Lorelei

duminică, 25 ianuarie 2015

...cu ochii plansi de-atata dor, privesc spre inaltul cer. cu gandul printre stele zbor.. si-n urma vad cum pier. ma vad zburand spre nori de gheata. si-apuc un drum necunoscut, lasand in urma mea viata.. calatorind cu gandul printre stele. ma intorc din nou jos pe pamant.. cuprinsa de o grea durere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lorelei

Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoană din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea.”