.

am crezut că în ciuda nepotrivirilor de caracter şi a orgoliilor noastre imense, va ieşi ceva frumos. dar mi-am dat seama într-un târziu că nu-ţi pot cere nimic.
ai fost prea mândru. ai tăcut tot timpul.. te-ai ascuns mereu în spatele unei tăceri dureroase, mistuitoare. nu te mint, nu te-am minţit niciodată. oricât de mult ţi-am greşit, oricât de nedemnă am fost de iubirea ta, am fost sinceră cu tine. te-am iubit şi te iubesc, cu atât mai mult cu cât ştiu că poate nu vei mai fii niciodată al meu..

te-am iubit când m-ai ridicat de jos şi ai ţipat să mă trezesc, te-am iubit când tăcerea dintre noi era tot ce voiam să auzim, şi sunetul râului.. te-am iubit când ochii tăi cu puţin verde străluceau în noaptea aia nepământească, la lumina stelelor. îmi ajungea doar să mă uit în ochii tăi, să te simt aproape, şi să-ti sorb aerul. te-am iubit când m-am trezit cu trandafiri prin curier, şi o făceam pe proasta. te-am iubit când ne-am sărutat în ploaie şi nu mai voiam să găsim drumul spre casă. te-am iubit când printre alcool şi foc ce pâlpâie în sobă, ne-am iubit o noapte întreagă. te-am iubit când îmi aprindeai ţigara şi mă certai de cât de neîndemânatică sunt. te-am iubit când m-am întors şi te-am văzut plângând, impresionat de nenea ăla amărât. te-am iubit când mi-ai spus că sunt frumoasă deşi arătam ca dracu. te-am iubit căci braţele tale au fost mereu acasă. te-am iubit când m-ai sărutat pe frunte şi mi-ai şoptit că nu mă vei lăsa niciodată. te-am iubit când ţi-am aruncat pe masă cutia de cadou şi ţi-am urat un crăciun fericit. te-am iubit când m-ai lăsat să-ti conturez cu degetele fiecare colţisor al chipului. al sufletului. te-am iubit când tanti aia ţi-a ghicit că vei fi cu mine, deşi încă nu ne cunoşteam. te-am iubit când  mi-ai suportat crizele  de isterie, când m-ai lăsat să ţip, când m-ai lăsat să râd deşi în împrejurările alea era cel mai nepotrivit lucru. .când mi-ai zâmbit ca un copil şi m-ai iertat.  şi te-am urât când mi-am lăsat orgoliul şi m-am întors la tine mereu. râzând.


dar mă tem că timp pentru noi nu mai e. poate că eu însămi mi-am creat orbeşte, de-alungul anilor, situaţiile nefaste care m-au adus aici. 
şi dacă îţi scriu aceste rânduri, nu înseamnă că nu te iubesc.. nu înseamnă că nu mi-e dor de tine, căci deja mi-e dor. 

Notiţe din jurnalul de buzunar

Ora de romana. Mi-e rau. Se invarte totul cu mine. Am o durere ingrozitoare de cap. Ana, iar n-a venit la scoala, ca n-are chef. Ha ! De parca la scoala venim cand avem chef. Si e joi..De obicei, joi e frumos. Halal...! Nu pot sa ma concentrez deloc la ora. Tot, absolut tot, trece pe langa mine, fara sa se stocheze in minte. E ca si cum n-as avea memorie. De m-ar intreba profa ceva, n-as avea ce sa-i raspund. E neinteresant, oricum.

Dupa, avem sport. N-o sa mai fie distractiv, fara Ana.

Dar cine-i Ana ? Haida-de ! Pot si fara ea.  Dupa ora asta, ma duc cu Ioana sa ne luam inghetata. Ceva bun pe ziua de azi. Sau 
nu. Nu mai are gust nimic. Fiind sorumea, n-am ce sa vorbesc cu ea. E ca si cum ar face parte din mine. E una si aceeasi persoana cu mine. Si nu pot sa vorbesc cu mine. Nu mai am subiecte.

Ma doare capu' tare. Sper sa nu fi facut meningita . Nu vreau sa-mi petrec vacanta prin spitale, in pijamale, mancand pilaf. As innebuni. Mai e putin. Putin....si se termina tot. Pe Dor nu l-am mai vazut de nu stiu cand. De o viata parca. Incerc senzatia ca au trecut secole de atunci. Poate il vad azi, sau nu. Nu cred ca stau in parc sa-l astept.
De ce fara Ana nu ma pot distra ? Sunt dependenta de ea ? Gandul asta ma enerveaza.
Sunt ametita. Timpul trece greoi, si durerea de cap nu ma lasa.  Se vorbeste de M.Eminescu. Ceva mai interesant. Si tot nu pot  reveni la viata.
O colega citeste "Invitatie la vals" si-mi spune cum principalul a "omorat-o" practic pe iubita lui. Imi spun" Si eu am omorat pe cineva..."

Ora de sport: Am mancat inghetata. De parca nu m-ar durea in gat ! Fetita aia vroia sa-mi dea un cornet rupt, si i-am atras atetia. Ce lume ! Ma opresc la chioscul cu ziare. N-am prea multi bani. Cer o revista care sa coste 2 lei. Vanzatoarea e tare bosumflata si tare acra. Incerc sa fiu draguta. Continui sa merg prin piata. Tot felul de voci, si remarci stupide, la adresa mea. Incepe sa-mi fie frig.

Vad tot felul de zombie pe strada, monotoni, parca teleghidati, ce au uitat ce inseamna viata, au uitat de visele lor. Ma tem c-am sa ajung ca ei intr-o zi. Le las pe fete. O iau la stanga, printre blocuri, pe niste stradute linistitoare, pe care am fost de atatea ori, cand chiuleam. Iti scriu de pe scara de bloc , unde stateam odinioara...Si unde-am stat atunci cand chiuleam la ora de romana, distrusa. Atunci ploua. Acum, s-a innorat brusc, si mi-e tare frig. M-am imbracat subtire. Ca de obicei. Cand e cald, ma imbrac gros, cand e frig ma imbrac subtirel. In loc de... in partea dreapta, sta o sticluta de Lipton, cu zmeura. De parca... Ma rog. Mi-e tare rau, si e gol in jurul meu. Totul e gol. Asta mi-e senzatia. Aici, e undeva intre blocuri, si e destul de pustiu. De-as avea o banca, m-as intinde. Si m-as face ghemotoc, caci mi-e tare frig in tricou, si m-as uita la cer. La un moment dat, apare Sasha, acel caine adorabil pe care l-am mai vazut joia trecuta. Tot intr-o joi, tot la ora aceasta. Ce ironie. Are program de plimbare, se pare. Tre' sa recunosc, spre rusinea mea, ca la un moment dat mi-a fost teama sa nu vina sa sara pe mine. Am o trauma de cand m-a muscat un caine, desi nu ma muscase rau, si tot citisem prin reviste despre astfel de tragedii. Se juca cu stapanul.  A venit spre mine, in fuga, cu acel marait de joaca, si agitat. Dar nu m-am miscat din loc. Si stapanusu', i-a spus: "Sasha, stai cuminte." Frumos caine.  Daca ma uit mai bine, s-a innorat tare. O sa vina o ploaie, ca cea din interiorul meu. Ce dragut. Mi-e frig. Si copacii astia inalti, care se tot clatina, sunt martori la durerea mea, la dezastrul si dezechilibrul in care ma aflu. Sunt martori la acele zile de odinioara, cand plina de dragoste, sedeam cu capul pe umarul lui cu parfum de fericire, si-mi venea sa adorm-de atata bine. Si era tare cald atunci. Si era racoare doar pentru ca stateam la umbra copacilor inalti. Acum, e un frig cumplit, si copacii astia sunt la fel de nelinistiti ca si mine. Poate nu e asa frig, dar eu simt frig. Mi se face pielea de gaina. S-a innorat brusc, fara sa-mi dau seama. Cerul e gri. Am stat pana acum cu nasul in revista, si-am citit fara interes, sa-mi ocup timpul. Ma clatin, ca o nebuna de frig, si devin din ce in ce mai agitata. Zbuciumul dinauntrul meu, iese la suprafata. Bate mai tare vantul. Uneori, il astept aici, stupid, irational, fara nici o noima, ca in noaptea aceea cand m-au luat la batjocura fetitele alea.. Dar nu vine niciodata. A inceput sa picure, cred.  Ma ridic sa plec. Dabia merg. Imi car de geanta grea, si-s in dezechilibru total. Atat psihic, cat si fizic. Ma tarasc. Oi fi bolnava. Aproape ca tremur. Pe langa mine, trece un pusti amarat, cred ca si drogat, vai de el. Imi zic: " Cred ca sunt mai drogata ca el." Continui sa merg. O colega ma intreaba cu cine m-am intalnit. Ce era sa-i raspund ? Cu mine insami ? M-ar fi crezut nebuna. 

