Azi-noapte stateam in pat, in bratele tale si-ti citeam din jurnalele mele prafuite de timp. N-am mai citit nimanui. Ai deschis la nimereala si... am inceput sa-ti citesc. Cu fiecare cuvant, mi-am dat seama ca randurile acelea te asteptau pe tine, tu din trecutul si viitorul meu. Au asteptat trei ani sa le descoperi, sa le asculti, sa le mangai paginile. Cat te-au asteptat, B.!
E o zi înnorată de Noiembrie.
De fapt, toate zilele sunt cenuşii acum.
Azi-noapte, înainte să adorm, am vorbit cu tine.
Am vrut să ne întâlnim în vis.
Probabil că tu dormeai şi visai lucruri incerte. Şi apoi, te-ai trezit, ţi-ai băut cafeaua şi-ai plecat la activităţile tale zilnice.
Ai o iubită? Ai pe cineva în suflet sau eşti singur, ca mine?
Dacă exişti, ne vom întâlni cândva, pentru ca sufletele noastre care se caută de atâta timp să se regăsească, să se îmbrăţişeze, să devină iar un întreg.
Sufletul meu ţi-a purtat mereu dorul, încă înainte de a mă naşte şi te va căuta, probabil, şi în altă viaţă.
Poate de aceea n-am avut parte de iubire până acum.. Poate de aceea mereu am simţit un zid între mine şi celălalt, o prăpastie uriaşă.. pentru că nu erai tu.
Niciodată n-am simţit că un om e potrivit pentru mine.
Dar continui să sper că în lume, undeva, eşti tu, cel care mă aşteaptă şi pe care îl caut de atâtea secole.
Şi dacă nu, nu-i nimic, iubitul meu, ne vom regăsi într-o altă viaţă.
M-ai auzit vreodată?
Mi-ai auzit inima care te cheamă în fiecare noapte şi-n fiecare dimineaţă când îmi beau cafeaua singură?
Vântul bate puternic în geam. Vine iarna. Îmi auzi şoaptele purtate de el?
Ai auzit vreodată ecoul inimii mele care te strigă? Ecoul dorului de tine.
Eu te-am regăsit mereu.
Nu fizic, dar ai fost mereu prezent.
... În dansul frunzelor purtate de vânt spre nicăieri.
În păsările călătoare care pleacă, fugind de iarna şi de gheaţa ce se aşază pe inimile noastre.
În sunetul ploii pe asfaltul încins.
Te-am regăsit pe cer, încă de când eram copil, printre stelele reci şi visele mele.
Te-am regăsit printre cărţi, în piesele de dragoste, în cântecele lumii.. Peste tot am auzit ecoul tău.
Sunetul valurilor mi-a adus mereu aminte de tine.
Cântecul mării poartă o poveste de mult pierdută, iar mirosul ei îţi poartă dorul.
...M-ai auzit vreodată ascultând o scoică?
Ea încă păstrează tumultul mării, poartă în ea o amintire îngropată de timp, dar atât de vie.
Scoicile se aseamănă foarte mult cu sufletele noastre.
...Te-am regăsit peste tot, iubitul meu, încă de la începutul timpurilor.
Te-am regăsit în fiecare Noiembrie, privind la fereastră cum iarna bate la uşă; în visele mele, în ochii vreunui adolescent îndrăgostit, în ecoul munţilor, al râurilor şi-al toamnei.
Îţi scriu ca să rămâi mereu aici, printre rândurile mele şterse de timp.
Căci dacă nu te voi întâlni, vei exista aici, mai viu şi mai prezent ca niciodată.
