ne uitam unul la altul ca şi cum ar fi fost ultima clipă, ultimul ceas.. ultima privire. ca şi cum din privirile noastre s-ar fi desprins o taină, o taină pe care o înţelegeam, îngrozindu-ne. ne temeam parcă că ochii noştri nu se vor mai întâlni niciodată.. o uniune a sufletelor de mult pierdute ce se regăseau acum, străine.
în clipa aceea, toate s-au şters din jurul meu. nu mai vedeam pe nimeni în afară de tine, de ochii tăi ce străluceau în răsăritul soarelui.
nu mai auzeam râsetele şi vocile zgomotoase din jur, nu mai auzeam sunetul trenului, nici muzica.. nici măcar ecoul dimineţii. toate s-au pierdut.
oamenii care au curajul să se privească în ochi, în tăcere.. au curajul să-şi accepte trecutul şi să meargă mai departe. ne-am luptat din priviri şi timpul a stat în loc pentru câteva clipe. m-am pierdut în oceanul ochilor tăi şi-n faţa mea s-a derulat un film vechi, dar atât de iubit de mine.
o altă dimineaţă de vară. o altă dimineaţă cu alcool, iarbă şi vise născute moarte. o altă ploaie.. o altă clipă în care te-am regăsit ca să te pierd din nou.
unele poveşti încep abia atunci când se termină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu