Scrisoare către el

 Ştiu că Dumnezeu mi te-a trimis.

Îmi amintesc când te-am văzut prima oară, intrând pe poarta terasei de La Copac. Te îndreptai spre mine când seara se lăsa tăcut în liniştea verii, şi mi-am mutat privirea. Nu ştiam că tu îmi erai destinul. Nu ştiam că pe tine te aşteptasem toată viaţa, că ţie îţi vorbisem, că tu erai cel chemat de atâtea ori în visele mele, şi că mai erau doar câţiva paşi, doar câteva bătăi de inimă, doar câteva secunde, până când aveai să te aşezi lângă mine şi să intri pentru totdeauna în lumea mea. Habar n-aveam că era un moment sfânt şi crucial din viaţa noastră.

Te-am lăsat să pătrunzi în existenţa mea, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. M-am lăsat purtată de tine şi de tot ce mi se întâmpla, fără să mă împotrivesc. Nu simţeam nimic pentru tine, eram doar curioasă să-ţi înţeleg Universul, al meu fiind scufundat precum o epavă în largurile reci ale uitării. Acum ştiu de unde se năştea curiozitatea mea. Undeva, în sufletul meu, ştiam că destinul meu era pecetluit de al tău. Poate că te întrebi de ce nu am simţit nimic la început. Cu tine era simplu, iar eu obişnuiam să simt când totul era complicat. Obişnuiam să mă aprind când era întuneric între mine şi celălalt. Când simţeam că orice aş face, oricum aş fi, vom cădea în prăpastia dintre noi, aşa că luptam şi confundam lupta cu dragostea adevărată. 

Cu tine a fost altfel. N-am simţit nicio clipă că am să te pierd sau că îţi sunt greu de iubit. Eu te-am înţeles de la început, iar tu mi-ai văzut sufletul. Noi doi suntem propria reflexie dintr-o oglindă. Suntem două suflete care s-au zbătut toată viaţa pentru a se regăsi din nou într-un întreg.

Tu m-ai învăţat să accept în viaţa mea dragostea curată. Te-am lăsat să-mi intri în casă şi în suflet şi în pat, fără să clipesc, ca şi cum ai fi fost dintotdeauna  aici. Mie, care îmi era atât de ruşine, care nu acceptam pe nimeni mai mult decât câteva ore în zona mea de confort, în intimitatea mea, oricât de îndrăgostită aş fi fost, mi se părea că orice bărbat îmi murdăreşte căminul şi singurătatea, că strică magia dintre noi dacă stă prea mult, să-mi fie atât de firesc să fac toate astea! Să mă simt atât de curată când mă iubeşti, când te iubesc... N-a fost nicio perioadă de adaptare după ce te-ai mutat aici, nici măcar nu m-am gândit la asta. Erai acasă şi era normal să fii.

Soţul meu iubit, e al patrulea Crăciun împreună! Au trecut mai mult de trei ani de când Dumnezeu a decis să ne întâlnim. Am trăit atât de multe şi-am învăţat să fim mai buni unul lângă celălalt. Sunt mândră că m-ai ales pe mine pentru că ştiu cât de minunat eşti tu şi asta mă face să mă simt mai bună.

Cu tine m-am născut din nou.

Iartă-mă că nu-ţi scriu mai des- nu ştiu să-i scriu fericirii, dar astăzi voiam să-ţi reamintesc cât de mult te iubesc.

Ochii tăi negri sunt cei mai frumoşi de pe Pământ.

Sufletul tău a fost de la început căminul meu.

 

Scrisoare către cer

Oare mă auzi?

Oare Cerul se deschide astăzi, în noaptea de Ajun, ca gândurile noastre să se îmbrăţişeze?

Te-am visat des în ultima perioadă. Pari supărat, îngândurat, preocupat de o misiune cerească.

Hai să stăm de vorbă. Hai să fie din nou primăvară. Să te aşezi pe canapea în grădină, eu să sting ţigara şi să te ascult în aerul curat de mai.

Să strălucească iar luna, ca în ultima noastră seară împreună, dar să nu fie ultima. Să fie veşnică clipa în care te am în faţă şi casa să nu mai fie atât de goală, oricât de mulţi oameni ar umple-o.

S-au schimbat multe anul ăsta.

M-am angajat şi m-am căsătorit. Îmi port zilele fără scop, sufocându-mă într-o primărie prăfuită, aşteptând să ajung acasă. M-am maturizat şi nu mai simt Crăciunul. Despre asta este viaţa, de fapt. Să găseşti strălucire şi emoţie în mijlocul banalului. Să te cuibăreşti în sentimente calde, plăcute, în echilibru.

Nu mai sunt copil, tati. Când ai plecat, încă eram. 

E gri afară şi nici măcar nu ninge. Mâine sunt 10 grade. Vom sta la masă, vom asculta colinde şi vom mânca bunătăţile gătite de mami. Locul tău va rămâne gol pentru totdeauna şi eu voi vorbi cu tine până la sfârşitul zilelor, fără să aştept un răspuns. Vor veni la noi părinţii lui Răzvan. Voi aştepta ca el să o ceară pe Ioana. Toţi aşteptăm asta şi sperăm în secret. Te-am visat acum câteva nopţi că îi dai un inel Ioanei, în biserică. Şi mie îmi dăduseşi.

