Sfarsit de poveste

..In fiecare zi l-am cautat.. aproape ca uitasem chipul lui. Aproape ca uitasem prezenta lui, aerul si privirea lui.

Mergeam in oras mereu cu speranta, dar mereu ! cu speranta de a-l intalni. Mereu tresaream cand vedeam un chip ce-i semana. Aproape ca aveam halucinatii pentru cateva secunde. Imi amintesc ca o data, pe strada, l-am vazut intr-un chip strain. Pentru cateva clipe il vedeam indreptandu-se spre mine, cu acelasi zambet coplesitor.. Mi s-a taiat rasuflarea si inima mi-a sarit din piept, ca apoi sa revin la realitate.

O vara intreaga l-am cautat in fiecare chip masculin, in fiecare parfum sau voce... In fiecare expresie sau gest.

Azi, 30 august, pe o vreme rece, de toamna

Stateam pe scaun linistita si tramvaiul a oprit in statie. Renuntasem sa mai cred ca-l voi vedea.. Nu mai asteptam si nici nu-mi mai pasa.

Imi treceau ganduri dezordonate si fara nici o noima prin cap. Priveam in jur. Un baietel cu tatal lui. Intr-o sacosa aveau paine. Mirosea bine, si-n tramvai era cald. Zambeau si am zambit si eu.

Il vedeam imaginar langa mine. Gandurile mele se indreptau spre zilele de iarna. Mirosul de rece si frigul imi aminteau de el. Ma gandeam cine o sa ma mai incalzeasca iarna aceasta.. Il vedeam langa mine, in picioare, zambind...aplecandu-se, iar eu cu-n gest tandru, soptindu-i ca-l iubesc.

In clipa aceea, un chip atat de familar trecea pe la geamul de la usa deschisa, ce se inchidea... Cu acelasi hanorac bleu inchis, si par blondut, mergea serios, c-o fetita de mana, si c-o cutie de pizza.

Am amutit. In acel moment orice gand mi s-a blocat, si n-am mai stiut de mine. M-am ridicat in picioare din instinct si l-am urmarit cu privirea, incremenita. Nu stiu cat timp a durat, poate doar o secunda, sau poate mai mult, pana a pornit tramvaiul. Timpul si lumea se oprise in loc. Orice realitate sau durere se anulase. Vara in care doar am plans nu mai conta. imi parea de neconceput ca-l vad chiar atunci.

N-am mai fost in stare de nimic. N-am putut nici sa apas pe buton ca sa deschid usile, nici sa strig sau sa bat cu pumnii in usa. Am ramas interzisa, amortita, in mijlocul acelei scene, cu cutia de suc in mana. M-am mirat cum de nu mi-a cazut.

Poate era doar un vis... si poate aveam sa ma trezesc imediat dupa aceea. Priveam de parca as fi vazut o naluca. Mi se parea atat de ireal, de neconceput !

Nemaivazandu-l de pe vremea cand credeam ca tine la mine, ca-s importanta pentru el, am avut senzatia ca si el imi poarta aceleasi sentimente, ca mi-e atat de familiar, ca e atat de al meu, si eu atat de a lui ! Ca din secunda in secunda ar fi intors privirea si ar fi alergat dupa mine. Uitasem pentru un moment ca timpul statuse intre noi, si ca eu de mult ramasesem in urma. Niciodata nu-l mai vazusem strain de mine.

Tramvaiul a pornit, si privirea mea l-a pierdut.

De ce tocmai acum ?

Lucrurile pe care le astepti cu patima, cu inima indoita, pe care le cauti, se intampla sa le gasesti atunci cand nu le mai astepti.

M-a pus la incercare. Poate a fost destin sau doar coincidenta. Un lucru e clar. Orice ar fi fost, zidul de aparare pe care il cladisem, s-a spulberat in acele clipe.

Dar nu mai vreau sa sufar. Totul sta in putinta noastra de a uita. Totul e in mintea noastra.

Poate ca asta a fost sfarsitul povestii. Sfarsitul verii si dorului. Si nu mai vreau sa se intoarca niciodata.

... Iar toamna a sosit prea brusc.

You don't deserve me, baby

Azi a fost ultima oara cand am plans. Stiu asta.

N-a meritat nimic. Nimic.

A fost doar o iluzie...

Si acum realizez ca n-a fost iubire. Iubirea nu e egoista. Iubesti cand vrei ca persoana iubita sa fie fericita. Cand faci orice ca ea sa fie bine. Iubirea nu se uita.

Realizez dabea acum..

Cred ca atunci cand iubesti, n-o vezi limpede pe persoana iubita. Nu degeaba se zice ca dragostea e oarba.

Am fost fericita. Dar groaznicul cosmar in care am fost dupa, m-a facut sa realizez ca n-a meritat.