Tot felul de remarci prin liceu. Aud tot felul de: "Uit-o pe gagica lui cu tare." Sau" Ti-a venit preferatul la scoala." Care?- ma intreb. Ii aud pe toti, cu sila, in urma, ca pe niste ecouri. Nici sa le raspund nu ma mai obosesc. Cat am decazut.

La ora de romana, am facut tic cu diriga, ca profa a plecat la spital la maicasa. Ne-a dat sa lucram ceva pe calculator ( De parca n-am avea maine ora !). Apoi m-a plictisit pe net. Fara Ana e obositor si trist. Nu ma mai incanta nimic, si nici nu mai rad. Si ce frumoase sunt orele de tic cu ea ! In fine. Maine am fi trebuit sa plecam la mare, dupa planuri. La istorie, si-au prezentat proiectele, si am dormit.

Plec de la liceu. E din ce in ce mai frig. Cred ca am febra. Ma simt bolnava. Sigur am sa cad la pat cateva zile. Si starea asta ma face sa plang. Asa sunt, cand sunt bolnava. Sunt plangacioasa si trista. Si emotiva. Ca un copil mic si prost. Gandesc prea mult. Merg, descompusa, si ma gandesc la tot felul de lucruri. Sunt ganduri fara noima, aproape ca delirez. Cuvinte puse la nimereala, fara sens. Imi trece prin minte ca as vrea sa fiu acasa, in patutul meu cald, sub plapuma. Dar imi zic ca nici asta nu mai e o alinare. Nu mai vreau nimic. Ma opresc la chiosc sa iau o acadea. Ii iau si Ioanei. Dobitocul ala cretin nu stie care e diferenta intre culoarea galbena si portocalie. Ma cert cu Razvan. Imi vine sa plang. Ma doare capul. O iau inaintea tuturor. Merg ca un om beat. Ajung in parculet. Vad cativa copilasi superbi, ca niste ingerasi. Imi zic ca se vor face frumosi cand vor fi mari. Dar,de unde.. Toti sunt frumosi cand sunt mici. Ma uit in jur. Nimic care sa ma agate de viata, care sa ma scoata la lumina, la suprafata. Din contra, ce vad, ma face sa ma cufund si mai rau in nostalgia mea cumplita. Ce nostalgie ? Durere. Totul e anost, prafuit, iritant. Nu vad nimic interesant. Parinti, bunici, cu fetele comune, obosite, cu copiii in parc. Cotidian. Monoton. Insuportabil. Incerc sa-mi tin lacrimile in ochi. Imi pun fata in palme, estenuata. Sunt calda. Am riduri, cute. Ai zice ca-s batrana. Asa ma simt. Sunt obosita. Nu mai rezist, si plec. Plec. Cand sa traversez strada, dabia mai pot sa ma tin. Simt ca nu ma pot apara de masini. Trec pe langa mine prea repede si prea aproape, si-s ametita. Intotdeauna am fost ametita, si n-am stiut sa am grija de mine. Acum, fiind singura, nu am de ce sa ma sprijin, si simt golul din jurul meu mai acut. Traversez, in cele din urma. Urc in tramvai.

Stranut intruna. Imi cade geanta. O ridic. Ma uit pe geam... Oameni, cu copiii pe strada, copaci, cenusiu,"Servicii funerare" intr-o vitrina, pe un afis de magazin" Doru, electronice nu stiu ce", pe un zid un nume dureros...Ma gandesc la o zi indepartata, de cand eram la gradinita, in curtea de joaca si un baiat mi-a rupt bratara mea draga, din margelute. Nu stiu ce brata era, dar stiu sigur ca aveam grija de lucrurile mele de acasa, le pretuiam si le iubeam. Ma simteam stinghera la gradinita. [ Acum, de-as avea grija atat de lucruri...] Nu stiam ce sa fac cu ea. De aruncat, n-o aruncam. Si mai era pana sa plecam, era ora de joaca. Atunci,am sapat o mica groapa sub pamant si am ingropat-o, sa o pastrez acolo pana plec, speriata ca mi-o ia cineva. A trecut mult de atunci. Apoi, imi amintesc de acea zi, cand tot in tramvai, plangeam fara sa ma opresc, si o fata draguta mi-a dat un servetel. Incerc sa nu ma mai gandesc la nimic. Si desi reusesc, durerea tot e, si lacrimile tot imi stau in ochi. In geam mi se reflecta chipul. Nu ma recunosc. Un chip speriat,crispat, cu ochi incremeniti, si fara viata. E ca  o fantoma. Stau cocosata. Ma indrept. Apoi, ma las la loc, in acea pozitie inclinata, ghemotoc. Imi zic ca nu-mi pasa cum arat, cum sunt, ce fac si ce parare au acei zombie din tramvai. Oricum, nimeni nu ma vede.Un om, cu o fata comuna, care pare sot si tatic, isi desface o bere. Imi amintesc de acea vanzatoare din piata, tanara, care avea fata invinetita. Ma enervez si mai mult.Halal.. Cobor.

20 mai 2010

when your mind says "give up", hope whispers "one more try"

ştiu că n-am fost niciodată eu motivul pentru care te trezeşti dimineaţa, cea cu care eşti în gând când te ridici din pat. da, aş fi vrut să fiu eu motivul pentru care stai cu telefonul în mână, aşteptând. motivul pentru care te întristezi, trânteşti uşa şi pleci. motivul pentru care bei pahar după pahar, motivul pentru care iei maşina nervos şi pleci, numai tu ştii unde. motivul pentru care zâmbeşti uitându-te în gol. aş fi vrut să fiu eu aceea care printr-o singură îmbrăţişare să-ţi lumineze ziua. motivul pentru care râzi ca un copil minute în şir, motivul pentru care îţi strălucesc ochii ăia cu puţin verde.. motivul pentru care plângi.. căci eu o fac.. mai mult decât ar trebui.
n-ai să întelegi niciodată de ce îmi plec capul din senin şi-mi şterg cu mâneca ochii. de ce amuţesc şi-ţi zic că n-am nimic, că mi-e puţin frig, şi-mi cufund capul în geaca ta, rămânând fără suflare.
nu ţi-am cerut niciodată să mă înţelegi, ci doar să mă iubeşti. să-mi fii acasă, culcuşul în care mă adăpostesc de lumea asta mare şi rece, ce mi-e străină.. să-mi fii adăpost şi alinare, să-mi vindeci durerea, căci sunt doar un copil ce caută drumul înapoi spre casă.
în noaptea asta mi-e frig. fumez ţigară după ţigară şi-aştept. fără sens aştept.



n-am să înţeleg niciodată ce te-a adus la mine, ce drum străin, ce enigmă nedesluşită ne-a unit în acea seară. iubirile mari sunt acelea de care te îndoieşti cel mai mult. 
e ciudat cum mi te-ai înfipt în suflet într-un timp atât de scurt, şi-ai rămas acolo şi nu mai vrei să pleci.
intuiţia îmi spune că ceva, o mână necunoscută, un lucru dincolo de orice cuvânt, dincolo de orice raţiune, a complotat pentru noi, ne controlează vieţile, ne aduce unul lângă celălalt. nu-s cuvinte prea mari, acum ştiu sigur.
seara aceea, deciziile noastre pe care le-am făcut fără să ştim de ce, paşii noştri pe aceeaşi şosea fără să-i putem controla, conduşi de aceeaşi forţă nevăzută dincolo de puterea noastră de înţelegere.

zâmbetele noastre de copii într-o noapte cu stele căzătoare, căutând prin întuneric drumul spre casă.. eram plouaţi, cu părul vâlvoi şi hainele ude, ascunzându-ne ca nişte copii ce-au făcut o boacănă să nu fie pedepsiţi. ne uitam unul la altul cu ochi străini, strălucind, ca şi cum am ascunde un mare secret, doar de noi ştiut. nu ne trebuiau multe cuvinte , ci doar să ne privim, râzând, şi-nţelegeam tot. ne citeam... ne descopeream într-o noapte de august.
 nu ştiam ce se întâmplă cu noi şi nu voiam să ştim.

n-am să uit niciodată  liniştea nopţii de munte, pietrele pe care stăteam tăcuţi, ameţiţi de curentul râului, abia putând întrerupe magia aceea nepământească.  nu te vedeam, erai doar o umbră diformă. abia te puteam auzi. ţi-aş fi spus multe, dar cuvintele îşi pierduseră forma. doar te voiam acolo, să mă sprijin de tine. ochii mi se închideau căci abia mă mai puteam ţine în golul din jur, să nu mă ia curenţii apei, să uit cu desăvârşire amintirea acelei iubiri îndepărtate. să uit cu desăvârşire de mine.


m-am prefăcut c-am căzut, ca să mă ridici, ca să mă iei de acolo, să mă salvezi din eterna noapte în care mă rătăceam. să văd dacă tu..


