în viaţă întâlnim fel şi fel de oameni. pe unii în cele mai ciudate locuri, în cele mai neaşteptate momente. de unii depindem sufleteşte, şi atunci când îi pierdem încercăm să-i înlocuim; dar nu reuşim.
unii ne lipsesc, abia atunci când îi pierdem.
întâlnim oameni care ne dezamăgesc, care trec peste noi ca şi cum nici n-am fi existat. care ne dau la o parte când nu mai au nevoie de noi.
întâlnim şi oameni frumoşi, buni, de la care avem ce învăţa. oameni cu valori, cu demnitate, oameni care nu se plâng deşi au trecut prin multe. întâlnim şi oameni negativişti, egoişti, care cred că întreg pământul se învârte în jurul lor.
întâlnim oameni cărora o să le fim recunoscători toată viaţa, oameni care ne schimbă destinul. oameni care ne fac fericiţi şi-şi pun amprenta pe sufletul nostru pentru totdeauna. întâlnim şi oameni răi, orgolioşi, interesaţi, închipuiţi. oameni care profită de bunătatea noastră, care ne lovesc şi ne uită fără nici cea mai mică remuşcare.
întâlnim oameni speciali, oameni de la care avem ce învăţa, oameni adevăraţi, pe care-i admirăm şi îi respectăm. întâlnim şi oameni care ne închid uşi, în faţa cărora aşteptăm multă vreme, irosindu-ne.
întâlnim oameni cu care avem acea legătură magică, acel spaţiu inexplicabil dintre noi care ne uneşte, oriunde am fi. oameni cu care ne înţelegem doar din priviri. dar întâlnim şi oameni care nu ştiu să ne iubească, să ne aprecieze, oameni care îşi văd de drum, separat de vieţile noastre. de lumile noastre.
întâlnim oameni pe care nu vom reuşi să-i uităm niciodată, adânc înfipţi în inima noastră, în dorurile şi regretele noastre. dar întâlnim şi oameni care aparent au fost întâmplători în vieţile noastre, cu care ne-am pierdut timpul.
întâlnim oameni care ne fac promisiuni, care ne mint şi ne folosesc, pentru care n-am avut loc în universul lor. oameni care ne fac să nu mai credem în noi şi-n iubire, oameni din cauza cărora ne prăbuşim, decădem. şi fără care credem că nu vom putea trăi. dar întâlnim şi oameni care ne-au aşteptat o viaţă întreagă. oameni de care ne-am pierdut şi-i regăsim.
întâlnim oameni care ne vindecă răni, oameni care ne deschid uşi, dar şi oameni care ne fac să plângem.
întâlnim oameni cu care depănăm amintiri la un pahar de vin, dar şi oameni care ne învaţă poveşti.
întâlnim oameni care o iau pe alte drumuri, oameni pe care probabil nu-i vom mai vedea niciodată... pentru că misiunea lor s-a încheiat. dar întâlnim şi oameni din viitor, oameni din visele noastre, oameni sortiţi. oameni cu care ne continuăm drumul până la capăt.
întâlnim oameni pe care-i vedem de câteva ori în viaţă, dar care ne marchează irevocabil existenţa. oameni care ne fac fericiţi doar prin simpla lor amintire.
întâlnim şi oameni pe care nu-i vedem, nu-i putem atinge, dar pe care avem impresia că-i cunoaştem de-o viaţă.
întâlnim oameni pe care îi pierdem, dar a căror nume va răsuna ecou la ultima noastră bătaie a inimii.
mă întreb de ce unii pleacă, unde se duc, în care alte lumi înafară de a mea sunt fericiţi? mă trezesc uneori noaptea conştiintizând că au plecat de mult, că s-au îndepărtat atât de tare încât acum pare că nici nu au existat; au rămas doar umbre fugitive în sufletul meu încărcat. şi nici măcar nu mi-am dat seama când s-au strecurat din lumea mea, acel moment definitoriu care a separat viaţa de atunci cu cea de acum. ziua de noapte. acel moment unic şi dureros, pe care eu l-am scăpat. dar oamenii nu pot fi obligaţi să rămână, nu te poţi lega de ei, trebuie să-i laşi să plece.
...un lucru e sigur. nu există nimic întâmplător. fiecare decizie pe care o luăm, fiecare zâmbet pe care-l oferim pe stradă, fiecare "bună" pe care i-l dăm unui necunoscut, fiecare loc sau moment în care hotărâm să mergem, fiecare persoană care ni se pare aparent fără rost în viaţa noastră, ne poate decide destinul. o faptă bună, o călătorie, o ţigară, o petrecere sau chiar o simplă cafenea, îţi schimbă soarta. e acel moment- chiar atunci.
M-am săturat să plătesc pentru tot binele pe care l-am trăit, m-am săturat să plătesc pentru fiecare fericire mică sau zâmbet pe care l-am avut.
m-am săturat să plătesc pentru fiecare greşeală, de zece ori mai mult, pentru fiecare gând sau cuvânt rostit cu rea intenţie, la nervi.
m-am săturat să iau în cârcă toate greşelile celorlalţi, şi să port eu crucea.
m-am săturat să mă învinovăţesc pentru lucruri pe care nu le-am făcut, să am atâtea regrete şi să mă critic atât de aspru.
m-am săturat să îmi asum eu tot, să mă zbat şi să mă lupt doar eu!
m-am săturat să trag de oameni care nu vor să mai fiu în viaţa lor.
m-am săturat să nu uit pe nimeni, să port cu mine atâtea suflete în piept, în amintiri, în gând, chiar dacă ei au uitat demult şi cum mă cheamă.
m-am săturat să iert pe toată lumea, să nu port nici cea mai mică ranchiună pe oamenii la care ţin, deşi îmi tot greşesc.
m-am săturat să mă pun pe mine pe ultimul loc, să atârn de oameni, să-i implor să nu plece, deşi ei nu mă iubesc.
m-am săturat să rabd, să scâşnesc din dinţi, să sper! să mă doară oamenii falşi din viaţa mea; să aştept să mi se zică adevăruri pe care eu deja le ştiu.
m-am săturat să asist la minciunile ieftine şi teatrul de prost gust al persoanelor care pretind ca ţin la mine.
m-am săturat să depind de oameni, să iubesc, să fiu tolerantă şi atât de sinceră..
m-am săturat să am aşteptări doar pentru că eu am oferit acele lucruri de bun simţ, pe care ei n-o să mi le ofere niciodată.
m-am săturat de oameni răi, proşti, inculţi, figuranţi, închipuiţi, snobi, mincinoşi, falşi;
m-am săturat de curve, de pariuri pe suflete, de oameni vulgari, parveniţi, de oameni care judecă fără să se uite întâi la ei. de oameni care se supraapreciază, oameni fără coloană vertebrală, oameni uşori, escroci.
m-am săturat de misogini, de egoişti, cu-n orgoliu prostesc, de oameni care cred ca pamântul se învârte în jurul lor. de oameni care au uitat de unde au plecat. dar viaţa le oferă tot ce au nevoie!
oameni fără cea mai mică remuşcare, oameni care fac rău şi răul le este răsplătit cu bine.
de oameni răzbunători doar pentru că sunt frustraţi.
m-am săturat să fiu bună, maleabilă, sinceră şi generoasă şi să fiu răsplătită cu rău; fără nici cea mai mică apreciere.
m-am săturat de oameni ieftini, de oameni superficiali, de oameni care nu ştiu decât să se plângă când de fapt nu le lipseşte nimic.
m-am săturat de oameni violenţi, isterici, lăudăroşi, bârfitori, oameni cu valori false. oameni pentru care imaginea înseamnă tot şi nu mai ştiu cu ce să se etaleze.
m-am săturat de oameni răutăcioşi, invidioşi, şi care nu ştiu cum să iasă în evidenţă.
m-am săturat să-mi pese, să mă consum, să fiu la dispoziţia tuturor când de fapt niciunul nu ştie să mă întrebe dacă sunt bine. m-am săturat să tac. m-am săturat să mă tem de ceva, şi acel lucru să se întâmple, şi m-am săturat să visez la ceva şi acel lucru să-l astept în van.
m-am săturat să mă uit înapoi, să caut, să mă intereseze de persoane care au plecat demult, care mă urăsc sau m-au uitat. dar niciuna nu-mi amintesc să se fii interesat dacă mai trăiesc.
m-am săturat să fiu criticată, judecată, trasă la răspundere când ei au făcut aceleaşi lucruri pentru care mă judecă sau chiar mai rău.
m-am săturat să le explic oamenilor limitaţi, înguşti, care nu au urechi s-audă decât ce vor.
m-am săturat să cred în oameni, să iubesc peste limite, şi să fiu înşelată, trădată, manipulată, părăsită; aruncată ca un gunoi, şi învinovăţita tot eu!
m-am săturat să întorc şi celălalt obraz când primesc o palmă, să răspund cu "te iubesc" la cuvinte înjositoare.
m-am săturat să cred că viaţa va face într-o zi dreptate şi că oamenii buni vor fi răsplătiţi..
m-am săturat să-l caut, să-l plâng, să-l iubesc, să vorbesc singură, ca un ecou.
m-am săturat să iubesc şi să nu fiu iubită.
m-am săturat să fiu singură şi fiecare zi de-a mea să fie încă o pedeapsă. m-am săturat de închisoarea în care trăiesc. de lumea pe care o văd şi-o percep.
mi-a rămas ca refugiu scrisul, ţigara şi cafeaua de dimineaţă...
nu ştiu unde să fug, cred că nu există un loc pentru mine. nu ştiu!
