anii trec şi nimic din ce a fost nu va mai fi la fel. nimic nu se va mai întoarce. unele lucruri le trăieşti doar o dată în viaţă şi oricât ai mai încerca, prima oară e o singură dată. rămâne doar o poveste veche pe care se aşterne praful, o poveste ştiută doar de tine, ascunsă bine undeva în sufletul tău.. şi atât de iubită de tine.. pe care obişnuiai s-o împărtăşeşti uneori din an în an, la un pahar de vin cu un zâmbet tâmp.. dar pe care n-o mai simţi. devine străină, rece, ireală, ceva născocit. ajungi să te întrebi dacă a existat cu adevărat vreodată.
acum am 20 de ani, aproape 21. pe atunci eram o copilă naivă de 16 ani. nu ştiam că lumea e rea, nu ştiam cum sunt oamenii, nu ştiam că azi poate să te iubească şi mâine să plece ca şi cum n-ai fi existat. nu mai există nimic din ce eram atunci. nici măcar ochii. acum sunt goi, obosiţi, întunecaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu