Zilele trec fără tine.
Am învățat să mă bucur de prezent în mijlocul furtunii. Acum, când mi-e mai greu decât niciodată, am învățat să zâmbesc lucrurilor simple, care sunt, de fapt, miracole ale vieții. Binecuvântări. Zâmbesc prezentului, așa cum e el. Nu mai fug. Ghicesc soarele de dincolo de norii negri. Nu-mi mai fac griji, nu mai visez, nu mai trăiesc din scenarii mentale. Văd frumusețea din jurul meu. Vibrez odată cu cântecul păsărilor. Mă bucur cu adevărat de zâmbetul unei ființe dragi, de aroma cafelei, de mirosul ierbii proaspăt udată de ploaie, de flori, de drumurile nestrăbătute, de poveștile oamenilor. Ocolesc umbrele în căutarea razelor de lumină. Ochii mei nu mai văd decât lucrurile demne de a fi văzute. Respir aerul curat și mă umplu de viață. Aici și acum se află toată fericirea. Chiar aici. Chiar acum. Sunt prezentă și nu mai cad pradă trecutului sau viitorului.
Trăiesc. Nu mă mai grăbesc. Nu mai exist.
Oamenii nu-mi mai par răi sau ostili, ci doar răniți. Îi iubesc pe toți și le port o compasiune sinceră, de parcă s-ar desprinde toți din ființa mea. Dintr-o singură Ființă, din lumină.
Din Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu