mi-era dor să-ţi scriu, D.
de ce nu mai simt nimic? de ce inima mi-e goală?
nu mă mai atinge nimic, nu mai tresar şi nici nu mai am lacrimi. nici amintiri.. nici măcar gânduri. sunt o statuie tristă. privirea mi-e rece, iar zâmbetul forţat.
muzica nu mă mai încântă. a devenit doar zgomot. nu mă mai inspiră cerul înstelat, nici poveştile, nici inocenţa copiilor. tot ce-mi făcea inima să tresară cândva, acum mă lasă rece.
m-am izolat. nu ştiu când am săpat prăpastia uriaşă ce mă desparte de lume, nu ştiu când am construit ziduri în jurul meu, nu-mi amintesc. ştiu doar că m-am trezit într-o zi departe de ceilalţi, pierdută în lumea mea.. printre ţigări, vise, cărţi şi pahare de vin. oricât au încercat oamenii să se apropie de mine, s-au lovit de ziduri şi-au păşit în gol. uneori, le auzeam ecoul de pe partea cealaltă, dar erau prea departe ca să-i pot vedea şi simţi.
i-am alungat.
..n-au înţeles întunericul din privirea mea şi răceala din preajma-mi.. şi-au plecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu