Tati, ce mai faci?
Te iubesc şi mi-e dor de tine în fiecare zi.
Sper că mă auzi. Sper ca rândurile mele să ajungă, cumva, la tine. Nu înţeleg cum de nu mai eşti. Ai dispărut brusc, din casă, din curte, din camera ta care acum e alta, are pereţi proaspăt văruiţi, altă mobilă care miroase a nou, e albă şi rece şi nu-ţi mai poartă amprentele. Mie îmi plăcea camera ta modestă, cu mobilă veche şi miros de cărţi. Era cea mai caldă încăpere din lume.
Ai dispărut, tati, din pragul uşii când veneai acasă şi ştiam că eşti tu după sunetul uşii şi al paşilor şi bucuria lui Ghio, (nu se mai bucură atât de mult când vine cineva acasă), ai dispărut de la televizor, chiar dacă nu te urmăream atât de des, îmi plăcea să-l deschid şi să-ţi aud vocea prin casă, care mă liniştea mereu.
Ai dispărut din sălile facultăţii, din faţa studenţilor tăi iubiţi, ,,eroii tăi", sunt mai reci şi pustii fără tine, şi-ai dispărut de pe scaunul tău, de lângă geam. Stau în bucătărie la masă şi-ţi scriu acum. E prima toamnă fără tine. De aici, prin geamul mare, se vede fereastra de la camera ta, are acum draperii albastre, şi tu nu mai eşti acolo, după perdelele albe, pe scaun, citind cu voce tare, aşa cum îţi plăcea, sau uitându-te în zare, rătăcind prin universurile tale magice. Cât îmi lipseşte să te văd!
S-a aşezat praful peste cărţile tale, nimeni nu mai citeşte cât o făceai tu, şi timpul peste ceasul tău de la mână care s-a oprit, nedrept, scaunul tău scorojit de timp e în curte acum, părăsit, iar muzica simfonică pe care o ascultai în fiecare dimineaţă e doar o amintire acum. Nu-ţi mai regăsesc privirea decât în pozele din casă, care au devenit sfinte pentru noi, sunt refugiul nostru, alinarea noastră.
Casa e atât de plină de tine, tati! Ţi-ai lăsat urmele în fiecare colţ din încăperi, din curte, din locurile în care am fost, din momentele împreună, şi din lumea mea. Închid ochii şi tu eşti aici, mereu. Îţi aud vocea caldă şi paşii prin casă, te aud cum râzi, cum oftezi, te aud când eşti fericit sau nervos, te aud când mănânci, cum îi dai şi lui Ghio din farfuria ta, când deschizi uşa şi vii cu plasele pline de la cumpărături, te aud când o alinţi pe Ghio, când mă alinţi ,,Măriuţa lu' tata" (nimeni nu va putea să-mi mai spună aşa), când citeşti, când tuşeşti, când o strigi pe mami, când îţi aranjezi costumul în oglindă, când mă chemi să mă pupi, când uzi curtea şi florile, când eşti mândru de mine.
Nu vei pleca niciodată de aici, tati!
