Mi-e dor de soare

  .
...uneori, când stau în pat, spre dimineaţă, când lumea încă doarme, şi soarele şi luna sunt deopotrivă pe cer, un gând îmi sfăşie neprevăzut sufletul. e realitatea, de care tot fug,  e conştiinţa mea mai trează ca oricând la acea oră. nu pot fugi din mine. e adevărul, marele adevăr al vieţii mele, e cel mai mare dor, cea mai cumplită povară pe care o port cu mine, pe care o ascund în existenţa mea haotică, sub măşti, în zâmbetul meu fals şi-n monotonia placidă de zi cu zi.

eşti tu...

ai devenit o amintire. o amintire îndepărtată, un ecou al dragostei mele pierdute, ce te-a strigat în fiecare noapte, în fiecare bucurie a mea sau durere,  în fiecare loc în care m-am dus şi nu te-am găsit. dar tu ai plecat de mult, şi asta realizez în dimineţi ca acestea, când zgomotul lumii începe să se audă, când cursul vieţii continuă să meargă, când începe o nouă zi, o nouă şansă, o altă zi fără tine...

te-am pierdut. definitiv, iremediabil. eşti de mult plecat. pe veci. din viaţa mea, din lumea mea, din adevărurile mele. şi atunci îmi pun faţa în pernă şi aş ţipa, dar de ce s-o fac, când tu nu mă mai auzi de atâta vreme? aş pleca, ştiu că nu-ţi pasă.

 cerul mă strânge, şi devin mică. prea mică... atunci conştientizez că nu mai eşti, că a trecut poate o viaţă de când nu ne-am mai văzut, de când am plecat pe alte drumuri, că existenţa mea şi anii mei continuă fără tine, separat de realitatea ta, de ochii tăi, de glasul tău. nu pot trai fără tine, pot doar exista. nu sunt întreagă făra tine, sunt goală. abia acum realizez, abia acum! 


chipul tău îl voi purta cu mine ca pe o icoană, iar amintirea ta mă va încăzi în momentele grele, tu imi dai curaj şi le voi înfrunta pe toate.



10:00 am: imi beau cafeaua şi scriu.  e o nouă zi, iar conştiinţa mea e iar adormită. e undeva ascunsă, ca un zid de protecţie pentru a putea trăi. 

...plec, cu poveri şi doruri, plec cu inima goală şi regrete. plec cu tot răul şi vina pe care mi le-ai aruncat asupra mea. nu merită nimeni şi nimic să mă întunece. plec.
. ai să înţelegi, poate, mai târziu.

forever is not real

   
"........Nu au trecut nici 2 zile de cand primele mele ganduri scrise vreodata pe o foaie au fost citite de unica persoana care  le-a citit si le va citi in continuare.

Am ramas placut impresionat de modul in care ea a reactionat dupa citirea acelui text. Cu o inocenta si o sinceritate deja obisnuite pentru ea, m-a sfatuit sa mai scriu in continuare (motiv 

pentru care ii multumesc si pentru care acum citeste aceste randuri).

Chiar daca eu nu voi avea niciodata un blog de genul tau, pur si simplu nu m-as simti confortabil sa am, sunt de acord sa folosesti tu, cat vrei si ce vrei pentru blogul tau. Pentru tine le-am scris, poti face ce vrei cu ele, atata timp cat doar tu stii ca sunt de la mine. Pana la urma doar tu esti cea careia i-au fost si ii sunt si ii vor mai fi adresate astfel de cuvinte.

...........................

Este prima oara cand simt nevoia sa imi scriu gandurile, cred ca din cauza intensitatii lor.

Experiente, trairi marcante in urma caror as fi putut avea ganduri la intensitatea asta; dar degeaba...nimic nu este mai profund decat atunci cand un suflet se indragosteste iremediabil de un altul.

 Iubirea, a fost, este si va fi definita mereu ca luand diferite forme, avand diferite cauze, fiind de diferite intensitati, dar mereu la final, se ajunge la acelasi lucru...nu se poate fara ea.

     

Acum nici o luna, intr-un mediu online, unde sansele sa intalnesti pe cineva care sa poata avea cea mai mica si indepartata legatura cu iubirea, era aproape nula, am intalnit o fata pe numele ei Maria. Mare, mare rau mi-a fost mirarea cand inca de la primele cuvinte pe care le-a scris, m-am indragostit atat de  tare incat primele zile numai la ea m-am gandit.

        Pe parcurs, vorbind tot intr-un mediu online, am facut un gest , un lucru pe care nu l-am mai facut si nu m-as fi gandit ca o sa-l mai fac vreodata. Indragostit…am mai fost, dar niciodata nu  m-as fi simtit in siguranta sa imi pot povesti una, de fapt cea mai marcanta experienta din viata mea. O experienta care a adus si inca aduce, atunci cand se mai aminteste de ea,  o imensa durere mie si familiei mele. Fata de Maria , am simtit ca pot vorbi, am simtit ca totul este ok daca ii voi spune, poate chiar o va ajuta si va invata ceva din toata povestea.

M-a ascultat, mi-a dat sfaturi extraordinare, a fost , am simtit-o alaturi de mine si in loc sa simt durere dupa ce am spus, m-am simtit descarcat si eliberat de o oarecare tensiune.

