Open your heart, I'm coming home.

Respir aerul curat de munte şi clipa stă în loc.
Mi-e frig şi tremur o dată cu brazii din faţa mea ce parcă îmi şoptesc că a venit îngheţul.
Sunt amorţită, mă clatin şi nu mai ştiu să mă bucur.
Îmi caut soarele, dar nu-l găsesc nicăieri. Şi cerul e atât de aproape şi-mi caut stelele, dar nu-s.

Am uitat să visez.

Ceva se schimbă iremediabil în mine în fiecare loc în care merg.

În cameră mă aşteaptă el, în cea mai rece cameră din locul acesta- cu ferestre orientate spre nord, un necunoscut cu care m-am ţinut de mână pe străzi necunoscute şi prăfuite de timp, în ploaia de frunze veştejite ale toamnei, în sunetul unui clopot ce răsuna fatidic din îndepărtare; un necunoscut cu care mi-am împărţit nopţile reci şi fără vise în această pustietate din munţi în care se aude doar râul şi freamătul brazilor.

Vântul bate puternic în geamuri şi-n uşi şi-n sufletul meu.

Vine iarna.

Uneori, privesc la munţii din faţa mea şi îi văd cum cad o dată cu mine. Mă risipesc o dată cu frunzele toamnei şi-mi arunc toate lacrimile în râul din faţa casei.

Simt că mă adâncesc din ce în ce mai mult într-un somn fără sfârşit. Simt cum în fiecare clipă ceva se stinge în ochii mei şi-n zâmbetul meu crispat. Simt cum dincolo de orizont şi de munţii aceştia, mă prăbuşesc şi apun.

Şi nu e nimeni care să observe şi care să mă atingă în partea lipsită de mine.. şi să mă trezească.