Uneori durerea provocată de iubire, poate să fie atât de năucitoare, încât să simţi că-n interiorul tău se schimbă forma chimiei tale.
...a fost.. şi s-a terminat. valurile mării nu fac decât să risipească nisipul. aşa a fost şi iubirea noastră... mereu aceeaşi... mereu alta.
trebuie să plec. e prea târziu pentru noi.. eu nu mai am ce să-ţi ofer. tu nu mai ai ce să-mi dai.
te rog să nu plângi. am plâns eu cât pentru amândoi.
17 februarie 2012
mă uit în oglinda murdară şi faţa mea palida pare batrână. aş fuma o ţigară acum. ochii mei mă privesc fixi, nu poţi întrezări nimic prin ei, atâta sunt de neexpresivi, de insipizi. mă deplasez cu greu, şi zâmbesc sarcastic. mă prabuşesc de podea, şi rămân cu privirea-n gol ore în şir. închid ochii. golul din stomac aproape că-mi taie respiraţia.
cândva, când eram copil, zâmbeam sceptic când auzeam astfel de drame amoroase, şi de oameni care şi-au săpat singuri groapa.. îmi spuneam că e cu neputinţă ca un om să-şi faca singur rău, şi să nu mai trăiască din cauza unor simple sentimente. dar acum ştiu. şi mă tem că n-a mai rămas nimic din mine.
..dar munţii, râul, câmpiile din visele mele, oamenii pe care i-am cunoscut împreuna. vara şi zâmbetele noastre de copii în ploaie, îmi vor aminti mereu de tine.. şi poate că stelele căzătoare din noaptea aceea au spus totul.
ţărmul pe care l-am părăsit e mult prea departe, viaţa mea de dinainte mi se pare fadă, făra nici o noimă, prăfuită. nebuloasă. şi nu mai am puterea şi nici voinţă de a mă salva.
"rămas bun.
mă numesc numai Lorelei.
legenda spune că am ucis.
anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână, şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.
mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Mării Negre: numai ghimpi curbi ce-au încununat odată fruntea lui Hristos.
a trecut o ploaie de primăvară şi s-a ţesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului. cu el îmi încing mijlocul si mă duc.."
..dar probabil, fără a pierde nu învăţăm să preţuim. se pare că iubim de fapt ceea ce ne lipseşte.
au trecut ani buni de-atunci, şi încă mă trezesc în nopţi ca astea, scriindu-ţi. mi-e frig şi mi-am aprins o ţigară. e vreo 2 şi ceva. e februarie şi-o noapte furtunoasă, vântul se aude-n geam şi mă sperie, şi-mprăştie zăpada. totuşi, e foarte linişte în sufletul meu.
auzi şi tu vântul în geam ? te uiţi uneori pe fereastră în gol ? îţi aminteşti oare de mine ? spune-mi de ce-i iarnă ..de ce-i atât de trist..
în nopţi ca astea vreau să fiu singură, printre gândurile mele, printre foi şi fum.
nu mai ştiu ce voiam să-ţi scriu.
-Ai.. ? ce surpriză să te revăđ. ce faci ?
-bună.. bine.. aştept pe cineva.
-încă mai eşti cu tipul ăla ?
-da.. tu..
-şi eu. mă bucur. să vă ţină !
-la fel..
-pari schimbată. pentru prima oară pari chiar.. fericită.
- posibil..s-au schimbat multe..
-mhm da..
- îţi aminteşti când eram beată şi m-am ridicat , clătinându-mă să ajung până la tine, şi m-am aruncat în braţele tale ? abia mă ţineau picioarele, dar atunci singurul scop era să ajung la tine.
-da..
-nu mai vedeam nimic în jurul meu, ci doar pe tine, centrul universului meu pe atunci. te vedeam multiplicat, copacii se învârteau o dată cu tine.. dar cred că.. erai singurul meu echilibru, singura mea scăpare. nu mai conta nimic, nici cum îţi voi părea, nici de ce vor zice ceilalţi, orgoliul meu rămânea mut, îmi trebuiai în clipele acelea atât de covârşitor.. mai mult decât mi-a trebuit vreodată vreun lucru. aşa e dragostea de fapt. te învârţi în gol, gata să cazi, fără un punct de sprijin. îţi pierzi echilibrul. nu mai vezi nimic.
- Aş..am..i.
-nu ştiu ce ţi-am spus, abia puteam să vorbesc. dar probabil c-am urlat cât am putut de tare să mă ierţi, şi că te-am iubit, că te-am iubit mult.. şi iar să mă ierţi. apoi m-am întins pe jos cu faţa spre cer, uitându-mă în gol..
- băi nene, dar..nu-ţi mai aminti de lucruri atât de triste. a trecut.gata. eram copii..ne-am schimbat, suntem fericiţi amândoi acum.
- e ciudat, nu ? ca peste ani să ne-ntâlnim undeva, în mijlocul Bucureştiului, şi să ne salutăm rece, mergând fiecare pe drumurile lui.
citeşte mai întîi, cititorule, istoria acestei iubiri şi după aceea îţi vei da seama de tot ce s-a întîmplat şi dacă cineva, în locul meu, ar fi procedat altfel. O aştern în aceste pagini fierbinţi, scrise la mare temperatură. Să nu crezi că-mi trag spuza pe turtă ca să mă arăt în ochii domniei tale altfel de cum sînt, pentru a-ţi capta simpatia. Nu. Voi povesti faptele cu o sinceritate nudă, dezolantă, exact cum s-au petrecut în realitate. Ştiu că nimeni n-are să mă întâlnească vreodată ca să arunce cu pietre în mine. Nu mă preoÂcupă emoţia estetică, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatură, ci aştern în aceste file o mare pasiune care altfel ar fi rămas necunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină. lumina le omoară.
aici
Notiţe din jurnalul de buzunar:
"draga M.
azi în metrou, pe când stăteam pe scaun, aproape adormită şi mă uitam la oameni, la oamenii cu aceleaşi feţe monotone şi obosite ca a mea.. mi-am dat seama că nu mă vei privi niciodată cum o priveai pe ea. că nu-mi vei zâmbi niciodată la fel, că nu vei fi niciodată la fel de fericit lângă mine. că noi nu ne vom ghici niciodată gândurile.. că nu voi alerga prin visele tale, prin ochii tăi de culoarea toamnei. chipul mi se reflecta în geam, şi-am închis ochii să-mi stăpânesc lacrimile. aproape că visam, în ameţeala şi vuietul din jur.
vin aici de când sunt copil şi-mi imaginez că aici este locul unde pot fugi din mine. îmi zic că dacă voi aştepta mai mult, prin geamul întunecat, o figură firavă va apărea, şi se va mări treptat până când aş vedea că este el. îmi va face cu mâna, şi mă va striga chiar. "
5 februarie 2012
mă doare absolut tot, simt că azi nu mă pot deplasa, nu-mi pot mişca o mână. iar nodul infect din gât tot persistă. aş vrea să fumez o ţigară, dar mă tem că nici de asta nu mai sunt în stare. nu mai are nimic gust, simt că mă ofilesc precum iubirea mea de mult pierdută. sunt bolnavă-la fel cum mi-ai spus tu o dată, şi mă simt îmbatrânită înainte de vreme. mă tem, iubirea mea, că nu ne e scris, aşa cum credeam odinioară.
Aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atăt de rare ca şi geniile.
-Aimée
