Lorelei

Ce mai faci, tati? 
Unde eşti, îngerul meu? Aş vrea să cred că mă auzi, că spiritul tău înţelege şi citeşte aceste rânduri. Aş vrea să cred că rugăciunea mea va fi primită de tine.


Te iubesc, tati! Şi mi-e un dor covârşitor de tine! Încă nu înţeleg că nu mai eşti. Încă fug de gândul ăsta. Îţi scriu atât de rar! Viaţa a continuat fără tine, ai dispărut din casă şi de peste tot, şi nu pot concepe că nu mai vii. Cum de nu mai vii? Tati, vreau să ştiu că eşti bine, vreau să ştiu că moartea nu e un sfârşit, ci un nou început. Aş vrea un semn de la tine, să ştiu că încă eşti şi că ne desparte doar existenţa pământeană. 
Plâng acum şi aşa răcoritor e să plâng, să te plâng, să îţi vorbesc. Nu ţi-am mai vorbit de mult timp. 

Mă auzi? Primeşti cuvintele mele, acolo, printre îngeri? Spune-mi, îngerul meu, că eşti bine. Spune-mi că nu s-a sfârşit. Că nu există cu adevărat sfârşitul. Spune-mi că ne veghezi şi că n-ai plecat niciodată cu adevărat. 

N-am mai plâns de mult timp. Te rog, tati, călăuzeşte-mi paşii spre un viitor luminos, să-mi găsesc menirea. Nu ştiu care e menirea mea, nu ştiu cum să trec peste frică şi peste zona de confort. Ajută-mă, tati, să-mi construiesc un viitor în care să pot aduce bucurie şi să-mi pot găsi bucuria. 

Simt că eşti undeva şi că ne veghezi. Simt că n-ai plecat niciodată. 

Mâine ar fi fost ziua ta. Acum e o zi goală. Nu-ţi mai pot spune La multi ani, tati! Nu te mai pot îmbrăţişa, nu-ţi mai pot face un cadou, nu mai putem să vorbim, să râdem, să ne certăm, să ne bucurăm de viaţă împreună. N-am mai auzit de mult uşa de la dormitorul tău. N-ai mai venit de atâta timp acasă! Dar îţi pot spune că eşti etern, că te iubesc nespus şi că vei fi mereu cel mai bun tată din lume. 

Nu-ţi mai pot spune la mulţi ani, dar îţi trimit un gând bun şi toată iubirea mea, să traverseze universul şi timpul şi spaţiul dintre noi, să ne regăsim. Pentru că atâta timp cât trăieşti în inima mea, înseamnă că n-ai plecat niciodată.