miercuri, 9 ianuarie 2019

9 Ianuarie



Azi, pe 9 ianuarie, ar fi fost ziua ta. Ce goală e ziua asta acum, fără tine. Nu-ţi mai pot spune La mulţi ani, tati! Ce pot să-ţi spun este că ştiu că eşti aproape de noi. Ştiu că ne vom revedea într-o zi şi că iubirea nu se stinge în veşnicie. N-am crezut până să te pierd pe tine că fiinţa dragă rămâne să fie atât de prezentă, atât de actuală, după plecarea ei. N-am crezut, tati, că moartea nu poate distruge acea legătură. Te iubesc. Eşti atât de viu în fiecare clipă. În fiecare clipă imaginea ta e aici, o port cu mine peste tot. Şi vocea ta blândă, şi căldura mângâierii tale pe fruntea mea. Le simt mereu, cum erau ele aievea, atât de reale îmi par!


Trebuie să-ţi mărturisesc că am fugit de gândul că nu mai eşti. Iartă-mă, tati! Nu m-am mai gândit. Mi-am focalizat atenţia pe alte lucruri. Poate din cauza asta am şi uitat să plâng. Doar când vorbim, am ochii plini de lacrimi. Ce bine e când plâng! Atât de ciudat, mă simt mai bine când o fac, deşi doare. Chiar dacă fug de amintiri, dimineaţa mă trezesc cu tine în gând şi e singurul moment în care conştiinţa, de obicei adormită, face loc gândurilor reprimate şi mă lasă să plâng. Să mă simt. Să te simt. Să fiu eu însămi, cu inima mea, aşa cum nu sunt, în restul timpului. 

La mulţi ani, sufletul meu! Sau Eternitate plină de fericire. De acolo, dintre îngeri, ştiu că îmi călăuzeşti paşii. Ştiu că eşti cu mine, la fiecare pas pe care îl fac. Ştiu că sunt cu tine, chiar dacă eşti plecat. Atâta timp cât te voi iubi, nu vom fi niciodată departe. 

Să ai grijă de noi. 




Pe apele memoriei,
În adâncul viselor,
Pe cerul amintirilor, 
Eu şi cu tine ne vom revedea.
Te iubesc, pentru totdeauna.