before sunset

    
...uneori ai impresia că dacă dispari, lumea se va opri în loc cu tine. că îl va durea aşa de tare, încât totul va avea sens din nou. dar el va fi bine într-un sfârşit, iar tu nu vei mai fi. unii oameni sunt făcuţi să vină şi să plece din viaţa ta, fără să se uite o clipă înapoi. ca şi cum nici n-ai fi existat. altora le ia o viaţă ca să uite... atunci când eşti tânăr crezi doar că vor exista mulţi oameni de care te vei lega. mai târziu îţi dai seama că asta se întâmplă doar de câteva ori. unele momente le trăieşti doar o dată în viaţă, după care tânjeşti la nesfârşit, sperând că se vor întoarce. dar nu e aşa.
unii oamenii se complac în existenţa lor mizerabilă, searbădă, ştearsă. alţii duc o viaţă riscantă, distrugătoare, şi trăiesc ca şi cum n-ar mai exista ziua de mâine. cu toţii sunt, mai mult sau mai puţin, la fel de nefericiţi.
 

 ..cred că dacă, într-adevăr, există vreun Dumnezeu, nu ar fi în niciunul dintre noi, ci s-ar afla în spaţiul ăsta dintre noi. dacă există vreun pic de magie în această lume, trebuie să fie în încercarea de a cunoaşte pe cineva, de a-l înţelege, dăruind..
de a lupta pentru el, chiar dacă probabil nu vei reuşi niciodată.

unii oameni nu ştiu să fie fericiţi. se întâlnesc cu ea doar o dată şi nici atunci nu-şi dau seamă că e clipa lor magică.. alţii sunt doar mereu nemulţumiţi. 

sunt unii care strălucesc...fără să facă nimic, şi-ţi ajunge doar să-i priveşti şi să înţelegi totul... cu care ai sta ore întregi doar în tăcere. cu alţii ai conexiuni dincolo de orice explicaţie. sunt unii oameni pentru care ai risca tot, fără ca ei să dea nimic în schimb. niciodată nu poţi înlocui pe cineva pentru că fiecare este făcut din detalii particulare atât de frumoase... care-ţi vor lipsi..

 

one day

                               

    
 

 Dragul meu,                               7 decembrie  2012



Îţi scriu această scrisoare la masa din bucătărie; printre atâtea pe care n-am apucat să ţi le trimit niciodată.. nu ştiu dacă va ajunge la tine, cum nu ştiu nici dacă-mi vei răspunde. de fapt ştiu că n-o vei face.
cum ţi-a fost anul?
...o parte din mine şi-ar fi dorit să fii aici pentru a te întreba personal, dar amândoi ştim că nu este posibil. azi m-am gândit mult la tine.. am surprins primii fulgi de zăpadă cum cădeau pe lângă felinarul de pe strada mea, şi-am zâmbit..
ştiu că eşti fericit. mă uit mereu la pozele cu voi, răsfoiesc cărţi pe care ştiu că le-ai citit, încerc mereu să aflu unde eşti şi prin ce treci. mă rog în fiecare seară să ajungi acasă cu bine şi voi face asta mereu.
...cât timp ai fost singur, aveam credinţa că nu m-ai uitat, că mai ţii la mine, cu tot răul pe care ţi l-am făcut.. că amintirile noastre dragi încă sunt vii, deşi atenuate de timp.. totuşi destul de prezente.. când am aflat teribila veste, lumea a părut să meargă cu încetinitorul. ai zdrobit tot ce avea rost pe lume. am ştiut atunci că te-am pierdut definitiv.

eşti un om minunat şi frumos.. m-am îndrăgostit de tine, şi mai mult de atât, prin tine am învăţat să iubesc. în ultimul an am privit mereu cerul, căutând câte o stea căzătoare, şi căutându-ne pe noi, copiii din acea noapte de vară. am rememorat tot ce-am trăit împreună, iar uneori.. întâmplator mi se deruleaza în faţă clipe.. clipe banale, cărora atunci nu le-am dat importanţă, dar atât de adevărate acum...

...cât aş fi vrut să ai nevoie de ceva.. ca să pot să-ţi sar în ajutor; să traversez tot bucureştiul ca să ajung la tine. nemachiată, cu hainele puse la nimearală, şi să-ţi sar în braţe. 

