Nu te voi uita niciodată, draga mea Deni.
Au fost puţine momentele noastre, dar port cu mine gingăşia ta.
Vocea ta caldă, ochii tăi frumoşi şi trişti, prezenţa ta blândă sunt impregnate pentru totdeauna în memoria mea.
Suflet bun, te-am pierdut. Azi e ultimul tău drum. Dacă aş fi ştiut că e ultima oară când te văd în acea zi grea de septembrie, când ai fost ultima dată la serviciu, te-aş fi strâns în braţe şi mai tare. N-ai mai venit de atunci şi nu vei mai veni. Îmi pare atât de rău că n-am putut sau n-am ştiut să-ţi alin suferinţa mai mult, îmi pare atât de rău că zilele noastre împreună au fost atât de puţine şi că n-am ajuns să ne cunoaştem. Mi-ai plăcut din prima clipă. Erai un om frumos, am simţit asta.
Nimeni nu ne avertizează când e ultima clipă când mai vedem pe cineva drag. Nimeni nu ne spune cât gol se va face în noi şi-n jurul nostru...
Ai suferit atât de mult. Sper că acum eşti bine şi că ţi-ai găsit liniştea. Sper că eşti într-un loc mai bun, în care nu există suferinţă şi nedreptate. Viaţa e o tragedie presărată cu momente în care doar exişti sau în care găseşti un refugiu în marea de lacrimi. Viaţa nu poate fi decât o tragedie pentru că durerea ei ireală şi luptele ei cântăresc mult mai mult decât orice bucurie a sa. Viaţa e nefiresc de frumoasă când găsim acel colţ de lumină şi uităm pentru o clipă că suntem în mijlocul furtunii.
A trăi înseamnă şi a muri, niciun adevăr nu poate fi mai implacabil.
Draga mea Deni.
Viaţa ne-a arătat încă o dată cât de crudă şi nedreaptă e.
Sper că eşti bine acolo unde eşti, printre îngeri.
Nu-mi iau rămas bun pentru că am nădejdea ca lumea de dincolo să fie viaţa adevărată. Refuz să cred că despărţirea de oamenii dragi e veşnică.
Iartă-ne că n-am putut să-ţi alinăm suferinţa.
Nu te voi uita niciodată.