Nu vreau si nu pot sa te urasc, copile ! Nici nu meriti sa te urasc. Esti doar un copil. Un baietas egoist ca toti baietasii. Te credeam altfel, dar m-am inselat. Nu te deosebesti cu nimic. esti din acelasi aluat. Iubesti din instinct, nu cu inima.

Te f**i cu ea, in timp ce eu plang, rugandu-ma sa fi bine si fericit.

Te culci cu ea. O folosesti.. Ma intreb cum poate sa accepte ca baiatul pe care il iubeste sa fie cu ea doar din nevoi. E vara, e plictiseala, e singura disponibila si care a fost mereu langa tine, pentru ca te iubeste...si te-a iubit mereu. Boule !

Nu stiu cum poti sa te culci cu ea si sa-ti amintesti cum spuneai:"e un nimic pentru mine". Sau poate nu-ti mai amintesti.

Nu pot si nu vreau sa cred ca unui om i se pot schimba sentimentele atat de usor, dupa nevoi.

Si ea... cum poate ? " Ma place. Il plac. Si ne satisfacem. Nu ne mai trebuie nimic." Mai exista demnitate, orgoliu, principii in ziua de azi ?

Poate ca sunt demodata. Dar prefer sa fiu asa, decat sa fac astfel de compromisuri.

Mi-e sila. Mi-e sila de tot. Lumea in care traiesc ma sufoca, ma scarbeste. Pana si tu, baiatul acela cu ochi blanzi si zambet cald, atat de familiar, ascunzi acea mediocritate si josnicie pe care o gasesti in toti.

Ma intreb si azi cum am putut sa am incredere in tine, in cuvintele alea ce pareau al naibii de sincere.

Nu mai sunt fata ce scria ore in sir despre dragostea ei pierduta si zambetul ala de copil...

Nu mai sunt fata care viseaza la cai verzi pe pereti, tinand pernuta inimioara in brate, imaginandu-si ca-l tine pe el. Nu mai sunt fata care cand facea baie, scria pe clabuc numele lui. nu mai sunt fata care jura ca dragostea lui a fost adevarata si pura. Nu.

Si nu. Nu-mi mai pasa. Iti jur. nu scriu din ura sau furie. Scriu linistita. Mai linistita si impacata ca oricand..si atat de lucida..

.Si-ti multumesc.

Am pierdut o vara, plangandu-ti dorul. Ajunsesem sa nu mai gandesc lucid, sa nu mai fiu atenta la nimic in jurul meu, sa te vad doar pe tine in orice lucru, cat de marunt era el. Ajunsesem sa pufai tigari ca sa-mi treaca tristetea, prin baie, sa beau bere pe strada, ca o imbecila, sa fug de acasa si sa te caut. Simteam nevoia sa fug.... sa fug undeva ca sa uit de mine. Simteam ca ma sufoc in camera mea, in casa mea, simteam ca n-am loc si orice prezenta umana ma irita. Nu puteam sa plang in voie.

Ajunsesem sa merg in oras doar pentru ca exista posibilitatea sa te intalnesc.

Ajunsesem sa stau cu cercul tau de prieteni sau cu cei care te cunosteau, doar pentru ca imi aminteau de tine.

Ajunsesem sa ascult muzica rap doar pentru ca tu ascultai.. Si da. Acum imi place.

Ajunsesem sa ma simt singura vinovata .... Si stii de ce ? Pentru ca mereu faceai ca tu sa pari bun, firesc, neutru in aceasta poveste.

Ajunsesem sa-mi fac poze stupide sarutandu-ma cu altu', doar ca sa vezi ca te-am uitat.... Si nu ti-a convenit. Asta o stiu. Baietas egoist, te-am ranit in orgoliul tau masculin. Te-am ranit caci iti placea, atunci am realizat, iti placea al naibii de mult acest joc, in care eu sufeream ca o proasta, si tu...tu iti traiai viata, avand mereu certitudinea ca cineva te doreste, te viseaza...

Ajunsesem...

Esti un om slab, mincinos si nesigur de sentimentele sale. Nu stii ce vrei si nici ce simti. Esti alunecos si schimbator. Esti dupa cum bate vantul si iti e tie mai bine.

Tu nu stii sa iubesti inca. Doar iti place sa crezi.

Huh !...

N-o lua in nume de rau.

Vreau doar sa-ti spun ce cred... Umila mea parere care pentru tine nu conteaza. Nu-i nimic. Eu iti scriu. N-am avut ocazia sa-ti spun exact ce gandesc. Poate ca eram si oarba. Al naibi de oarba.

E pentru prima oara cand scriu realist, lucid, fara efectele inselatoare ale dragostei, ce te fac sa scrii siropos si subiectiv.

Si totusi iti multumesc...