...îmi amintesc cum faptul c-am plecat în acea noapte la plimbare, mi-a decis într-un anumit fel, destinul.
la început, eram doi orgolioşi, răniţi şi cu poveşti triste.. cu ziduri mari ce ne protejau de oameni şi de noi înşine; asta ne-a atras, şi-a creeat acea legătura magică dintre noi, pe care azi am pierdut-o. nu ne spuneam nimic şi nu cedam niciunul ...ca într-un sfârşit mândria mea să rămână mută în faţă iubirii ce ţi-o purtam.

 îţi aminteşti când am plecat de la tine frântă, dărâmată, umilită, şi-ai închis uşa după mine fără să mă priveşti măcar o dată? 
probabil c-aş fi îndurat mult timp viaţa asta de sclavă a ta dacă nu mă loveai cu indiferenţă ta mistuitoare.

poate că felul meu ciudat, complicat şi ambiguu nu te-a putut păstra niciodată. nebunia şi copilul ăla din mine nu a putut să-ţi ofere femeia pe care ţi-o doreai. 
nu-mi caut scuze, dar când nu te mai poţi înfrâna, înseamnă că ai pierdut cârma, şi pluteşti la întâmplare, în derivă; în voia valurilor..
sunt obosită.. poate că o altă dragoste m-ar fi eliberat, de ce n-a venit?
m-am aruncat orbeşte şi-n alte aventuri, dar de fiecare dată îmi apăreai tu în faţa ochilor, stăruitor, obsesiv şi rămâneam mută. mulţi m-au întrebat dacă sunt nebună. ce era să le răspund? totul mi se părea vulgar, fara sens, anost, mă plictisea repede.. dar aveam o sete nebună să cad şi mai rău. am făcut multe prostii anul acesta, şi-am vrut să gust voluptatea propiei decăderi. îmi pare rău, am crezut că sunt mai puternică.


când închid ochii, îţi văd chipul; când mă plimb parcă îţi simt mâna într-a mea; uneori.. când stau undeva, la o masă, mă uit lângă mine şi pentru o clipă am senzaţia că eşti lângă mine. că aşa trebuie să fie. lucrurile acestea sunt încă reale pentru mine, poate mai vii ca niciodată.

...chiar dacă probabil nu ne vom mai vedea, vreau să ştii că vei fi mereu. ţi-ai câştigat un loc special în inima mea, îl voi păstra cu mine.. şi nu-l va înlocui nimeni.. eşti un erou pentru mine. eşti imaginea bărbatului pe care l-am visat de mică. eşti o persoană din viitor. da.. din viitor.

...iartă-mă dacă scrisoarea mea îţi va tulbura momentele de beatitudine..
să ai o viaţă fericită; şi indiferent ce ne va aduce viitorul, am trăit ziua de ieri.

Maria

I'll taste the sky and feel alive again

...dar azi aflu că nu mai există. undeva, departe de mine, departe de acea seară, a plecat şi el.spre infinit.
precum valurile mării ce răspândesc nisipul.  efemeritate, ecoul unui cântec de vară stins. de-aş fi ştiut atunci că e prima şi ultima oară când îl privesc, nu i-aş mai fi dat drumul la mână, şi l-aş fi fixat adânc, oprind ceasul în loc, să rămân cu imaginea lui întipărită pentru veşnicie.

când oamenii mor, nu se clinteşte nimic. viaţa işi continuă cursul la fel de haotic, la fel de monoton, ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată.
râsetele, speranţele, durerile şi visele lor; orice acţiune intreprinsă rămâne searbădă, avidă, uitată.

______________________________

e toamnă şi e 2012. au trecut trei ani de atunci.
Dor e doar o fantasmă a minţii mele îmbătrânite. un personaj pierdut dintr-un roman recitit de atâtea ori, fără să-i mai pătrund acum esenţa. am pierdut-o.
 dincolo de linişte, dincolo de copiii din noi, timpul se dilată, iar ceasul nu l-am mai putut opri.
am uitat demult cine ai fost , nu mai ştiu cine eşti. stai singur la o masă, undeva în colţ,  şi parcă obosit, bătrân la fel ca mine. eşti îmbrăcat într-un pulover demodat, iar ochii tăi sunt obosiţi, inexpresivi, anoşti.
mă aşez timid lânga tine şi-mi aprind o ţigară. eşti serios şi mândru. nu te aud.
...dramele noastre copilăreşti, scrisorile mele melodramatice,  mesajul ce încerc să ţi-l scriu, incoerent, stângaci, grăbit. cursul fumului de ţigară..încrederea oarbă în oameni, în tine, în dragoste şi-n poveşti. paharul cu vin de pe masă. sinceritatea dezolantă a copilului ce-am fost. lăutarii ce cântă acum un cântec trist. dorinţele şi speranţele mele absurde, cuvintele ce n-am reuşit să ţi le mai spun.  te joci cu o ţigară şi nu reuşeşti să mă priveşti, iar zâmbetul tău nu mai are acelaşi efect.

