Cât de ciudat şi repede trec toate lucrurile care te-au schimbat cumva, care şi-au lăsat amprenta în tine. Cred că fiecare zi, oricât de banală ar fi, te transformă şi nu vei mai fi niciodată la fel. Fiecare întâmplare, fiecare clipă care aduce cu ea o trăire, fiecare nouă percepţie asupra lucrurilor ucide şi renaşte ceva în tine. Sunt mici nuanţe, greu de sesizat, dar dacă arunci o privire mai atentă în tine, îţi dai seama că nu vei mai fi niciodată ca ieri.
Au trecut zilele într-o inerţie ciudată, m-am cufundat într-un somn adânc şi-n noaptea asta m-am trezit. Conştiinţa mea s-a trezit. Am aruncat o privire în trecut- am fugit de el un timp- şi toate au rămas acolo, aşa cum le-am lăsat, reci şi adormite, zile care s-au dus şi care nu vor mai fi niciodată. Amintirile îmi sunt ca visele. Le port în mine vag şi le mai simt, uneori, aşa cum au fost ele aievea.
Ce mai faci, A?
Nu ştiu dacă te-am uitat, dar am încetat să te mai visez. M-am obişnuit fără tine. În tot timpul ăsta care a trecut între noi, în absenţa ta, am mai învăţat ceva. Am învăţat că oricât de mult şi-ar lăsa un om amprenta în tine, că oricât de mult ţi-ar bulversa lumea, că oricât ai crede că nu poţi trăi fără el, că te sufoci la propriu, timpul trece şi orice strălucire se stinge. Oricât ai fi de disperat, oricât ai plânge, într-o zi alt om întâlnit va face să-ţi tresară inima şi să zâmbeşti, chiar dacă cu lacrimi uscate pe obraji. Timpul e neiertător cu oamenii, A. Ei îşi văd de drum şi se uită. Nu pot trăi într-un chin permanent. Oamenii sunt egoişti. Sau nu. Poate e doar un mecanism de apărare.
Am învăţat că orice sentiment se stinge în lipsa luminii. Dacă între doi oameni dăinuie noaptea, va fi frig mereu. Şi le va fi dor de soare. Şi se vor căra.
Mi-am dat seama că acele clipe magice sunt doar ficţiuni ale unui loc sau moment. Fiecare om are momentul lui atunci când apare. Tu ai avut momentul tău, acum un an, când eram alta, când erau alte circumstanţe, când era alt aer, când viaţa era altfel. Mi se par două vieţi de atunci...
Într-un final, tot ce contează e dacă ai trăit acele întâmplări şi cu ce ai rămas în urma lor. Ce a mişcat acel om în tine.
Nu mai are nicio importanţă acum dacă nu te voi mai vedea niciodată. M-ai făcut să vibrez pentru o clipă şi am luat tot ce e mai frumos din clipele noastre. Şi te port cu mine aşa cum port fiecare trăire care m-a cutremurat cândva.
Ştiu că într-o zi voi fi iubită. Am simţit asta acum puţin timp, în timp ce mi-am aprins o ţigară şi-am luat o gură de vin, şi era atât de real încât am tresărit speriată. Am ştiut atunci că într-o zi un om mă va cunoaşte cu adevărat şi-mi va iubi esenţa. Şi că toate încercările mele de a câştiga dragostea cuiva mi se vor părea puerile şi triste.. toate luptele mele de a trăi o fericire de ocazie, de a trăi clipa, de a mă simţi eternă şi apoi de a fugi.. toate vor păli în faţa unei iubiri reale, nu uneia din filmele mele. Şi-n clipa aia, voi simţi cât de fraieră am fost şi cât de inutil a fost totul.. în toţi anii ăştia.. Voi ajunge acasă şi mă voi vindeca. Şi nu voi mai scrie niciodată.
