Sfarsit de vara

Se plimba agale prin parcul plin de castani. O rochita alba de dantela, cu manecute trei sferturi. un ruj rosu-sangeriu pe niste buze arse, si niste ochi expresivi ce privesc pierduti in jur. In coltul gurii ceva ii umbreste tot chipul, o expresie incordata, crispata, grava. Un aer ironic, mandru, de invingatoare si resemnat in acelasi timp.. Pare ca zambeste, dar e serioasa. Ochii ii sunt de un negru intens, adanc... Precum o noapte fara stele..ce uneori bate spre albastru . Ceva, nu stiu ce, se ascunde in ochii acestia visatori, enigmatici. iar parul intunecat e in contrast cu chipul ei alb.

Aerul e inabusit, dar e racoare la umbra castanilor. Sfarsit de vara.

Copii veseli in jur ce-si traiesc copilaria, oameni batrani citind presa, sau plimbandu-se incet, tineri ce-si sarbatoresc iubirea ca-n fiecare zi..

De departe se aud zgomote vagi de tramvaie sau trafic. Lumea e intr-o continua miscare.

Pasii ei calca aleea nesiguri, ca si cand pamantul s-ar surpa la fiecare atingere... Ceva, in miscarile acestei fete, este misterios si gratios. Raspandeste in urma ei parfum de liliac.

O vioara trista plange in surdina. E un cantec melancolic, deznadajduit, deprimant, ce-ti aduce in amintire mirosul de tei, de apa marii, de visele pierdute...

Se opreste si se aseaza pe-o banca cu vopseaua scorojita, verde. Isi aprinde o tigare. Priveste in jur cu-n aer grav. Ochii ei negri se opresc pe o fetita blonda, oachesa, c-o rochita rosie, ce sta pe banca cu mama ei. Tineretea ei o face sa-si aminteasca de vremurile copilariei, ce parca sunt acum doar o poveste vazuta sau citita de undeva... Ii pare c-au trecut doua vieti de atunci...

Ii trece prin cap o imagine indepartata, cand plangea ca vrea biscuiti cu ciocolata si la magazin nu mai aveau decat cu capsuni... ce batai de cap i-a dat bunicului, si nu s-a lasat pana nu i-a gasit biscuiti cum vroia ea ! Ii e tare dor de bunicul ei.... O lacrima se prelinge pe obrajii ei albi.

Se simte obosita, batrana si urata.

Isi mai aprinde o tigare. Timpul trece. Priveste in gol, si nu se mai gandeste la nimic. Nici macar la iubirea ei pierduta... La acea zi pe care nu o va uita niciodata, la zambetele incordate, la tipatul ei ce-a rasunat ca un ecou. Ochii acea tulburi, mainile reci si rasuflarea haotica, tacerea asurzitoare...

Fumeaza mecanic, obosit.

O adiere placuta de inceput de septembrie ii alina chipul incordat. O frunza cade lenes pe pamantul infierbantat. Un aer de sfarsit de vara...

Privirea ei trista incremeneste deodata.. O licarire se zareste in negrul tulbure, o tresarire si-un tremur... Inchide ochii si-si musca buzele, nelinistita. Tanarul cu par de culoarea toamnei si ochi de cafea, cuminti, se apropie. Deschide ochii, acum de-o culoare inexplicabila. In ei s-a schimbat ceva.

-Buna... Se poate ?

-Buna. Sigur... raspunse c-o voce aproape fortata.

-Ai...

Fata il privea speriata si c-o resemnare profunda in priviri.

-Nu te-am mai vazut de foarte mult timp.. Ce mai faci ? intreba entuziasmat

- Bine... raspunse fata cu o voce joasa, inecata..

- E ceva schimbat la tine... Dar nu-mi dau seama..

- Se poate..

Isi mangaie mainile nervos, cu vechea obisnuinta de a face acest gest cand este emotionata, si-si musca buzele in continuare.

- Nu te-ai lasat de vechile tale obiceiuri..

- Dupa cum vezi.

- Pari obosita... spuse tanarul serios

- Sunt. In fine... tu cum o mai duci ?

- Sunt bine...

- Scurt si precis... spuse c-o vaga ironie in voce, si cu un suras sarcastic. Ti s-a schimbat culoarea parului.. e mai inchisa.

Avea vechiul obicei de-a spune mai multe lucruri si fara nici o legatura intre ele, in acelasi timp..

- Da ? Posibil...

Se poate ?

- Sigur. Si cu-n gest gratios ii aprinse un foc.

Isi duse mana la frunte, si printr-o miscare necontrolata, mainile lor se intalnira. Tresari. O emotie coplesitoare ii strapunse tot pieptul, si inchise iar ochii. Isi retrase mana speriata, fara sa se uite la el.

O tacere adanca se asternu intre ei.

Fumau amandoi cu ochii pierduti in decorul din jur. Castani batrani, copii cu viata-n ochi, alergand, un zmeu... si-un miros de verdeata le invada simturile.

Dupa un timp...

- Eram niste copii..., spuse tanarul parca mai mult pentru el.

Nu-i raspunse.

Erau unul langa altul, dupa atata timp... Dupa atatea nopti pline de dor, in care isi strigau iubirea pierduta, si zile de chin, erau din nou unul langa celalalt.

Doi straini, cu amintiri si atat.Doar ochii nu li se schimbasera.

Priveau visatori si pierduti, in gol. Zbuciumul parcului se auzea vag, indepartat... Rasete, tipete, joaca..totul era intr-un palid fundal. ca intr-un vis... departe de ei.

"Iar ai fugit de langa mine" se gandi fata.

Tacerea devenea insuportabila, dureroasa, asurzitoare.

Ii auzea fiecare miscare a corpului, fiecare rasuflare, fiecare gest sau tresarire... I se parea ca-i aude si bataile inimii.

Ofta. Era langa un necunoscut acum, undeva pe-o banca in parc, un necunoscut ce-i fusese atat de drag odinioara, parca intr-o alta viata. Erau maturi acum, si tacerea vorbea in locul lor.

....Dupa plecarea lui subita, atatea zile il asteptase, il cautase... dar nu-l mai gasise niciodata, decat o data pe strada, i se paru ca-l vade printre o multime..

...De atatea ori il vazuse printre chipurile trecatorilor, de atatea ori isi imaginase ziua cand il va revedea..

Nu credea c-o sa-l mai vada candva.. Renuntase de mult la speranta, la vise, la asteptari...

...Pana intr-o zi de sfarsit de vara, pe-o banca la umbra castanilor, cand drumurile li se intalnisera din nou, ca mai apoi sa-i piarda din nou in lumea ce nu se opreste in loc.

Nu mai avea sa fie niciodata la fel...

Viata ii schimbasera.

Nu stiu cat timp au stat asa... unul langa celalalt si totusi atat de indepartati in gandurile lor... mai aproape ca oricand, si totusi atat de departe...

Dupa un timp...

-S-a facut tarziu. spuse incurcat. Nici nu stiu cand a trecut timpul.. Tre..

-Trebuie sa pleci, il intrerupse fata, c-o voce sigura, ironica, dreapta.

- Da... Mi-a parut bine sa te revad. Poate o sa ne mai vedem..

-Sigur.. spuse c-o voce ragusita, privind tot cu ochii atintiti in gol, printre cerculetele de fum...

- La revedere. Se ridica sa plece, si in acea clipa o lua de mana si-o stranse. Tremura.

Ai grija de tine.

Fata se uita pentru prima oara in ochii lui. Se regasi dupa atata timp in acei ochi blanzi, linistitori, atat de familiari...in care se pierduse de atatea ori odinioara... Erau umezi.

- Promit.

O saruta pe obraz si pleca...

Urmele sarutului lui ii ramasesera inpregnate mult timp pe obrazul ei fraged.

O lasa acolo, pe banca verde cu vopsea scorojita de timp. Vioara canta o melodie si mai trista...

Un grup de copii in jurul unui claun cu baloane faceau galagie, entuziasmati...

O alta frunza cazu sfarsita pe caldaramul ars...

Isi mai aprinse o tigare...