...........
azi am un râs incoerent, meschin, plin de otrava lumii. sunt bolnavă, şi nu-mi găsesc locul. 
stau într-un colţ, ghemuită şi te aştept la veşnica ţigară. ne privim de la distanţă, străini, seci şi fără viaţă.
 orice gest de-al tău mă face să tresar. te văd şi te pătrund din priviri şi când nu eşti, şi când nu sunt. eşti halucinant de dulce, şi-mi ascund trumurul mâinilor când eşti în preajma mea. 
noi doi părem să ascundem o mare taină, doar de noi ştiută, şi-n privirea ta, ciudată şi atât de tristă, parcă-mi citesc propriile doruri.
eşti doar o iluzie închipuită, de fapt noi nu existăm. sufletul meu e îmbătrânit şi instabil.
...şi nu mai cred în poveşti.

Promise me you'll survive. That you won't give up

...îmi amintesc de ce mi-ai spus o dată. că mereu ai ştiut cât de mult te-am iubit.. mă trezeam în fiecare dimineaţă cu sentimentul ăla sâcâitor că e o nouă zi fără tine, că e o nouă zi în care te pierd. îţi auzeam paşii cum se îndepărtează, şi nu puteam să fac nimic. doar eu iubeam, singură.  dar nu te regret, căci te-am iubit cândva, şi mă bucuram de orice reuşită de-a ta. căci m-ai făcut de atâtea ori fericită, fără să ştii, fără să vrei.




s-a aşternut tăcerea. ziua-i mai scurtă, e frig, şi plouă.
 unde s-au risipit toate ? amintirile, visele noastre, copil..
ce fac cu iubirea ce încă mocneşte-n mine, ca un foc nestins.. fericirea, clipele noastre, lumina ochilor tăi verzi ? unde sunt ?

îţi recunosc paşii, când te îndepărtezi de mine, îţi recunosc strigătul. dar nu te mai aud. e o clipă suspendată în eternitate. s-au dus săruturile în ploaie, s-a dus copilăria. epavă a fericirii...
îmi eşti străin de ceea ce sunt eu azi. te-aş striga, dar nu ştiu unde. te-aş căuta, dar spaţiul dintre noi e infinit.

...nu-i nimic dacă ai uitat uşa larg deschisă când ai plecat, lăsând un frig sinistru după tine. şi nu-i nimic dacă a venit toamna, şi cuvintele nu-şi mai au rostul între noi. nu-i nimic dacă am încetat să mai vorbim şi cu timpul am uitat unul de celălalt. iar viaţa noastră a luat-o pe alte căi. şi nu-i nimic dacă ţi-ai regăsit ecoul în alţi ochi. nu-i nimic că am uitat totul... 

----
eu am să te păstrez  chiar dacă nu mă vrei, chiar dacă nu mă mai vezi, chiar dacă sunt în umbra ta. am să te păstrez când îţi aminteşti de mine, când mă uiţi şi pleci mai departe. străin. am să te iau în singurătatea mea, cu mine mereu, alături.în frig, în paltonul meu roşu, în ploaie, în oamenii ce-mi zâmbesc trecând pe stradă. în rârâiţi. în joaca copiilor din parc, în ecoul munţilor, în vis. 
am să te păstrez mereu când scriu, când mă ascund, când învăţ ceva nou despre viaţă şi-aş vrea să-ţi împărtăşesc şi ţie.
 în răsăritul pe care-l văd chiar acum. în nenea ăla de la Unirii ce cânta la vioară.
...când depăn amintiri la un pahar de vin, când simt că  nu mai pot să continui, că mă las bătută.. când vreau să fiu mai bună. 
te păstrez în eternitate.

ramas bun

Dragul meu,

azi e ultima oara cand iti scriu.
nu stiu cum sa incep.  nu mai am cuvinte de mult pentru tine..mi-e greu sa-ti scriu, dar orgoliul fata de tine nu-si mai are locul.

...am stat toata dimineata si mi-am amintit de noi, de momentele noastre frumoase.. nu intelege gresit, nu-ti cer nimic prin mesajul asta, nu vreau nimic de la tine, dar am simtit nevoia sa-ti scriu.

...o vreme chiar am fost fericita.. stiu ca e tarziu, si stupid sa ma trezesc acum. a trecut mult timp, mi se pare o vesnicie. ne-am indepartat.. ne-am instrainat si fiecare isi vede de drumul lui.

stiu totusi, ca poate pentru o clipa doar, ai fost si tu la fel de fericit ca mine.

...imi pare rau si-mi cer iertare pentru tot raul pe care ti l-am facut poate, ni l-am facut. imi retrag toate cuvintele urate, toate reprosurile, toata ura ce-am acumulat-o de-alungul timpului..

nu-mi pare rau pentru nimic, doar c-am fost atat de fraiera si n-am stiut sa mi te pastrez.
 nu regret nici o clipa petrecuta alaturi de tine. am invatat ca totul are un sens, ca nimic n-a fost intamplator. prin tine am invatat sa iubesc, m-am inaltat cum nu credeam ca un om o va putea face vreodata. am aflat ce e credinta. bunatatea. demnitatea. mi-ai deschis noi orizonturi, m-ai facut sa vad si partea frumoasa din mine.mi-am gasit locul si sensul. am invatat sa privesc dincolo de tot ce se vede.  frumusetea simplitatii. firescului.  adevaratele valori.
prin greselile si iubirea ce ti-am purtat-o, am crescut.
 prin tine, iubitule, am inceput sa traiesc.  viata ne va duce pe drumuri necunoscute, departe unul de altul; dar iti multumesc ca ai fost. trecator prin viata mea, dar totusi atat de important. atat de necesar..




... as vrea sa-ti multumesc c-ai fost langa mine atunci cu tati.. ca ma duceai la spital..ma tineai de mana si stiam ca totul va fi bine. mi-amintesc cand am aflat vestea, si-am inceput sa plang, iar in momentul ala am primit un mesaj de incurajare de la tine. nu m-am oprit din plans, dar am simtit ca in sfarsit  nu sunt singura, cum n-am mai simtit niciodata..




 iti multumesc ca ma certai, tipai la mine cand nu procedam corect, cand vorbeam prea mult.. ma sprijineai, ma sfatuiai, imi erai prieten.. alaturi de tine... simteam ca pot muta muntii din loc daca voiam, ca pot trece peste orice obstacol.. de aceea iti multumesc si-mi voi aminti mereu cu drag de tine.
 ...sa ramai mereu asa cum esti.
     
 

imi cer iertare c-am aruncat alea de la tine.. abia acum am realizat, mi-e dor de ele.. chiar le iubeam. imi erau dragi, le-ai luat cu drag pentru mine, si eu ce-am facut ?
zilele trecute, am gasit intamplator tablouasul ala de la tine, cu om de zapada si-o inimioara in mana. era cazut si uitat dupa birou, dar totusi era.. e singurul lucru pe care-l mai am de la tine, dar e bun si ala. nu-ti mai zic ca nu l-am mai lasat o clipa din mana, l-am pupat si strans in brate, de parca erai tu. l-am pus si sub perna. il privesc si ma duce undeva in iarna, in spiritul Craciunului, si zambetul tau. 

iti amintesti cand am fost la Sinaia ? acum un an.. pe vremea asta, stateam amandoi la sosea, pe trotuar asezati, [aveam gecuta aia verde. cu gluga, imi amintesc perfect. ]si faceam concursul ala cu masini. .ce masina ghiceam ca vine, castigam. mi-ai zis ca-mi sta asa bine in tenesi, mai bine decat pe tocuri. si-n curte erau niste cearsafuri albe la uscat, ma pierdeam printre ele la cat de mica eram.

...dar cum ne-a prins dimineata pe amandoi in pat si radeam ca n-am dormit deloc ? copii nebuni. 

imi amintesc cum paharele se unmpleau si se goleau printre fum. radeam cu gazdele alea dragute, si tu erai incruntat ca nu ma uit la tine, ca-s ocupata. ce prostut erai.
si ce cadou mi-ai facut de Sf. Marie ? 



mai stii ce camera aveam ? asa micuta, si modesta. cu bibelouri. dar imi placea ca-n fata,  se vedeau muntii si multi brazi, , si erau si niste perdele frumoase ce se fluturau cand batea vantul. dimineata stateam pe pervaz, fumam o tigara, si ma uitam in oglinda. imi placea cum se vedea parul meu in soare, cu nuante de toamna. iar tu dormeai. si-ti recitam poezii in gand. mi-ar fi placut sa moartalizez clipa aia, sa o iau cu mine in eternitate.


