Craciun fericit, tati!

 

Te-am visat azi-noapte.

A fost un vis urât, un vis ce reflectă faptul că nu am acceptat niciodată că te-am pierdut. Mereu încerc să te salvez în visele mele. Să mai rămâi cu noi, măcar puțin. Și mereu reușesc să te salvez, dar apoi realitatea mă smulge din vis. 

Deși au trecut anii, ești prezent în fiecare părticică din casă și din curte, în bucurii și-n necazuri, pe drumurile pe care ne poartă viața, ai rămas cu noi, n-ai plecat niciodată. 

E al cincilea Crăciun fără tine. Încă simt magia care învăluie lumea în această perioadă, parcă liniștea și blândețea își fac loc mai ușor în sufletele oamenilor; încă mă bucur ca un copil când împodobim bradul și când primim colindători. Tu mi-ai făcut copilăria o poveste și m-ai învățat să cred, oricât de greu ar fi pe moment, oricât de puține dovezi ar fi, să cred cu toată inima. Căci doar cel care are capacitatea de a crede în cele care nu se văd are forța de a iubi și de a spera, chiar în momentele cele mai reci. 

Nu te mai plâng, tati. Am învățat să trăiesc în noua realitate și să-mi regăsesc capacitatea de a fi fericită. Trecutul în care tu trăiai îmi pare tot mai mult un vis îndepărtat. M-am obișnuit să stau de vorbă cu tine în gândurile mele, m-am obișnuit să te văd în amintiri și să te simt în sufletul meu. 

Acum știu că oamenii iubiți nu mor niciodată cu adevărat. Ei rămân cu noi, până la sfârșit.

Scrisoare pentru tata

 Mă auzi? Ce mai faci?

Aş vrea ca rândurile mele să te ajungă de dincolo de liniştea stelelor.

Multe s-au schimbat pe lume de când ai plecat, prin multe greutăţi şi bucurii avea să treacă inima mea. Am luat viaţa în piept, cu durerile şi frumuseţile ei, dar am rămas visătoare şi încă îţi semăn în multe privinţe. Nu-mi mai e aşa frică de ce îmi aduce ziua de mâine. 

Duminică e nunta mea, tati. Ne pregătim cu înfrigurare de ziua cea mare, pe care am amânat-o în octombrie din cauza restricţiilor. Am renovat prin curte, am vopsit uşile în alb, am văruit casa. Bogdan ascultă uneori muzică simfonică în timp ce face treabă, şi atunci zâmbesc şi îmi amintesc de zilele în care tu erai. În fiecare seară udăm trandafirii, florile tale iubite, pentru a ne îmbăta cu parfumul şi frumuseţea lor. Suntem stresaţi, obosiţi şi fericiţi. 

Ioana se mărită tot anul ăsta, în toamnă. Îţi vine să crezi? Ambele tale fete se mărită la două luni distanţă. Ţi-ai dorit mult să ne găsim băieţi cu suflet bun. Dacă i-ai fi cunoscut, ai fi fost atât de fericit… Mamaia Fia e la noi, o văd mai des zâmbind, e luminoasă şi poartă o linişte angelică pe chip. E tare bucuroasă şi aşteaptă nunţile de parcă ar fi unicul ei sens de a mai trăi. Draga mea mamaia Tanţa speră să poată ajunge. Mi-a spus că îi e tare frică să nu prindă nunta. Claudiu se întoarce din Canada pentru a fi prezent. Nenea Nicu şi-a întrerupt tratamentul doar pentru a se simţi bine la nuntă, pentru a dansa şi pentru a uita, pentru o clipă, de probleme. Îi iubesc pe toţi nespus de mult.

Stau în curte şi-ţi scriu acum. E o noapte caldă şi se aud greierii în liniştea verii. Tu nu mai eşti pe scaun şi nicăieri în jur nu te mai văd, dar o parte din prezenţa ta e încă aici, în casa ta iubită, în curtea ta dragă, sub cerul plin de stelele pe care le-ai îndrăgit atât de mult... Ştiu cât ţi-ai dorit să fii la nunta noastră. Ştiu cât de fericit ai fi fost. 

Sunt fericită, tati. În ciuda emoţiilor, sunt senină şi liniştită, cum rar în viaţă am mai fost. Duminică e ziua nunţii mele, o zi importantă a vieţii noastre. Vei zâmbi de acolo, dintre îngeri? Îmi vei trimite un gând bun, să ştiu că eşti cu noi? 

Te iubesc, tati.

Razboi

A aşterne în cuvinte ce-ţi tulbură sufletul e primejdios, căci deschizi o rană pe care torni constant apă fierbinte. Dulce otravă - trebuinţă ca aerul şi ca lumina, din care guşti şi tot mai mult te-ntuneci.

                A nu vorbi cu tine despre ce te macină - prin orice formă de artă: a cuvântului rostit, şoptit sau scris, prin cântec, pictură sau orice te ajută să ţipi, e mult mai primejdios. Când sugrumi trăirile în faşă, fără să le laşi să respire, să te trăiască, să te inunde şi să te poarte, nu faci decât să alimentezi un foc care va arde în tine, fără să ştii, până când se va dezlănţui într-o nebunie implacabilă. Şi atunci vei şti că a fost mereu foc în tine.

Sentimentele de care fugi sunt cele de care nu te desprinzi, de fapt, niciodată. Ele devin spaimă. Sau muzică, pe care o cauţi deznădăjduit, cu sufletul ars. Ele devin lacrimi care curg fără să ştii de ce... Sau suferinţă mută, căreia îi e frică de plânset.

A declara război inimii tale înseamnă a te condamna la sinucidere. Nu fuga de trăiri ucide flacăra vie. O, nu! Cu cât fugi, cu atât mai mult le apropii. Cu cât te abţii să bei apă, cu atât mai mult îţi creşte setea. Indiferenţa e opusul iubirii, aceasta e uitarea, adevărată vindecare - aici şi acum - dar ea nu se poate naşte decât în sufletul celui care, luptându-se-n furtună, ceas de ceas, clipă de clipă, se predă timpului, fără să-i mai fie frică că văpaia e pe cale să se stingă şi că întrezăreşte din nou soarele.

Arde muzica în frânturi de suspine

 Înger căzut în

Rânduri goale.

E prea mult alb pe rochia murdară.

Din întuneric se face tot mai întuneric, până când te sfârşeşte bezna.

Şi uiţi de lumină. Nici n-o mai recunoşti.

Şi nici n-o mai vrei, că e prea târziu.

E prea târziu...

E prea târziu să mai fii cine credeai că erai.

Tu nu ştiai să minţi. Şi uite cum dintr-o scânteie s-a născut cea mai bună actriţă.

Arde muzica în frânturi de suspine.

Ard rândurile mele, să mă scape de tine.

Greşeala, oricât ai regreta-o, lasă urme adânci.

Furtuna nu se scrie. Furtuna se trăieşte, te inundă şi te poartă departe,

departe de cine credeai că erai.

Nicio toamnă nu-i atât de tristă cum mi-s ochii astăzi,

Lacrimilor mele le e frică să curgă,

dar uite că am obrajii uzi.

Nu-i zbucium mai adânc decât războiul pe care îl porţi cu inima frântă ce caută păcatul.

Nu-i cumplit mai amar decât conştiinţa zdrobită,

când conştiinţa era cea mai curată parte din tine.

Nu-i loc mai gol decât patul meu fără tine.

Iubirea mea, m-am pierdut şi mi-e frică.

Mi-e frică de mine.

De ziua ta

Ce mai faci? Clipele alături de tine au rămas suspendate în amintiri, într-un trecut care devine tot mai îndepărtat şi vag.

Se duce viaţa fără tine, tati.

Ioana se îmbracă astăzi pentru prima dată în rochie de mireasă. Chiar de ziua ta. Ştiu că nu e o simplă întâmplare.

Ăsta e felul tău de a ne spune că n-ai plecat nicăieri.

Nu te îngrijora, tati. Mami e mai bine. Am stat de vorbă cu ea şi am făcut-o să privească pierderea ta aşa cum o fac eu. A început şi ea să îşi dea seama. Eşti doar plecat pentru un timp şi într-o zi ne vom revedea.

În ultima vreme te-am simţit mai prezent decât niciodată. Ne-ai dat tot felul de semne. De Crăciun, de Anul Nou, ai fost lângă noi, la masă. 

De fapt, ai fost în toate clipele importante din viaţa noastră.

În prima zi din an ne-am întâlnit cu Ioana şi cu Răzvan la cimitir, pe drumul spre tine, la o răscruce de drum. Nu ne-am vorbit, n-am ştiut că vin şi ei la tine. Tu ne-ai strâns împreună. 

Ştiam eu! Am simţit chiar din ziua în care ai plecat. Fiinţa umană e fără de sfârşit, iar viaţa e doar o etapă. În ultima noastră seară împreună, în grădină, nu te-am privit pentru ultima dată. Poate doar cu ochii. Sufletul meu te va afla din nou într-o zi.

Tati, azi, de ziua ta, îţi scriu. Nu-ţi mai pot ura La mulţi ani.

Anii tăi au încetat să fie, acum mai bine de trei ani. Îţi pot trimite doar gândul meu bun, să te încălzească acolo, printre stele.

Azi, de ziua ta, să zâmbeşti, tati.