If you could read my mind, you'd be in tears

cum ar putea cineva să poarte în suflet atâta timp o iubire moartă?

am aflat că n-ai existat niciodată, dor. 

ai fost doar în închipuirea mea de copil naiv, ce nu cunoştea cu adevărat viaţa, oamenii.
te-am căutat atâta timp în fiecare lucru pe care îl făceam, în fiecare ochi sţrăin, pe fiecare drum pe care am mers, fără să ştiu că tu n-ai fost niciodată.

nu mai pot să-mi amintesc frumos de tine, aşa cum ţi-am promis o dată, dor..

trecutul şi-a găsit măsura în prezent.

cinci ani.. cinci ani te-am iubit. 

amintirea ta mi-a fost culcuş şi adăpost în anii ăştia reci ce-au trecut, punând gheaţă pe inima mea. 

erai singura mea salvare, alinare..tu dădeai sens vieţii mele mediocre.

n-ai ştiut niciodată ce ai însemnat pentru mine?

pentru tine am scris pagini întregi în nopţi friguroase şi-n dimineţi cenuşii. prin tine i-am dat viaţă lui aimee. ţi-am dedicat poveşti nemuritoare. au şi plâns oameni şi-au vrut şi ei o poveste ca a lui aimee şi dor, oricât de scurtă şi neverosimilă a fost.

an după an, toamnă după toamnă, te-am purtat cu mine, mereu aici.. în cel mai ascuns loc din sufletul meu fragil. şi-n fiecare iarnă am aşteptat pe cineva ca să mă încălzească cum o făceai tu, dar n-a mai venit..

tu întruchipai vremurile de când eram copil, prima iubire, prima oara când inima mea a tresărit.

când mă simţeam singură, când toţi din jurul meu plecau, când se făcea linişte.. închideam ochii şi tu erai lângă mine, dându-mi putere..

destinul şi-a spuns cuvântul. după atâţia ani, s-a făcut lumină. 

când am aflat teribila veste, n-am putut simţi nimic. m-am surprins şi pe mine. am fost rece, de piatră, o statuie tristă. ca şi cum aş fi ştiut de-o veşnicie. la fel cum tu odinioară m-ai întâmpinat fără viaţă în faţa liceului, în ultima noastră zi.

e ultima oară când îţi scriu. 

îmi iau rămas bun, dor.

te-am lăsat să pleci definitiv din lumea mea... chiar dacă ştiu că tu plecaseşi de mult.