dar cand am fugit la Predeal ? ca asa ne-a venit noua intr-o seara. 
alergatul dupa tren, eu in paltonul meu rosu inghetata de frig, si cu sticla de vin in rucsac. cum stateam la sosea ca niste boschetari, mai ales eu. cum iti mai furam o sarutare cand te chemam sa-ti zic, cica, ceva la ureche. gara de dimineata. cu tine de mana. grabiti.

poate ai sa razi, poate o sa te lase rece, dar nu puteam fi impacata cu mine daca nu-ti scriam randurile astea. am multe remuscari.. prea multe.

m-am aruncat cu ochii inchisi, si te-am iubit, de asta poti sa fii sigur, te-am iubit in alea 6 luni, cat poate n-au iubit altii in 6 ani.. te-am asteptat, si-am sperat ca te vei intoarce in vara. 

....a venit toamna, si trebuie sa plec. mi-a luat destul sa realizez ca nu mai fac demult parte din lumea ta. mi-e greu, dar chiar trebuie sa plec. stiu ca esti bine, te las in urma, dragul meu. stiu ca vei fi fericit. 

 ...iti doresc, fara nici un fel de ipocrizie, sa-ti gasesti fericirea si fata aia care sa te faca fericit, asa cum meriti.

ps: sa nu uiti niciodata ca viata mea a inceput o data cu tine.

Copilul ala care te-a iubit
 

love story

` cum este el ? ce a însemnat pentru tine ?

`ştii sentimentul ăla când eşti întins în pat şi deschizi ochii ? soarele intră timid în cameră printre jaluzele, şi te arde pe obraji. e o nouă zi. afară se aude zbuciumul necontenit al lumii.. maşini, tramvaie, păsări, copii. lumea nu s-a oprit în loc. cunoşti sentimentul acela de posibilitate când te trezeşti ? speranţă, tărie.. tragi aer în piept, şi n-apuci să te dezmeticeşti bine, când ceva se stinge irevocabil în tine.

 ...e o zi ca oricare alta, trecătorii nu se opresc din mers, maşinile îşi continua acelaşi drum al existenţei lor placide. câteva frunze împrăştiate de vânt pe alee, copii grăbiţi spre şcoală.
simţi cum totul trece pe lângă tine, şi nu mai poţi face nimic. eşti trântit în pat, închis în camera ta prea mică, iar ceasul se aude obsedant.


...asta a fost el.. o fericire ce-a trecut aievea pe lânga lumea mea. fără cuvinte.. uneori nu există cuvinte.

going up she goes

mă uit pe fereastră şi nu mai văd nimic. vântul adie uşor în geam, e gri, şi-o vară cum n-a mai fost.. tu ai devenit o amintire îndepărtată, ambiguă, poate înfrumuseţată de vreme. nu mai am nici o resursă în mine, focul ăla lăuntric s-a stins astăzi, din lipsă de idealuri.


am ajuns ca acei zombii din tramvaie. nu mă mai inspiră nimic când privesc  pe geam, mă uit în gol şi-aştept s-ajung acasă.
afară-i vară, dar undeva în mine-i toamnă. târzie. ploioasă. goală !  lugubră. nu mai ştiu să plâng, să râd, să trăiesc. sunt doar o mediocră fără simţiri, fără amintiri. sunt prea obosită să-mi amintesc de ele.


aş vrea să pot să mă eliberez, dar libertatea pentru mine nu mai există. patetic, credeam cândva că liber eşti când poţi face ce vrei, făra ca cineva să te condamne. când poţi fugi unde vrei, fără să fii legat de nimeni şi nimic.
 ... dar libertate e când ajungi acasă şi eşti întâmpinat cu-n zâmbet,  când poţi să iubeşti pe cine vrei, când cineva îţi poartă de grijă, te ceartă, ţipă la tine, te sufocă. îi pasă.



...lanţurile nimiciţiei, pustietăţii depline în care am căzut, mă încătuşează. mă omoară încet încet.
mi-e tare frig.





...nu căuta fericirea în lumea prea mare, n-o vei găsi. găseşte-o în tine. în valurile mării ce răspândesc nisipul, în vântul ce adie-n pădure, în asfinţit. în zâmbetul lui. frumuseţea eternă. într-un surâs. într-un vis. ia un pahar de vin  şi închină-l lunii, căci luna te va căuta poate, zadarnic mâine.


te văd cum te apropii cuminte, mândru, ironic, cu ochii tăi ce n-au fost niciodată răi. 


iubirea mea, ţi-aş spune multe, dar ştiu că între noi e infinitul.

never let go

este un timp când te bucuri şi un timp când rămâi doar cu amintirea fericirii. sunt anumite cărţi ce le citeşti doar de dragul unor vremuri, de mult apuse, ce te duc într-o noapte înstelată de vară, la ţară, când nu ştiai ce va urma să se întâmple şi nici nu voiai să ştii....unele te inspiră, altele îţi dau mari revelaţii. pe unele nu le mai termini.


16:37
e-o zi înnorată de aprilie. 

îţi scriu doar în aceste ceasuri. nu mă vei mai vedea niciodată, iar glasul meu uşor uşor se va stinge.

cine eşti tu ?..
 curg râuri eterne pe sub ferestrele tăcerii mele. dacă ai plecat, nu te mai întorci..

auzi şi tu vântul ce bate în geam ? te uiţi o dată cu mine la cer ? poate privirile noastre vor privi într-o zi la acelaşi cer de-un gri dezolant. să te gândeşti atunci la mine.




-----------------------------
... cerul brăzdat de stele căzătoare, ochii noştrii goi..văile, munţii, pajiştile verzi pe care alergam ca într-un vis, zâmbetele noastre de copii neştiutori, neputincioşi în faţa destinului.


trenul pe care era să-l pierdem. oamenii pe care i-am cunoscut împreună, dimineţile reci. glumele noastre proaste la un pahar de vin. privirile noastre tăcute, sugestive, pierdute.  cearşafuri albe, munţi. ecoul vocii tale strigându-mă pe nume. perdeaua florală purtată de vânt. pervazul pe care am stat şi te-am privit, fumul de ţigară şi visele noastre.  căsuţa şi râul din visele mele. toate.. toate rămân în urmă.

e cenuşiu. e ireal. trezeşte-mă..





---------------------
"...pe harfa răsturnată a ierburilor tale, vară... trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cântec..
şi tremurul mâinii care-l caută..
anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână, 
şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.

....totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul.
nu mă tem nici de zâmbetul tău, deci nu mă tem de nimic.
sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. 
sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut.

privirea ta nu mă va găsi nicăieri.

...amintirea ta nu are unde să mă afle.

glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde.

...sunt între cele patru zări: răspântia lor."

Final

 
Uneori durerea provocată de iubire, poate să fie atât de năucitoare, încât să simţi că-n interiorul tău se schimbă forma chimiei tale.






...a fost.. şi s-a terminat. valurile mării nu fac decât să risipească nisipul. aşa a fost şi iubirea noastră... mereu aceeaşi... mereu alta. 
trebuie să plec. e prea târziu pentru noi.. eu nu mai am ce să-ţi ofer. tu nu mai ai ce să-mi dai. 
te rog să nu plângi. am plâns eu cât pentru amândoi.
17 februarie 2012



mă uit în oglinda murdară şi faţa mea palida pare batrână. aş fuma o ţigară acum. ochii mei mă privesc fixi, nu poţi întrezări nimic prin ei, atâta sunt  de neexpresivi, de insipizi. mă deplasez cu greu, şi zâmbesc sarcastic. mă prabuşesc de podea, şi rămân cu privirea-n gol ore în şir. închid ochii. golul din stomac aproape că-mi taie respiraţia.


cândva, când eram copil, zâmbeam sceptic când auzeam astfel de drame amoroase, şi de oameni care şi-au săpat singuri groapa.. îmi spuneam că e cu neputinţă ca un om să-şi faca singur rău, şi să nu mai trăiască din cauza unor simple sentimente. dar acum ştiu. şi mă tem că n-a mai rămas nimic din mine.


..dar  munţii, râul, câmpiile din visele mele, oamenii pe care i-am cunoscut împreuna. vara şi  zâmbetele noastre de copii în ploaie, îmi vor aminti mereu de tine.. şi poate că stelele căzătoare din noaptea aceea au spus totul.


 ţărmul pe care l-am părăsit e mult prea departe, viaţa mea de dinainte mi se pare fadă, făra nici o noimă, prăfuită. nebuloasă. şi nu mai am puterea şi nici voinţă de a mă salva.






"rămas bun. 
mă numesc numai Lorelei.
legenda spune că am ucis.
anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână, şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.
mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Mării Negre: numai ghimpi curbi ce-au încununat odată fruntea lui Hristos.
a trecut o ploaie de primăvară şi s-a ţesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului. cu el îmi încing mijlocul si mă duc.."

Nici o oboseala sufleteasca nu se compara, probabil, cu una care provine dintr-o iubire ce nu se poate consola.

..dar probabil, fără a pierde nu învăţăm să preţuim. se pare că iubim de fapt ceea ce ne lipseşte.

au trecut ani buni de-atunci, şi încă mă trezesc în nopţi ca astea, scriindu-ţi. mi-e frig şi mi-am aprins o ţigară. e vreo 2 şi ceva. e februarie şi-o noapte furtunoasă, vântul se aude-n geam şi mă sperie, şi-mprăştie zăpada. totuşi, e foarte linişte în sufletul meu.
auzi şi tu vântul în geam ? te uiţi uneori pe fereastră în gol ? îţi aminteşti oare de mine ? spune-mi de ce-i iarnă ..de ce-i atât de trist..
 în nopţi ca astea vreau să fiu singură, printre gândurile mele, printre foi şi fum.
nu mai ştiu ce voiam să-ţi scriu.





-Ai.. ? ce surpriză să te revăđ. ce faci ?
-bună..  bine.. aştept pe cineva.
-încă mai eşti cu tipul ăla ?
-da.. tu..
-şi eu. mă bucur. să vă ţină !
-la fel..
-pari schimbată. pentru prima oară pari chiar.. fericită.
- posibil..s-au schimbat multe.. 
-mhm da..
- îţi aminteşti când eram beată şi m-am ridicat , clătinându-mă să ajung până la tine, şi m-am aruncat în braţele tale ? abia mă ţineau picioarele, dar atunci singurul scop era să ajung la tine.
-da..
-nu mai vedeam nimic în jurul meu, ci doar pe tine, centrul universului meu pe atunci. te vedeam multiplicat, copacii se învârteau o dată cu tine.. dar  cred că.. erai singurul meu echilibru, singura mea scăpare. nu mai conta nimic, nici cum îţi voi părea, nici de ce vor zice ceilalţi, orgoliul meu rămânea mut, îmi trebuiai în clipele acelea atât de covârşitor.. mai mult decât mi-a trebuit vreodată vreun lucru. aşa e dragostea de fapt. te învârţi în gol, gata să cazi, fără un punct de sprijin. îţi pierzi echilibrul. nu mai vezi nimic.
- Aş..am..i.
-nu ştiu ce ţi-am spus, abia puteam să vorbesc. dar probabil c-am urlat cât am putut de tare să mă ierţi, şi că te-am iubit, că te-am iubit mult.. şi iar să mă ierţi. apoi m-am întins pe jos cu faţa spre cer, uitându-mă în gol..
- băi nene, dar..nu-ţi mai aminti de lucruri atât de triste. a trecut.gata. eram copii..ne-am schimbat, suntem fericiţi amândoi acum.
- e ciudat, nu ? ca peste ani să ne-ntâlnim undeva, în mijlocul Bucureştiului, şi să ne salutăm rece, mergând fiecare pe drumurile lui.

citeşte mai întîi, cititorule, istoria acestei iubiri şi după aceea îţi vei da seama de tot ce s-a întîmplat şi dacă cineva, în locul meu, ar fi procedat altfel. O aştern în aceste pagini fierbinţi, scrise la mare temperatură. Să nu crezi că-mi trag spuza pe turtă ca să mă arăt în ochii domniei tale altfel de cum sînt, pentru a-ţi capta simpatia. Nu. Voi povesti faptele cu o sinceritate nudă, dezolantă, exact cum s-au petrecut în realitate. Ştiu că nimeni n-are să mă întâlnească vreodată ca să arunce cu pietre în mine. Nu mă preo­cupă emoţia estetică, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac li­teratură, ci aştern în aceste file o mare pasiune care altfel ar fi rămas necunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină. lumina le omoară.



aici

you don't love me. big fucking deal

Notiţe din jurnalul de buzunar:




"draga M.
azi  în metrou, pe când stăteam pe scaun, aproape adormită şi mă uitam la oameni, la oamenii cu aceleaşi feţe monotone şi obosite ca a mea.. mi-am dat seama că nu mă vei privi niciodată cum o priveai pe ea. că nu-mi vei zâmbi niciodată la fel, că nu vei fi niciodată la fel de fericit lângă mine. că noi nu ne vom ghici niciodată gândurile.. că nu voi alerga prin visele tale, prin ochii tăi de culoarea toamnei.  chipul mi se reflecta în geam, şi-am închis ochii să-mi stăpânesc lacrimile. aproape că visam, în ameţeala şi vuietul din jur. 
vin aici de când sunt copil şi-mi imaginez că aici este locul unde pot fugi din mine. îmi zic că dacă voi aştepta mai mult, prin geamul întunecat, o figură firavă va apărea, şi se va mări treptat până când aş vedea că este el. îmi va face cu mâna, şi mă va striga chiar. "
5 februarie 2012

mă doare absolut tot, simt că azi nu mă pot deplasa, nu-mi pot mişca o mână. iar nodul infect din gât tot persistă. aş vrea să fumez o ţigară, dar mă tem că nici de asta nu mai sunt în stare. nu mai are nimic gust, simt că mă ofilesc precum iubirea mea de mult pierdută. sunt bolnavă-la fel cum mi-ai spus tu o dată, şi mă simt îmbatrânită înainte de vreme. mă tem, iubirea mea, că nu ne e scris, aşa cum credeam odinioară.






Aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atăt de rare ca şi geniile.

-Aimée

wake me up when summer starts

...Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. e credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi... Marile speranţe, Charles Dickens

.. aş vrea să înţeleg unde îmi e locul, căci am pierdut demult drumul spre casă. mă doare capul şi cuvintele îşi pierd forma. tremur de nerăbdare să-mi aprind o ţigară şi-ncep din nou să-ţi scriu. nu ştiu de ce o fac. 

nu ştiu cât timp a trecut. poate ani buni, poate doar ore, poate câteva toamne. noţiunea timpului nu o mai am. am continuat să exist accidental, încercând să iubesc zâmbete la voia întâmplării. am continuat să-ţi scriu, să te visez prin baruri printre fum şi muzică proastă, imaginându-mi că pe uşă trebuie să apari tu din clipă în clipă. am continuat să mă trezesc plângand la mese printre oameni necunoscuţi, să-i îngenunchez mării urlând cu faţa spre cer. să  le zâmbesc străinilor şi să plec din viaţa câte unei iubiri pasagere. am continuat să mi se pară că te văd pe stradă, să dansez beată şi să te strig pe nume. să mi se închidă uşile în faţă şi să cobor la următoarea staţie, ca să dau întâmplător de tine. ce s-a întâmplat nu mai stă în puterea noastră, nici a destinului. 

..dar drumul ăsta a fost plin de emoţii, de neprevăzut, de lucruri uimitoare, ce mi-au întregit sufletul. 

îţi aminteşti de mine ?  mi-ai citit vreodată scrisorile ? am fost mereu aici.. te-am văzut zilele trecute. stăteam pe loc şi-mi căutam ţigările prin geantă. am ridicat privirea, nu ştiu prin ce proces uimitor al intuiţiei mele, şi te-am văzut printr-o mulţime de oameni, cum te îndreptai spre mine. mi-am luat privirea şi-am continuat să caut, să ignor, căci nu de puţine ori imaginaţia mi-a jucat feste. îmi părea atât de ireal să te văđ chiar în clipa aceea, nepregătită, şi totuşi atât de firesc, de logic.. ca şi cum ai fi fost mereu acolo. ca şi cum ştiusem de când coborâsem din maşină. mi-a fugit pământul de sub picioare, erai lângă   mine, real, şi tot o fantasmă mi-ai părut. te-am fixat cu privirea,  iar cuvintele nu-şi mai aveau rostul. eram doar nişte cunoştinţe vechi, dar în ochii noştrii stinşi, parcă, se citea totuşi că, cândva, într-o altă viaţă poate, când eram copii, eram totul. am reuşit să-mi găsesc pachetul de ţigări abia când ai plecat.

..nu ştiu de ce ţi-am scris din nou în noaptea asta. am ochi goi, obosiţi, şi cearcăne adânci. sting ţigara nervos -am să mă las cândva-, şi mă privesc în oglinda murdară, şi mi-s străină.. nu ştiu de ce ţi-am scris, fantomă a visurilor mele.  eşti o imagine neclară, ambiguă, venită dintr-un trecut îndepărtat, nici nu mai ştiu dacă ai existat cu adevărat. voiam să-ţi scriu că sunt fericită alături de un necunoscut apărut brusc în viaţa mea. lasă-mă să-ţi zic că iubesc din nou... dar că la tine, copile, mă voi întoarce mereu în clipe ca acestea. lasă-mă să-ţi zic că mi-am găsit liniştea, că mi-am găsit marea, şi toamna.. deşi drumul spre casă încă nu.. mai am un pic. îmi amintesc destul de rar de tine.