...dar azi aflu că nu mai există. undeva, departe de mine, departe de acea seară, a plecat şi el.spre infinit.
precum valurile mării ce răspândesc nisipul. efemeritate, ecoul unui cântec de vară stins. de-aş fi ştiut atunci că e prima şi ultima oară când îl privesc, nu i-aş mai fi dat drumul la mână, şi l-aş fi fixat adânc, oprind ceasul în loc, să rămân cu imaginea lui întipărită pentru veşnicie.
când oamenii mor, nu se clinteşte nimic. viaţa işi continuă cursul la fel de haotic, la fel de monoton, ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată.
râsetele, speranţele, durerile şi visele lor; orice acţiune intreprinsă rămâne searbădă, avidă, uitată.
______________________________
e toamnă şi e 2012. au trecut trei ani de atunci.
Dor e doar o fantasmă a minţii mele îmbătrânite. un personaj pierdut dintr-un roman recitit de atâtea ori, fără să-i mai pătrund acum esenţa. am pierdut-o.
dincolo de linişte, dincolo de copiii din noi, timpul se dilată, iar ceasul nu l-am mai putut opri.
am uitat demult cine ai fost , nu mai ştiu cine eşti. stai singur la o masă, undeva în colţ, şi parcă obosit, bătrân la fel ca mine. eşti îmbrăcat într-un pulover demodat, iar ochii tăi sunt obosiţi, inexpresivi, anoşti.
mă aşez timid lânga tine şi-mi aprind o ţigară. eşti serios şi mândru. nu te aud.
...dramele noastre copilăreşti, scrisorile mele melodramatice, mesajul ce încerc să ţi-l scriu, incoerent, stângaci, grăbit. cursul fumului de ţigară..încrederea oarbă în oameni, în tine, în dragoste şi-n poveşti. paharul cu vin de pe masă. sinceritatea dezolantă a copilului ce-am fost. lăutarii ce cântă acum un cântec trist. dorinţele şi speranţele mele absurde, cuvintele ce n-am reuşit să ţi le mai spun. te joci cu o ţigară şi nu reuşeşti să mă priveşti, iar zâmbetul tău nu mai are acelaşi efect.
...........
azi am un râs incoerent, meschin, plin de otrava lumii. sunt bolnavă, şi nu-mi găsesc locul.
stau într-un colţ, ghemuită şi te aştept la veşnica ţigară. ne privim de la distanţă, străini, seci şi fără viaţă.
orice gest de-al tău mă face să tresar. te văd şi te pătrund din priviri şi când nu eşti, şi când nu sunt. eşti halucinant de dulce, şi-mi ascund trumurul mâinilor când eşti în preajma mea.
noi doi părem să ascundem o mare taină, doar de noi ştiută, şi-n privirea ta, ciudată şi atât de tristă, parcă-mi citesc propriile doruri.
eşti doar o iluzie închipuită, de fapt noi nu existăm. sufletul meu e îmbătrânit şi instabil.
...şi nu mai cred în poveşti.