Daca nu faceai ce ai facut, daca nu te impacai cu ea, ca sa-mi amintesc cu amaraciune acele clipe cand imi spuneai si-mi promiteai ca niciodata nu te vei intoarce la ea... poate ca nu te uitam. Poate ca, continuam sa fiu o proasta, legata de tine si de amintirea acelor zile.

Ironic, inainte sa aflu, chiar in acea zi ma gandeam ca mai bine te-ai impaca cu ea. Macar una sa nu mai sufere.

Ha. Si cand am aflat totul a inceput sa se invarta cu mine si dabea ma mai tineam pe picioare.

Am realizat in momentul acela minciuna in care traisem. Himera dupa care tanjeam.. Mi-au trecut prin minte imaginile in care tu stai cu ea ca sa-ti satisfacti nevoile. si mi-a fost sila.[ Esti plictisit vara aceasta, nu ? Las' ca incepe liceul, scumpule.]

Mi-au trecut atunci prin minte imaginile cand stateam pe bordura si ma strangeai in brate si-mi sopteai ca " chiar daca mi-ar mai place, n-as mai fi cu ea." Mi-au trecut atunci prin minte imaginile cand tu o respingeai, si ma sarutai de fatza cu ea. Si-mi jurai ca eu sunt cea importanta.

Mi-au trecut atunci prin minte imaginile cand ea se tinea dupa tine, si suferea, si te astepta, si-si planuia cum sa te recastige.

Am stiut atunci ca Dor al meu n-a existat niciodata. Ca a fost doar un tanar imaginat de mine, un tanar caruia ii atribuiam calitati de la mine.

Si-ti placea ca doua fete sa te iubeasca. Aveai acea siguranta... Dar cine esti tu ? Copile !

Degeaba tot incerci sa spui ca pe tine nu te ating lucrurile astea, ca nu ti se urca la cap, ca nu esti genul.

Haida-de ! Sa fim seriosi. Te magulea.

De azi ai pierdut una.

Ramai cu ea, si culca-te cu ea. Culca-te pana o sa te saturi si o sa te simti gol. Rece si gol. Sec. Si o sa tanjesti dupa putina dragoste si implinire sufleteasca. Nu doar trupeasca.

O sa tanjesti si o sa regreti atunci.

Dar m-ai trezit. Si-ti multumesc.

Vroiam sa ma intalnesc cu tine, sa depanam amintiri si sa pot sa-ti spun tot ce n-am putut spune atunci....cand trebuia. Noi nu ne-am despartit niciodata cum trebuie. a fost prea brusc, ti-am zis "ok" din orgoliu si nici n-am vrut sa te rog sa-mi mai dai o sansa. poate deaceea am ramas atat de ancorata la trecut.

As fi vrut sa te imbratisez pentru ultima oara. Ce ridicol. Din clipa aceea am stiut ca orice s-ar intampla, nu te-as mai vrea inapoi.

Iti doresc sa iubesti cat te-am iubit eu. Da. Sa vezi si sa intelegi.

Nu te urasc cum o fac deobicei oamenii raniti in amor, furiosi pe viata si pe ei. N-am sa incerc nici sa ma razbun, nici sa te recastig. Nici sa lupt pentru ceva ce n-a fost niciodata al meu, si care n-a meritat lacrimile mele.

Sunt fericita doar ca am iesit din groaznicul tunel in care ma aflam, cosmar cumplit.

O sa inceapa liceul si o sa fiu din nou aceeasi Marie.

Sfarsit de vara

Se plimba agale prin parcul plin de castani. O rochita alba de dantela, cu manecute trei sferturi. un ruj rosu-sangeriu pe niste buze arse, si niste ochi expresivi ce privesc pierduti in jur. In coltul gurii ceva ii umbreste tot chipul, o expresie incordata, crispata, grava. Un aer ironic, mandru, de invingatoare si resemnat in acelasi timp.. Pare ca zambeste, dar e serioasa. Ochii ii sunt de un negru intens, adanc... Precum o noapte fara stele..ce uneori bate spre albastru . Ceva, nu stiu ce, se ascunde in ochii acestia visatori, enigmatici. iar parul intunecat e in contrast cu chipul ei alb.

Aerul e inabusit, dar e racoare la umbra castanilor. Sfarsit de vara.

Copii veseli in jur ce-si traiesc copilaria, oameni batrani citind presa, sau plimbandu-se incet, tineri ce-si sarbatoresc iubirea ca-n fiecare zi..

De departe se aud zgomote vagi de tramvaie sau trafic. Lumea e intr-o continua miscare.

Pasii ei calca aleea nesiguri, ca si cand pamantul s-ar surpa la fiecare atingere... Ceva, in miscarile acestei fete, este misterios si gratios. Raspandeste in urma ei parfum de liliac.

O vioara trista plange in surdina. E un cantec melancolic, deznadajduit, deprimant, ce-ti aduce in amintire mirosul de tei, de apa marii, de visele pierdute...

Se opreste si se aseaza pe-o banca cu vopseaua scorojita, verde. Isi aprinde o tigare. Priveste in jur cu-n aer grav. Ochii ei negri se opresc pe o fetita blonda, oachesa, c-o rochita rosie, ce sta pe banca cu mama ei. Tineretea ei o face sa-si aminteasca de vremurile copilariei, ce parca sunt acum doar o poveste vazuta sau citita de undeva... Ii pare c-au trecut doua vieti de atunci...

Ii trece prin cap o imagine indepartata, cand plangea ca vrea biscuiti cu ciocolata si la magazin nu mai aveau decat cu capsuni... ce batai de cap i-a dat bunicului, si nu s-a lasat pana nu i-a gasit biscuiti cum vroia ea ! Ii e tare dor de bunicul ei.... O lacrima se prelinge pe obrajii ei albi.

Se simte obosita, batrana si urata.

Isi mai aprinde o tigare. Timpul trece. Priveste in gol, si nu se mai gandeste la nimic. Nici macar la iubirea ei pierduta... La acea zi pe care nu o va uita niciodata, la zambetele incordate, la tipatul ei ce-a rasunat ca un ecou. Ochii acea tulburi, mainile reci si rasuflarea haotica, tacerea asurzitoare...

Fumeaza mecanic, obosit.

O adiere placuta de inceput de septembrie ii alina chipul incordat. O frunza cade lenes pe pamantul infierbantat. Un aer de sfarsit de vara...

Privirea ei trista incremeneste deodata.. O licarire se zareste in negrul tulbure, o tresarire si-un tremur... Inchide ochii si-si musca buzele, nelinistita. Tanarul cu par de culoarea toamnei si ochi de cafea, cuminti, se apropie. Deschide ochii, acum de-o culoare inexplicabila. In ei s-a schimbat ceva.

-Buna... Se poate ?

-Buna. Sigur... raspunse c-o voce aproape fortata.

-Ai...

Fata il privea speriata si c-o resemnare profunda in priviri.

-Nu te-am mai vazut de foarte mult timp.. Ce mai faci ? intreba entuziasmat

- Bine... raspunse fata cu o voce joasa, inecata..

- E ceva schimbat la tine... Dar nu-mi dau seama..

- Se poate..

Isi mangaie mainile nervos, cu vechea obisnuinta de a face acest gest cand este emotionata, si-si musca buzele in continuare.

- Nu te-ai lasat de vechile tale obiceiuri..

- Dupa cum vezi.

- Pari obosita... spuse tanarul serios

- Sunt. In fine... tu cum o mai duci ?

- Sunt bine...

- Scurt si precis... spuse c-o vaga ironie in voce, si cu un suras sarcastic. Ti s-a schimbat culoarea parului.. e mai inchisa.

Avea vechiul obicei de-a spune mai multe lucruri si fara nici o legatura intre ele, in acelasi timp..

- Da ? Posibil...

Se poate ?

- Sigur. Si cu-n gest gratios ii aprinse un foc.

Isi duse mana la frunte, si printr-o miscare necontrolata, mainile lor se intalnira. Tresari. O emotie coplesitoare ii strapunse tot pieptul, si inchise iar ochii. Isi retrase mana speriata, fara sa se uite la el.

O tacere adanca se asternu intre ei.

Fumau amandoi cu ochii pierduti in decorul din jur. Castani batrani, copii cu viata-n ochi, alergand, un zmeu... si-un miros de verdeata le invada simturile.

Dupa un timp...

- Eram niste copii..., spuse tanarul parca mai mult pentru el.

Nu-i raspunse.

Erau unul langa altul, dupa atata timp... Dupa atatea nopti pline de dor, in care isi strigau iubirea pierduta, si zile de chin, erau din nou unul langa celalalt.

Doi straini, cu amintiri si atat.Doar ochii nu li se schimbasera.

Priveau visatori si pierduti, in gol. Zbuciumul parcului se auzea vag, indepartat... Rasete, tipete, joaca..totul era intr-un palid fundal. ca intr-un vis... departe de ei.

"Iar ai fugit de langa mine" se gandi fata.

Tacerea devenea insuportabila, dureroasa, asurzitoare.

Ii auzea fiecare miscare a corpului, fiecare rasuflare, fiecare gest sau tresarire... I se parea ca-i aude si bataile inimii.

Ofta. Era langa un necunoscut acum, undeva pe-o banca in parc, un necunoscut ce-i fusese atat de drag odinioara, parca intr-o alta viata. Erau maturi acum, si tacerea vorbea in locul lor.

....Dupa plecarea lui subita, atatea zile il asteptase, il cautase... dar nu-l mai gasise niciodata, decat o data pe strada, i se paru ca-l vade printre o multime..

...De atatea ori il vazuse printre chipurile trecatorilor, de atatea ori isi imaginase ziua cand il va revedea..

Nu credea c-o sa-l mai vada candva.. Renuntase de mult la speranta, la vise, la asteptari...

...Pana intr-o zi de sfarsit de vara, pe-o banca la umbra castanilor, cand drumurile li se intalnisera din nou, ca mai apoi sa-i piarda din nou in lumea ce nu se opreste in loc.

Nu mai avea sa fie niciodata la fel...

Viata ii schimbasera.

Nu stiu cat timp au stat asa... unul langa celalalt si totusi atat de indepartati in gandurile lor... mai aproape ca oricand, si totusi atat de departe...

Dupa un timp...

-S-a facut tarziu. spuse incurcat. Nici nu stiu cand a trecut timpul.. Tre..

-Trebuie sa pleci, il intrerupse fata, c-o voce sigura, ironica, dreapta.

- Da... Mi-a parut bine sa te revad. Poate o sa ne mai vedem..

-Sigur.. spuse c-o voce ragusita, privind tot cu ochii atintiti in gol, printre cerculetele de fum...

- La revedere. Se ridica sa plece, si in acea clipa o lua de mana si-o stranse. Tremura.

Ai grija de tine.

Fata se uita pentru prima oara in ochii lui. Se regasi dupa atata timp in acei ochi blanzi, linistitori, atat de familiari...in care se pierduse de atatea ori odinioara... Erau umezi.

- Promit.

O saruta pe obraz si pleca...

Urmele sarutului lui ii ramasesera inpregnate mult timp pe obrazul ei fraged.

O lasa acolo, pe banca verde cu vopsea scorojita de timp. Vioara canta o melodie si mai trista...

Un grup de copii in jurul unui claun cu baloane faceau galagie, entuziasmati...

O alta frunza cazu sfarsita pe caldaramul ars...

Isi mai aprinse o tigare...

Memories

Mi-e dor...Mi-e dor de cea mai frumoasa perioada din viata mea.

Iesirile in noapte de la ore. drumul spre parculet. inceput. noutate. razvan. ana emo. herastrau. barca. saruturi. imbratisari. fericire. matei pe masini, indoindu-le. foc. rasete. eu in ghiveci pusa de R. sau in cutii. baia baietilor.caramele.orele de sport la supermarket. ora de mate. emotii.tavaleli prin nisip. geaca de piele rupta. ghiozdanul ingropat in zapada. acadelele cu pepsi. denis si gasca lui.ciocolata calda. piata. forneti. indragosteli. bal. fluturasi in stomac. libertate. prima iubire. stralucire. lacrimi. durere. timiditate. bere. 45-ul. inghesuieli in 300 cu matei lipit de usa. leagane. copii. zapada. bulgareala. tipete. zambete. certuri. poze. probleme. complicatii. dureri de cap.chiuluri. sentimente. prietenie. amintiri. clasa a9-a.

Azi am fost pe acelasi drum. Parcul era plin de copii. Noapte. Noapte de vara. In loc de nisip acum este pietris. Felinarele luminau parculetul printre crengile copacilor. Ma uitam in jur si totul mi se derula in fata ca intr-un film... cu toate astea era gol. foarte gol...cumplit de gol. Ca si cand toate clipele, rasetele si tipetele noastre, au fost inghitite. pustiu.

Si stiu ca niciodata nu va mai fi la fel. Clipele se duc, si nu se mai repeta. Cu toate astea, sunt fericita.

Ultima scrisoare catre Dor

Draga Dorule,


Azi iti zic adio. Am obosit. Sunt franta...

Poate ca suna ciudat, dar te-am iubit. Cum n-am iubit pe nimeni. Dar cum pot sa fac aceasta comparatie cand n-am iubit pe nimeni altul ? Ai fost prima mea dragoste. 

Am obosit sa raman ancorata in acea zi de 19 aprilie. O sa ies din ea de maine, o data pentru totdeauna. Maine va fi o noua zi... Si de data asta ma tin de cuvant. O despartire nu e mare lucru, nu ? In viata... Toti trecem peste asta.

Iti multumesc pentru tot...

Iti multumesc ca mi-ai dat macar iluzia ca ma iubesti. Iti multumesc ca ma strangeai tare in brate, in zilele reci de iarna. Ma coplesea parfumul tau, si mi-e dor de el.

Iti multumesc pentru zilele in care ma conduceai pana acasa, si pentru ca ma asteptai mereu, adorabil, cumplit de adorabil, in fata liceului. Cu fata plouata, cu parul ciufulit, pe care te chinuiai stangaci sa-l aranjezi, si adoram emotia ta evidenta pe care ti-o producea prezenta mea.

Iti multumesc ca ma tineai sa nu cad, si pentru grija ta sa trec strada teafara.

Iti multumesc pentru serile tarzii si pentru acea seara racoroasa de primavara, cand mi-ai oferit haina ta.

Cat am mai ras de englezul ala sau ce era, care s-a speriat de picioarele noastre.

Iti multumesc pentru trandafir. N-am sa uit ziua aceea....cum te indreptai, stangaci, spre mine, cu trandafirul in mana. Iarta-ma ca n-am stiut sa-l primesc cum trebuie, ca n-am stiut sa ma comport in acea situatie, iarta-mi stangacia, dar nu eram obisnuita cu astfel de lucruri. Am fost tare fericitaa si mandra...toate fetele ce ma priveau, ma maguleau. Erai al meu, si eram a ta. Cat m-am zbatut sa nu mi-l ia vantul, in furtuna de zapada....bietul trandafir.

Iti multumesc ca ma lasai sa ma feresc de ger, cufudandu-mi capul in haina ta...imi gaseam acasa, refugiul, linistea... Precum copiii mici la"de-a v-ati ascunselea" care isi ascund doar capul, ca sa nu fie vazuti.

Iti multumesc pentru zambetul acela al tau de copil si pentru cuvintele tale ce ma inmuiau pur si simplu.

Iti multumesc pentru ziua aceea in care mi-ai spus ca-s mai frumoasa ca oricand. Stii de ce m-am bucurat atat ? In ziua aceea, ironic, de dimineata, mi-a trecut prin cap cum ar fi sa-mi zici asta...Imi treceau ganduri dezordonate si fara noima prin cap, ca orice om. Si ai facut-o. Poate ca era o legatura speciala intre noi, o comunicare telepatica, spirituala, dincolo de materie, fizic, de ce se vede... Sau poate c-a fost o simpla coincidenta. In orice caz, aveam mereu un al saselea simt in ce te priveste. Nu de putine ori, imi treceau intrebari sau lucruri prin minte si tu raspuneai tare, intamplator. Sunt paranoia. Poti sa nu ma crezi, poti sa crezi ca-s nebuna. Nu-mi mai pasa.

Iti multumesc ca-ti lasai orgoliul si ca te intorceai la mine de fiecare data cand eram rea si certareata. Aveam nevoie de asta. Si te iubeam mai mult...

Iti multumesc ca m-ai facut fericita.

Iti multumesc pentru tot.

Si te iert...

Te iert pentru racirea ta brusca si pentru acea zi, cumplita zi, in care mi-ai dat drumul la mana.

Doar daca treci prin asta, realizezi ce scriu. N-am mai plans niciodata cat am plans atunci. 

Cand mi-ai spus, [desi stiam in sinea mea ca asta ai sa spui, si ca de data asta nu mai e o gluma, ca de fiecare data], am amutit. Am inceput sa tremur si sa plang in hohote. Scriam tema la romana si-mi tremurau mainile, si scrisul. Ioana imi spunea ca sunt nebuna.A fost cumplit, cumplit...nu pot descrie in cuvinte. E dincolo de cuvinte si de mintea umana. n-ai cum sa stii daca nu simti. Din acea zi, toate au fost la fel, pana acum.

Te iert pentru neincrederea ta in mine.

Te iert pentru superficialitatea ta de copil, ce nu stia sa iubeasca.

Te iert pentru glumele tale proaste ce ma dureau.

Te iert pentru cum ma faceai sa ma simt mereu vinovata.

Te iert pentru instrainarea ta din senin si pentru felul in care te-ai purtat dupa despartire.

Nu era de ajuns ca m-ai lasat ? Iti iert cuvintele acelea triste, dureroase, cumplite...indiferenta si ironia ta rau voitoare.

Te iert pentru ca n-ai stiut sa te desparti de mine, pentru ca m-ai lasat dupa ce ne impacasem, cand muream de dorul tau si de sete de tine.

Te iert pentru ca n-am putut ramane prieteni.

Te iert pentru felul in care m-ai facut sa ma simt. Poate ca fara sa-ti dai seama, te-ai razbunat cumplit pe mine, inconstient. Poate ca subconstientul tau lucra la prabusirea mea.

Te iert ca te fereai de ploaie. De cate ori n-as fi vrut sa dansam si sa alergam in ploaie, de mana. Sa ne iubim asa cum o stiam doar noi.

Te iert ca nu-ti placeau strazile mele.

Te iert ca n-ai stiut sa ma iubesti. Sau n-ai putut.

Te iert ca n-ai venit la intalnire, cand doream atat de mult sa te regasesc si sa te uit... Stii cum eram ?

Cu fata plouata, plansa, ridicola...si atat de singura... Am mers in parc, m-am plimbat fara sens. Am stat pe malul lacului intr-un loc unde am stat odinioara, si aruncan cu pietre in el, sau cu ce apucam. Nu mai vroiam sa ma gandesc. Vroiam sa fug de gandul ca am fost sa te vad si n-ai venit...poate doar visam. poate incurcasem ora.poate poate... Se intorceau priviri dupa mine...curioase, admiratoare sau dispretuitoare. Poate ca oamenii tristi emana ceva anume... Ma aranjasem toata ziua pentru tine. Remarci, priviri, nu ma mai flata si atingea nimic. As fi vrut sa ma agat de primul strain ce-mi iesea in cale si sa ma stranga in brate tare. Un baiat m-a intrebat daca sunt trista. Ce era sa-i raspund ?

Te iert pentru golul lasat.

....Si iarta-ma. Iarta-ma pentru ciudateniile mele si nevoia mea de a fi rea. Simteam nevoia sa fiu rea. sa ma doresti mai mult...Sa-mi dovedesti. Iarta-mi firea mea complicata. Asta eram si nu puteam sa-ti dau altceva decat mine, nu puteam sa-ti dau mai mult decat aveam.

Iarta-ma pentru zilele in care veneam de brat cu R., razand. Ma asteptai atat de adorabil... Iarta-ma pentru acea zi cand m-ai asteptat in ploaie, si cand am venit cu el... Nu stii ce durere mi-a sfasiat sufletul in acea clipa... O data, cand am fost rea cu tine, am pus-o pe Ioana sa ma calce in picioare, la propriu. Si a facut-o. Pana am urlat. si tot mi se pare durerea aia infantila pe langa cea sufleteasca.

Iarta-ma ca n-am stiut sa-ti zic "te iubesc" cum trebuie. Iti spuneam " si eu" deobicei. Dar te iubeam... Daca o persoana nu-ti arata ca te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Iarta-ma ca n-am stiut sa ma port. Ca n-am stiut sa-ti arat cat te iubesc. Poate ca ti-am aratat dupa, prea tarziu...

Iarta-ma pentru acea zi cand am plecat de brat cu baietelul acela...Ce ridicol ! Dar te doream.... Prostut ce erai. Iti faceam in ciuda. Eram furioasa pe dragoste si pe tine. Fugeam de voi. Imi era frica sa nu ma indragostesc si sa te pierd. Nu stii cat m-a durut sa-ti vad ochii aceea tristi si mutrisoara aia a ta necajita si umila. Tipasem pentru prima data la tine. Nu stii cat m-a durut. Ma torturam pe mine insami.

Iarta-mi zilele cand eram o pacoste si te faceam de ras pe strada. Iarta-ma ca n-o luam pe strazile pe care vroiai tu. Trebuia sa ma impun cumva. Imi era teama sa nu ma domini. Imi era teama te dragostea ce ma coplesea cu fiecare zi ce trecea..

Iarta-mi crizele mele de gelozie si prostesti.

Iarta-ma ca te-am plictisit si sufocat dupa despartire. Iarta-mi neputinta de a trece mai departe.

Iarta-mi gandurile negre si randurile scrise...patetice, exagerate, dar pline de dragoste ! Te-am facut de ras poate, si m-am facut si pe mine. Dar nu-mi pasa. Lumea a ras. Ai ras si tu. Ce stiti voi ? Nu-mi pasa ! Si stiu ca nu eram atat de importanta ca sa ma barfesti, doar speram sa-ti amintesti cumva de mine.

Iarta-ma ca n-am stiut sa te pastrez.

Iarta-ma ca am scris atata despre tine..Stiu ca asta m-a departat cel mai mult de tine, dar aici m-am descarcat

si mi-am scris mie insami povestea, am retrait-o in scris. Mama mi-a spus sa nu mai scriu, caci iti gadil orgoliul si ca mai sunt baieti. Ca sunt o fata frumoasa si ca nu meriti. Are dreptate.

Dar te am prea mult pe constiinta.

...Iti promit sa nu te mai caut si sa nu mai vreau sa te vad. Macar am sa fug de gandul acesta.

Promit sa-mi fac prieteni noi si sa-mi refac viata. Promit sa invat din povestea noastra.

Promit sa am grija de mine, dar promite-mi c-ai sa ai si tu grija de tine. Promite-mi c-ai sa fi bine si fericit.

Promite-mi ca n-ai sa-i povestesti viitoarei prietene despre mine. Promite-mi sa nu mai stie nimeni de ce a fost. Decat noi doi.

..Nici nu stii..

Cat vroiam o vorba, un gest, un semn, un status... Stateam plangand si razand sadic, cu mainile stranse de-alungul genunchilor, leganandu-ma, asteptand.... Ce asteptam nu stiu...o minune poate.

Tresaream auzindu-ti numele sau vazand fereastra de messenger deschizandu-se. Stateam cu rasuflarea taiata. Poate se intampla o minune...

Daca la inceput inca imi mai vorbeai, inca ma mai intrebai ce fac ironic, acum nu mai existam.

Eram fericita cand vorbeam cu tine sau cand macar erai online. Te simteam mai aproape. Ce prostuta, nu ?

Vroiam sa intru din nou in lumea ta. Ioana imi spunea sa-mi sterg zambetul ala idiot de pe fata. Plangeam apoi..plangeam si parca lacrimile nu se mai terminau.

Era culmea autrocontrolului sa nu-ti vorbesc. Cerseam cuvinte. Ce ironie ! Altadata m-ai fi luat tu, mi-ai fi spus cat ma iubesti de mult, te-as fi vazut, te-ai fi rugat de mine sa ne impacam, sa iesim, sa ne iubim.. acum eram doar eu, singura, sperand la o minune. Asteptand un strain ce mi-a fost atat de drag ! ce ma adora odinioara. Un strain.

...Mergeam pe strada cu inima cat un purice, aiurita, cu ochii in fiecare coltisor...uitandu-ma la fiecare trecator, in fiecare multime...Nu erai.

Imi imaginam cum ar fi fost sa te vad din tramvai si cum as fi coborat in graba spre tine, prefacandu-ma ca nu te vad, ca merg undeva... si de m-ai fi oprit, as fi avut scuzele bine intiparite in minte: " ma duc in parc, sau la magazinul acela, uite-l !"

...De vedeam un chip familiar ce-ti semana putin, tresaream, aveam impresia ca esti tu...dura doar o clipa.

O data, in tramvai, am avut senzatia ca te vad, de departe, pe partea cealalta a strazii, intr-ul coltisor, printre o multime de oameni. Am coborat, uitandu-ma in alta parte, mergand ca si cand n-ai fi fost acolo. Cand am intors capul speriata, sa te vad, nu mai erai. Poate ca nu erai tu. Eram plina de tine si mintea imi juca feste. Orice gand, cuvant, melodie, cifra sau litera, aveau legatura cu tine. Orice mi se parea un semn, un indiciu de descifrat, si ma ducea cu gandul la dragostea mea pierduta...

Imi imaginam absurd ca intr-o zi ma voi trezi, ca imi vei spune cat ti-am lipsit si ca nu m-ai uitat nicicand. Ca a fost o greseala, o gluma, o farsa, o mica razbunare...si ca nu mai poti fara mine. Ca nu s-a terminat de tot...De fapt mi-a fost greu sa accept, sa ma consolez, sa cred. Mi se parea o gluma proasta, un cosmar doar...

Citeam romane si te vedeam printre personaje, printre randuri... Ne vedeam.

Poate ca dragostea asta de tine m-a innebunit, m-a facut sa-mi pierd mintile si viata... Ieri plangeam. Plangeam si vorbeam singura. Imi spuneam ca nu mai am viata. Ca mi-am pierdut viata. Ma durea tot corpul. Durerea se transpusese si fizic. Nu mai puteam sa respir, inima si rasuflarea o luasera razna, haotic...Cum poate oare un om sa-si piarda sufletul ? Din dragoste.. ce ridicol ! Cum am putut sa ingadui sa se intample asa ceva ? Cum am putut sa ma pierd in lacrimi si de mine insami ? M-am trezit.

...Mi-am scris povestea, mi-am scris dorul si cred ca a ajuns la final. Stii ca multora le-a placut povestea noastra? Au si plans unii...caci s-au regasit in ea. Caci orice poveste de dragoste e la fel, si unica in acelasi timp. Multi au invatat cate ceva din povestea noastra. Am si un caiet in care am povestit ca o poveste iubirea noastra. L-am scris dupa despartire, in trei zile. Am vrut sa-l arunc in mare, dar l-am pastrat pentru vremurile cand voi fi mare si voi depana amintiri. Pentru vremurile cand ne vom intalni pe strada, doi oameni mari, maturi. Poate ca am sa ti-l dau atunci.


...Va ramane aici povestea noastra, multi ani... in aceste randuri pe care le-am scris cu zambetul pe buze si de multe ori cu lacrimi in ochi. E sufletul meu in aceste cuvinte. E dragostea mea, si sper sa nu-ti bati joc de ea, razand flatat. Dar fa-o daca asta simti. Va ramane si in memoria noastra, pana la sfarsit. Cel putin in a mea, caci in a ta nu mai cred.... Nu-ti mai pasa, si te iert. Te iert. Poate c-ai sa razi sau o sa te lase rece.

E o scrisoare de ramas bun. Ramas bun al dragostei, al povestii noastre, al depresiei si al durerii. Al lui Aimee si Dor.

"Si trenul alearga, alearga nebun…si lasa totul in urma."

Aimee






_________________________________________________________
"...Din anii tineretii

Un cantec ma-nsoteste-

Cat de departe este, cat de departe este

Ce-al meu a fost odata..."