going up she goes...

    


"Sunt precum frunzele din parc cazute si purtate de vant pe cine stie unde. sunt atat de mica incat m-as putea pierde in picaturile de ploaie, si-n vantul caldut ale unei dupa-amieze
de primavara. m-as putea pierde chiar si-n randurile astea.
am luat hotararea sa plec. undeva, departe, in lumea larga, departe de mine si de povestea mea, departe de tine, de realitatea mea. departe, intr-un colt de umbra, unde sa-mi gasesc pacea. ma duc la gara si iau primul tren. nu conteaza destinatia.
mi-e si cald, mi-e si frig, precum un octombrie insorit. 
am sperat pentru o clipa ca timpul ma va vindeca, dar toata fiinta mea s-a intors impotriva-mi si n-a vrut in ruptul capului sa ma tratez. a insistat cu indarjire sa ma prabusesc total, iremediabil. sa ma pierd precum frunzele toamnei. nu stiu cum am ajuns aici, prin ce procese ale mintii mele, prin ce mecanisme ascunse ale sufletului meu; poate a fost doar hazardul, poate nu, ce mai conteaza? cert este ca mi-am taiat singura craca de sub picioare, inca din copilariea frageda. eu insami, de-alungul anilor, mi-am creeat situatiile nefaste care m-au adus aici.  nu mai e cale de intoarcere. 
odata, demult, imi par doua vieti de atunci, auzind sau citind astfel de "prabusiri amoroase", zambeam sceptic. mi se pareau clisee si atat. 
de abia azi am realizat c-am avut dragostea, ca te-am iubit. ai fost primul om pe care l-am iubit, iar lucrurile astea nu se uita intr-o viata. nu te mai iubesc, desigur. nu stiu de cand, poate din clipa cand mi-ai dat drumul la mana, si ai devenit doar un dor. sau poate cu trecerea timpului, atunci cand mi-ai intors spatele, si m-ai dezamagit. ce mai conteaza ?as minti sa spun ca te mai iubesc, ca mai sufar de rau de tine. dar cum oare sa mai traiesc cu golul asta ce-mi macina fiecare particica din mine ? si cu amintirea dragostei, iubirii aleia adevarate, care a murit. spune-mi tu cum. nu mai pot sa-mi daruiesc inima nimanui. nu m-ai iubit, ai fost o iubire neimplinita. am un gust amar pe buze, iar sufletul mi-e strapuns de mii de ghimpi ascutiti. nimeni nu m-a inteles, nici macar tu. tot ce vad in viitor este doar o femeie batrana, inconjurata de pisici, fum, pastile si multe hartii. obosita, senila si rece, c-o inima ce nu mai bate de mult pentru dragoste.  poate ca n-ar trebui sa aleg acest drum, poate ca atentez prea mult la propria persoana. poate ca sunt lasa, dar un om care stie atat de multe, care a trait atat de intens, te asigur ca nu mai poate trai linistit. imi lipseste ambitia, vointa, pofta de viata, motivatia, focul, setea, sensul, orice...

sa nu-ti fie teama.. atunci, atunci cand vei simti ca vrei sa fugi, cand nu-ti vei recunoaste dragostea ce tocmai te acapareaza, inseamna ca iubesti. 



...am corpul otravit, la fel si sufletul, si mintea. sunt incatusata in dependente, in nopti pierdute si-o iubire ratata. nu mai stiu cine sunt si lucruri ce odata le adoram, acum ma lasa rece. cineva m-a intrebat ce-mi place sa fac si am ramas muta. nu mai stiu sa scriu, sa desenez, sa ma bucur uitandu-ma la copii pe strada. nu mai stiu sa iubesc ploaia si nici sa rad cu adevarat. inainte iubeam copiii, cainii si batranii. muzica, balcoanele, tigarile si cartile. acum orice miscare pe-o care o fac, orice gest, orice grimasa arata fortat. mecanic. ingrozitor de fals. multi imi zic ca joc teatru, dar nu le pot explica ca asta sunt acum, ca nu pot iesi din mine, nu pot fugi de mine.

inima mea bate incet, incet.a ajuns sa cerseasca iubirea pe oriunde se duce. pe strada, chiar si-n tramvaie, oriunde ! asteapta un zambet colorat si-o imbratisare sincera.
de ce n-au venit? poate m-ar fi salvat.
nu-mi mai ramane nimic de facut, si tacerea asta dintre noi ma sufoca. stiu c-am fost nebuna, nu-mi caut scuze pentru asta, iar ecoul vocii mele nu va mai rasuna niciodata de la celalalt capat al telefonului.. nu ma vei mai auzi niciodata. nu voi mai fi niciodata.  ma tem ca n-ai fost decat o dimineata ca aia la munte... in care eu eram in visul tau si tu in al meu.. si atat. acum ne-am trezit. de fapt, au trecut doi ani de cand ne-am trezit. sunt obosita. incerc senzatia ca am trait doua vieti, iar copilaria imi pare doar un vis nebulos.


a venit toamna si trebuie sa plec. ramas bun, sufletul meu. cand vei citi scrisoarea asta, eu voi fi plecat de mult din sufletul tau,  din lumea ta.

Aimee"