a venit toamna

a venit toamna. iar iubirea mea e precum frunzele veştejite şi purtate de vânt pe cine ştie unde.
te-am visat azi-noapte şi erai atât de real..

îţi vine să crezi că aimee a ta nu te-a putut uita niciodată?

sunt sigură că n-aveai de unde să ştii că nebuna aia care te făcea mereu să plângi, te va iubi mereu.. te va purta mereu cu ea, oriunde ar duce-o drumurile vieţii.

se fac cinci ani de când te-ai desprins din braţele mele. de când mi-ai dat drumul la mână şi m-ai lăsat să mă pierd, rătăcită, în lumea asta mare şi rece.

dar aimee a murit, dor.. într-un sfârşit. cu lacrimi în ochi îţi scriu.. oamenii şi timpul au distrus-o. a dispărut pentru totdeauna.

nu va mai fi niciodată în scrierile ei, în dorurile ei. am căutat-o speriată o vreme.. în pagini îngălbenite de timp, în nopţi reci cu pahare de vin, în părculeţ prin toamne târzii, în ochii vreunui îndrăgostit, în iubiri pierdute şi trecători grăbiţi. dar nu mai există. focul acela s-a stins. iubirea ei s-a stins ..acum trăieşte doar în amintiri.

nici tu nu mai eşti, dor. parcul acum e pustiu şi devastat de frunze, copiii au crescut mari, cutia cu amintiri e prăfuită şi goală, iar timpul ne-a îngropat pe amândoi.

...s-a aşternut toamna peste noi, peste povestea noastră.. peste sufletul meu.