am plecat, dar tu ai luat-o înainte pe şoseaua pustie, în ploaia torenţială de afară, iar eu în urma ta abia mă puteam târî. n-aş mai fi vrut să se facă dimineaţă.

decembrie."ultima noapte de război, întâia noapte de dragoste"

4 decembrie 2011

e o stare de tristeţe care mă învăluie doar când sunt singură, în cameră, departe de zgomotul oraşului. ochii mi se opresc pe un punct anume şi nu mai văd nimic, şi-aş vrea să uit, să uit, să uit.. dar nici eu nu ştiu ce. nu simt în mine nici urmă de suferinţă, ci doar o stare profundă de tristeţe. stau întinsă în pat. e-un geam mare ce dă spre o livadă, şi crengile pomilor se proiectează în întunericul obscur pe peretele din faţa mea. e-o linişte asurzitoare, un vânt puternic, ultimele frunze ce cad la pământ.  e-o dimineaţă rece de decembrie şi-s ghemuită sub pătura portocalie.  cerul e de-o culoare nedefinită, e gri, sau roz. undeva, adânc în inima mea, o mica scânteie stă aprinsă. mă gândesc că lumea asta e prea mare, şi că undeva, e un alt colţişor în care-mi voi găsi locul. în aer pluteşte un miros puternic de ploaie. de pereţi uzi. şi-n sobă ard ultimele lemne. 

cântecul ăla nu-mi mai spune nimic, şi chipul acelei iubiri îndepartate s-a stins. nu mai ştiu să desenez, nu mai am răbdare să citesc, să cânt  de nebună pe stradă, nu mai ştiu să scriu poezii, să mă opresc din drum şi să mă uit la copii, ca odinioară.

mâinile tale mari mi le încălzesc pe ale mele, şi decembrie miroase a tine. a portocale şi scorţişoară, a vin fiert. a crengi uscate şi ploi mărunte. a foc ce pâlpăie în sobă. tot ce-am avut  ţi-am dat ţie. m-am golit de mine şi ţi-am dat întreaga mea fiinţă. cu fiecare celulă. te-am adorat. te-am iubit cum n-am crezut c-o voi face vreodată. ai format o punte spre sufletul meu. tu nu ştii. nu ştii.. am trupul înmărmurit şi mă-nvelesc cu tine, iubirea mea. e-o dimineaţă rece, iar tu îmi eşti adăpost. culcuş, acasă. . mă ridic din pat şi schiţez un zâmbet sardonic. îmi aprind o ţigară şi te privesc cuminte. în aceste ceasuri târzii aş dorii să opresc clipa asta în eternitate.

iar toamna s-a dus.. 

-------------------------------------

nimeni n-are să ştie ce e în inima mea, cu adevarat. nici măcar tu..n-ai să înţelegi niciodată de ce-mi ascund lacrimile atunci când plâng  pe umărul tău, sau noaptea când dormi. nimeni nu-l va înţelege niciodată pe celălalt. suntem, cum spunea un poet, doar nişte insule pe oceanul vieţii; între noi se află apele mărilor, care ne definesc şi ne separă. oricât te-ai strădui să-mi citeşti în suflet, nu vei afla mai mult decât îţi poate spune o umbră diformă proiectată pe caldarâmul înţelegerii sale. gerul îmi intră în oase şi mă clatin uşor pe scaunul din odaia noastră. privesc pe geam la copacii chinuiţi şi neliniştiţi la fel ca mine, şi picături mărunte bat în geam. văpaia ţigării îmi aminteşte de jarul aprins din sobă.

...degetele tale să-mi închidă pleoapele din pricină că am murit, aşteptandu-te o viaţă, venerăndu-te, iar surăsul tău în timp se va şterge..

 8 decembrie 2011

am în suflet emoţia sărbătorilor. luminiţele şi vitrinele împodobite din oraş  îmi fură un surâs şţrengăresc. străzile-s parcă mai liniştite şi oamenii mai zâmbitori. mai buni. în 300 se aud melodii de dragoste sau colinde. port în suflet pe nenea ce anul trecut în ajun ne-a dat folia de împachetat cadouri şi ne-a urat crăciun fericit. miros de cozonaci şi ciocolată caldă, căciula mea pufoasă şi ai mei fericiţi. sunet de petarde în îndepărtare şi reclamele cu coca-cola. haine pufoase, titanic şi agitaţia dupa cumpărături. chipul meu reflectat în ochii lui strălucitori. infiniţi.