      

 .... Este o persoana sensibila, o fire de artist ascunsa sub o patura cu care se inveleste pentru a putea face fata societatii gresit dezvoltate in care traim. Este autoarea unui blog foarte interesant, in care din cand in cand isi scrie gandurile si trairile.  L-am citit de 100 de ori si nu pentru ca sunt indragostit de ea, ci pentru ca imi da o stare in care nu prea mai pot intra altfel.

   

Deschizand intr-un final subiectul , intr-o conversatie cu ea, mi-a spus cu o finete greu de dobandit pentru o fata de varsta ei, exact ceea ce imi era cel mai teama sa aud... dar undeva in interiorul meu stiam ca nu are sanse sa fie posibil visul meu.

         Cu un gust amar in gura, sincer, am incercat sa  reactionez cat mai matur posibil si am si reusit, dar in interiorul meu plangeam ca un copil de gradinita.

         Azi ( 28 aprilie 2013 ) la nicio saptamana dupa acea convorbire, intru din nou pe blogul ei sa vad daca a mai scris ceva. Constat cu o mare bucurie in suflet ca tocmai scrisese ceva nou. Ceva nou cu titlul : “ some people, are meant to fall in love each other, but not meant to be together… “ .

         

Cu o curiozitate greu de descries, am inceput sa citesc. Inca din primul alineat mi-am dat seama ca in momentul in care a scris acest articol, s-a gandit si la mine ( stiind ca nu de mult ii spusesem ca mi-as dori sa scrie ceva si despre mine odata si odata pe  blog ).  Am citit prima propozitie “ in viata intalnim fel si fel de oameni, pe unii in cele mai ciudate locuri, in cele mai neasteptate momente… “ de 3-4 ori fara ca macar sa fiu  curios ce scrie mai departe, dupa care am parcurs incet incet , savurand fiecare cuvant in parte ca pe o trufanda rara.

           Bineinteles ca dupa ce am citit, m-am intins in pat, ma uitam pe pereti si singurul lucru la care neuronii si sinapsele dintre ei se gandeau, era EA. Mi-ar fi placut din toata inima sa fie langa mine si pur si simplu sa o tin in brate , la pieptul meu, sa o strang tare si sa-I multumesc din suflet pentru aceasta surpriza.

           Cu toate ca sfarsitul titlului articolului suna “ …but not meant to be together… “ ma sfasaie pana la os, stiu ca nu trebuie sa imi fac sperante, pentru ca inca din start nu as fi avut nicio sansa la aceasta comoara de om. Nu as fi putut fi eu marinarul neinfricat care sa pazeasca comoara de pirati.
          Ea merita, ceva ce sper sa gaseasca pe planeta asta in timpul nostru, cu toate ca nu vede valoarea pe care o are sufletul ei , cu toate ca incearca sa se ascunda inca dupa acea patura, nu te poti ascunde la infinit de adevarata personalitate.

           Maria,  ai citit ceea ce scrie mai sus, cred ca nu mai este nevoie sa iti spun ca este scris cu sufletul deschis . Eu nu am un blog unde sa imi scriu gandurile, nu ma prea pricep si mi-ar fi rusine sa imi fac unul. Am hotarat azi dupa ce ai plecat afara, sa scriu si eu ceva, sa imi pun gandurile pe o foaie pentru tine.
     
       Nu sunt genul de baiat care sa faca ceea ce am facut acum, sunt mult prea reticent in ceea ce priveste persoana mea , dar tu ai avut si ai in continuare ceva ce imi da forta.
     

 De fiecare data cand imi spui ca m-am atasat de o proiectie a ta facuta de mine, care din punctul tau de vedere este gresita, imi zic in gand, "ba chiar eu vad din drac inger?". 

Chiar daca ai facut multe lucruri de care nu esti mandra, chiar daca nu esti cine credeam eu ca esti la inceput,   partile alea bune pe care eu le-am vazut la tine  sunt incontestabile si RARE , si fac mai mult decat orice parte mai putin buna a ta.

...imi place sa scriu despre tine sau pentru tine, imi da o stare care doar in momentele astea o pot avea. Imi placi atat de mult, imi place enorm acea sclipire a ta pe care clar o ai si eu am vazut-o, incat nici nu stiu cand trece timpul cand scriu.

Mereu, momentele de scris sunt pe telefon , atunci cand stau in cada cu doua lumanari aprinse si atat , si toata casa doarme. Ma izolez, intru cu totul in linistea asta si sunt doar eu si tu. Te vad, nu spui nimic, te uiti la mine cu ochii superbi si o atitudine  ferma, iar eu scriu tot ce-mi trece orin cap. Este ca un vis , o alta realitate din care n-as mai vrea sa ies niciodata.

Am spus multe si n-am spus nimic, ti-am zis ca sunt pur si simplu ca intr-un vis, te vad chiar si acum in fata mea cu privirea aia care  l-ar inmuia si pe Chuck Norris, si scriu fara creier folosind doar inspiratia de moment si sufletul... Imi pun gandurile, dorintele pe o foaie alba fara nici cea mai transparenta perdea.  stiu ca scriu pentru tine...  lucru care imi  da cea mai mare libertate pe care as putea-o avea...

.................................................  "                                                                                                       A.