Ştiu că e opera ta fericirea noastră. Ştiu că tu i-ai trimis pe băieţii noştri buni, pe care i-ai fi iubit ca pe copiii tăi. Vom bea vin fiert şi ne vom îmbujora în obraji în toropeala din jur. Apropo, am dărâmat soba. Soba veche şi atât de dragă ţie. Am dărâmat-o cu sufletul strâns, sperând că ai fi fost de acord. Am pus un şemineu în locul ei. Am schimbat şi canapeaua şi biblioteca. În casă e mai alb acum, e mai multă lumină, un spaţiu mai mare şi mai gol. Am tăiat şi Mâneca Maicii Domnului anul trecut, era prea bătrână. În urma ei, s-a dezvăluit o casă învechită şi lugubră,  de un alb crăpat şi murdar, parcă părăsită.

E mamaia Fia şi nenea Nicu la noi. Abia îţi scriu, se tot agită pe lângă mine şi mă simt vinovată că mă deranjează. Îl iubesc şi vreau să se facă bine. E foarte bolnav bietul de el şi merge des la cimitir la tine. A aflat de boală după ce ai murit, când i s-a făcut rău la priveghi. Claudiu s-a întors din Canada, să-şi petreacă concediul cu familia. Da, s-a dus să muncească în cealaltă parte a lumii, să-i ofere Măriucăi un viitor mai bun. Ne-a fost dor de el. E puţin schimbat. Spune că e mai frumos acolo, că s-ar muta în Canada. M-a durut cumva să-l aud spunând asta, el, atât de legat de patria lui, de obiceiurile noastre frumoase, chiar şi de defectele noastre pur româneşti, dar are dreptate. 

Vom sta la discuţii aprinse şi vom râde mult. Totuşi, va lipsi ceva şi noi vom şti asta, dar ne-am obişnuit. Ne-am obişnuit să trăim pustiiţi într-o parte din suflet.

E al patrulea Crăciun fără tine. 

Ştiu că eşti Moş Crăciunul meu acum.

Am 10 dorinţe, tati.

Să fim sănătoşi.

Să ai grijă de mami.

Să ne lăsăm de fumat.

Să regăsim spiritul Crăciunului şi sufletul copilăriei.

Să o ceară Răzvan pe Ioana.

Să pot face nunta anul viitor şi să iasă aşa cum ne-am dorit.

Să fii alături de mine la nuntă.

Să-mi urmez vocaţia.

Să fii fericit.

Să-ţi fac un nepot şi să nu-mi fie frică.

Îi mulţumesc vieţii că îi am lângă mine pe oamenii dragi.

Chiar dacă nu se vor îndeplini toate anul ăsta, sper ca viaţa să mi le aducă cumva.

Fie ca stelele din noaptea asta magică de Ajun să strălucească atât de tare în sufletele noastre, încât să ne aducă împreună, măcar pentru o clipă.

24 decembrie 2021, ora 14:00

P.S. Răzvan a cerut-o pe Ioana astăzi.

Te iubesc, tati. Crăciun fericit!

24 decembrie 2021, ora 17:00

 

Vreau să descopăr experienţe şi trăiri pe care nu le pot afla fără curaj şi efort.

Vreau să gust din cupa voluptăţii insaţiabile a celor mai nobile şi înălţătoare sentimente şi valori umane: iubirea, altruismul, patriotismul, curajul.

Vreau să mă cunosc profund, să-mi aflu cotloanele personalităţii şi ale fiinţei, iar această cunoaştere nu se poate înfăptui şi desăvârşi fără a trece peste hotarele zonei de confort şi fără a avea o motivaţie intrinsecă puternică.

Niciun om nu se poate afla fără a se pune în faţa necunoscutului şi a propriilor graniţe trasate. Erou nu este cel care învinge obstacole neînfricat, ci cel care moare de frică şi, totuşi, înaintează.

Mai mult decât a mă cunoaşte şi a mă centra pe mine însămi, am setea de a descoperi lumea pentru a înţelege cât mai mult din viaţă, să învăţ din poveştile oamenilor şi să trăiesc cât pentru două vieţi prin ei. Atunci simt că trăiesc cu adevărat: când mă contopesc cu iubirea, când descopăr ceva nou care mă umple de emoţie. O emoţie pe care n-o pot descrie, dar care cuprinde tot farmecul vieţii... Seamănă cu revelarea sensului în viaţă, cu sentimentul măreţ că nu trăieşti în zadar, cu fiorul pe care îl trăieşti prima dată când te încearcă o emoţie sublimă care nu se va mai repeta, cu fericirea de a dărui celuilalt.

Viaţa e prea scurtă pentru a nu ajunge unde vrei să ajungi. E prea scurtă pentru a te adăposti într-un sentiment care îţi oferă securitate, dar lipsă de orizonturi. E prea scurtă pentru a te opri în drumul tău spre vis din cauza fricii. Viaţa e un dar prea mare pentru a-ţi permite luxul de a exista şi atât, fără să o trăieşti cu adevărat.

Cred că cel mai înţelept sfat pe care i-l poţi oferi cuiva este acesta: trăieşte-ţi viaţa cu sens şi impune-ţi doar limite necesare şi sănătoase prin care să ai autocontrol, dar care să nu-ţi înfrâneze zborul.