fata frumoasa si ca nu meriti. Are dreptate.

Dar te am prea mult pe constiinta.

...Iti promit sa nu te mai caut si sa nu mai vreau sa te vad. Macar am sa fug de gandul acesta.

Promit sa-mi fac prieteni noi si sa-mi refac viata. Promit sa invat din povestea noastra.

Promit sa am grija de mine, dar promite-mi c-ai sa ai si tu grija de tine. Promite-mi c-ai sa fi bine si fericit.

Promite-mi ca n-ai sa-i povestesti viitoarei prietene despre mine. Promite-mi sa nu mai stie nimeni de ce a fost. Decat noi doi.

..Nici nu stii..

Cat vroiam o vorba, un gest, un semn, un status... Stateam plangand si razand sadic, cu mainile stranse de-alungul genunchilor, leganandu-ma, asteptand.... Ce asteptam nu stiu...o minune poate.

Tresaream auzindu-ti numele sau vazand fereastra de messenger deschizandu-se. Stateam cu rasuflarea taiata. Poate se intampla o minune...

Daca la inceput inca imi mai vorbeai, inca ma mai intrebai ce fac ironic, acum nu mai existam.

Eram fericita cand vorbeam cu tine sau cand macar erai online. Te simteam mai aproape. Ce prostuta, nu ?

Vroiam sa intru din nou in lumea ta. Ioana imi spunea sa-mi sterg zambetul ala idiot de pe fata. Plangeam apoi..plangeam si parca lacrimile nu se mai terminau.

Era culmea autrocontrolului sa nu-ti vorbesc. Cerseam cuvinte. Ce ironie ! Altadata m-ai fi luat tu, mi-ai fi spus cat ma iubesti de mult, te-as fi vazut, te-ai fi rugat de mine sa ne impacam, sa iesim, sa ne iubim.. acum eram doar eu, singura, sperand la o minune. Asteptand un strain ce mi-a fost atat de drag ! ce ma adora odinioara. Un strain.

...Mergeam pe strada cu inima cat un purice, aiurita, cu ochii in fiecare coltisor...uitandu-ma la fiecare trecator, in fiecare multime...Nu erai.

Imi imaginam cum ar fi fost sa te vad din tramvai si cum as fi coborat in graba spre tine, prefacandu-ma ca nu te vad, ca merg undeva... si de m-ai fi oprit, as fi avut scuzele bine intiparite in minte: " ma duc in parc, sau la magazinul acela, uite-l !"

...De vedeam un chip familiar ce-ti semana putin, tresaream, aveam impresia ca esti tu...dura doar o clipa.

O data, in tramvai, am avut senzatia ca te vad, de departe, pe partea cealalta a strazii, intr-ul coltisor, printre o multime de oameni. Am coborat, uitandu-ma in alta parte, mergand ca si cand n-ai fi fost acolo. Cand am intors capul speriata, sa te vad, nu mai erai. Poate ca nu erai tu. Eram plina de tine si mintea imi juca feste. Orice gand, cuvant, melodie, cifra sau litera, aveau legatura cu tine. Orice mi se parea un semn, un indiciu de descifrat, si ma ducea cu gandul la dragostea mea pierduta...

Imi imaginam absurd ca intr-o zi ma voi trezi, ca imi vei spune cat ti-am lipsit si ca nu m-ai uitat nicicand. Ca a fost o greseala, o gluma, o farsa, o mica razbunare...si ca nu mai poti fara mine. Ca nu s-a terminat de tot...De fapt mi-a fost greu sa accept, sa ma consolez, sa cred. Mi se parea o gluma proasta, un cosmar doar...

Citeam romane si te vedeam printre personaje, printre randuri... Ne vedeam.

Poate ca dragostea asta de tine m-a innebunit, m-a facut sa-mi pierd mintile si viata... Ieri plangeam. Plangeam si vorbeam singura. Imi spuneam ca nu mai am viata. Ca mi-am pierdut viata. Ma durea tot corpul. Durerea se transpusese si fizic. Nu mai puteam sa respir, inima si rasuflarea o luasera razna, haotic...Cum poate oare un om sa-si piarda sufletul ? Din dragoste.. ce ridicol ! Cum am putut sa ingadui sa se intample asa ceva ? Cum am putut sa ma pierd in lacrimi si de mine insami ? M-am trezit.

...Mi-am scris povestea, mi-am scris dorul si cred ca a ajuns la final. Stii ca multora le-a placut povestea noastra? Au si plans unii...caci s-au regasit in ea. Caci orice poveste de dragoste e la fel, si unica in acelasi timp. Multi au invatat cate ceva din povestea noastra. Am si un caiet in care am povestit ca o poveste iubirea noastra. L-am scris dupa despartire, in trei zile. Am vrut sa-l arunc in mare, dar l-am pastrat pentru vremurile cand voi fi mare si voi depana amintiri. Pentru vremurile cand ne vom intalni pe strada, doi oameni mari, maturi. Poate ca am sa ti-l dau atunci.

...Va ramane aici povestea noastra, multi ani... in aceste randuri pe care le-am scris cu zambetul pe buze si de multe ori cu lacrimi in ochi. E sufletul meu in aceste cuvinte. E dragostea mea, si sper sa nu-ti bati joc de ea, razand flatat. Dar fa-o daca asta simti. Va ramane si in memoria noastra, pana la sfarsit. Cel putin in a mea, caci in a ta nu mai cred.... Nu-ti mai pasa, si te iert. Te iert. Poate c-ai sa razi sau o sa te lase rece.

E o scrisoare de ramas bun. Ramas bun al dragostei, al povestii noastre, al depresiei si al durerii. Al lui ~~Aimee si Dor.~~