e greu să trăieşti într-o lume în care nu există magie sau minuni decât în poveşti.. într-o lume în care oamenii poartă măşti, în care iubirea e efemeră şi adesea confundată cu falsul ataşament; în care moartea e peste tot, în care speranţa e o curvă; în care sinucigaşii aleg să părăsească scena, în timp ce alţii se luptă să rămână; în care tentaţiile şi viciile îţi zâmbesc, iar adevărul se ascunde.
când am venit pe lume, peisajul era altul. erau vise şi miracole. erau oameni ce se salvau unii pe alţii de ei înşişi. erau braţele mamei ce mă apărau şi-mi alungau frica; erau zâmbete adevărate şi poveşti nemuritoare. iubirea din cărţi era eternă şi undeva, printre stele, aşteptându-mă. oamenii nu ştiau să mintă sau să se rănească căci îi mustra apoi conştiinţa. oamenii buni nu se îmbolnăveau şi erau fericiţi. viaţa era veşnică, iar moartea exista doar în filme.
.
am trăit mult timp în întuneric şi nici n-am vrut să revăd lumina. m-am izolat în scris, ţigări, cărţi, vin roşu, promiscuitate şi singurătate. într-o existenţă placidă, haotică, mizerabilă şi de abandon de sine. am preferat nopţile albe şi tumultul violent al bucureştiului. liniştea şi echilibrul mă sufocau. mi-am îmbrăcat sufletul în negru şi-am păşit mândră în singurătate şi-n frig. am ignorat strălucirea dimineţii, cântecele lumii şi exaltarea timidă a inimii. când mi-am aprins ţigara şi-am plâns printre paharele goale, am uitat cât de scurtă e viaţa şi cât de inutilă e frica.
am primit iarna în suflet şi-am închis uşa fericirii. de ea mi-a fost cumplit de teamă, mai mult decât de durere. căci fericirea e ocazională şi ţine cât un fum tras în piept.
am aşteptat inconştient o zi în care mă voi trezi şi întunericul va fi dispărut, iar lumea va fi din nou la fel, aşa cum am lăsat-o înainte să adorm..
dar acum ştiu că dacă aştepţi ca cineva să vină într-o zi să te salveze, vei aştepta în zadar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu