. azi n-am chef sa socializez, sa-mi port zambetul ala stupid pe fata si sa pretind ca-mi este bine. azi n-am chef de agitatia strazilor, de zombii aia din tramvaie, de oamenii prea obositi si plictisiti ce-si descarca nervii pe tine. azi n-am chef de toate fetzele alea cool cu tigara in mana din curtea liceului. azi n-am chef sa-mi fac parul si sa ma dau cu creion dermatograf. azi sunt obosita, prea obosita ca sa mai fac ceva.
ma doare capul ingrozitor si totul se invarte cu mine. ma incearca o raceala si simt ca nu mai am forta sa ma deplasez, sa ma gandesc, sa iubesc, sa ma complic. pe tine te vad din ce in ce mai incetosat si ma tem ca nu mai am forta sa te prind, sa mi te aduc inapoi, aici, in cutiuta mea. nu mai pot, poate ca nici nu mai vreau. si mi te pierd in imensa lume si devi doar un chip sters, comun, printre toate celelalte. ma tem, love, ca iubirea mea se scurge, se stinge... incet incet. oricat as fi dorit eu sa-mi demonstrez ca iubirea nu moare.. oricat am incercat sa mi te pastrez aici, si am reusit, ce-i drept, un an de zile, timpul e neindurator. chiar si c-un biet copil. timpul mi te ia, al dracului timp.
si-am pofta de-o felie de pepene verde. si de pantalonii scurti si tricouri colorate.
si de zambete stregaresti si inghetata la cornet.
si stiu ca randurile astea n-au ce cauta aici, dar totusi mi-e prea dor de vara.
si-am scos pozele cu noi si le-am pus in cutiuta cu amintiri. e o cutie veche, portocalie de pantofi, dar nu conteaza asta, caci ea mi te pastreaza acolo,cu parfum de vanilie, daca cutiuta ticaitoare nu mai poate. erau doi copii zambitori si nebunatici, cu stralucirea aia in ochi.. femeia de la magazin mi-a zis ca suntem frumosi. am fost tare mandra.
si azi am primit un trandafir, dar nu era de la tine, love, nu.. si m-am simtit bine stiind ca acum un an pe vremea asta primeam unul de la tine. apoi zambetul tamp mi-a pierit de pe fata, si atunci am realizat ca oamenii vin si pleaca, lasand ceva frumos in urma lor.. si c-a fost o prostie din partea-mi sa mi te tin captiv, sa traiesc in trecut atata amar de vreme.. sa vreau sa fi fericit, sa ma interesez mereu de sanatatea ta, sa plang de bucurie la vreo reusita de-a ta, sa te iubesc in secret, in liniste, singura, doar eu si cu mine, absolut. sa plang la o poezie, sa te regasesc in fiecare carte citita, in fiecare vers dintr-o melodie, in fiecare iubit.. sa-ti atribui insusiri pe care nu le mai ai sau nu le-ai avut niciodata. sunt o fetita mare acum, asa c-am inteles ca e timpul sa-ti dau drumul. sa nu ma mai incapatanez sa te tin aici, cand tu ai plecat de mult.
simt ca pot sa respir acum, ca pot sa zambesc pe bune. ca am aer..
*era debusolata, abia mergea, cara de trupul ei amortit. frigul o irita, obrajii o usturau. intra intr-o cafenea si se aseza la o masa. era singura, simtea privirile oamenilor curioase, confuze. comanda o cafea. apoi pleca, fara sa bea cafeaua, fara sa priveasca in urma. mergea descompusa, taraganat, haotic. pasii ei erau nesiguri, speriati, ca si cum la fiecare pas pamantul se surpa sub ea. totul era gri, prafuit, enervant. oamenii, masinile, pomii, intregul oras era gri, pustiu, iritant. dureros. simtea cum cade cerul pe ea, cum multimea de oameni o apasa, o sufoca, simtea cum zombii din tramvaie o obosesc si mai mult cu expresiile lor triste, abatute, goale. simtea cum masinile o lovesc daca trece strada, ca nu mai are forta in picioare. ca ii lipseste o mana care sa o tina, ca e prea gol, prea gol.*
atata vreme traise cu imaginea asta..
`e timpul sa pleci, love. ma tem ca vremea ta s-a terminat aici. sa nu uiti ca te-am iubit, chiar daca asta e mai putin important. e doar un fleac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu