am avut o altă noapte albă, lungă, tulbure, afundată în alcool, ţigări, sex, iarbă şi pierdere de sine.
nu ştiu de ce, dar fiecare aventură pe care o am mă dezintegrează, mă îneacă, mă îndepărtează şi mai mult de mine, de sufletul meu mutilat şi speriat. de esenţa mea.
mă simt murdară, proastă, scârbită şi singură.
mă tem mai mult de dragoste decât de singurătatea în care m-am înecat atâta amar de timp.
azi-noapte am închis ochii şi-n întunericul obscur te-am văzut. te-am simţit. ca şi cum n-au trecut atâţia ani de când ai dispărut definitiv din lumea mea. ca şi cum n-a trecut nici măcar o oră din acea noapte de iarnă în care m-am dăruit ţie, absentă, beată, pierdută, pentru întâia oară.
am aprins lumina în încăperea înecată în ceaţă şi-un miros dulce amar de iarbă îmi invada simţurile. cânta o melodie tristă, deprimantă şi se potrivea perfect cu atmosfera ieftină şi vulgară din jur. mi-am aprins o ţigară şi-am rămas cu privirea aţintită, obosită.. cu ochii inerţi, goi, stinşi.. inexpresivi la străinul ce-mi zâmbea. mi s-a părut pentru o clipă că seamănă cu tine.. ochii, privirea, expresia feţei, chiar şi aerul lui.. toate îmi aduceau aminte de tine.
...mi-am dat seama, în acea clipă, că încă sunt plină de tine.
te-am crezut uitat, iubitule, pierdut în negura trecutului, în timpul ce trece, ştergând totul în urma lui.. dar în aceste momente, de apropiere fizică cu un altul, trupul meu răvăşit îţi poartă încă amprenta. încă te caută.
e ciudat cum trupurile unor femei păstrează, inconştient, vie prezenţa primului lor bărbat.
am realizat că eşti adânc îngropat în mine, în toată fiinţa mea şi că orice aş face, oriunde aş fugi, vei rămâne mereu o parte ascunsă din mine.. dar viaţa totuşi curge înainte, înghiţindu-ne pe fiecare din noi. şi mă sperie uneori întunericul în care ai dispărut. în care am dispărut.
