Ora de romana. Mi-e rau. Se invarte totul cu mine. Am o durere ingrozitoare de cap. Ana, iar n-a venit la scoala, ca n-are chef. Ha ! De parca la scoala venim cand avem chef. Si e joi..De obicei, joi e frumos. Halal...! Nu pot sa ma concentrez deloc la ora. Tot, absolut tot, trece pe langa mine, fara sa se stocheze in minte. E ca si cum n-as avea memorie. De m-ar intreba profa ceva, n-as avea ce sa-i raspund. E neinteresant, oricum.
Dar cine-i Ana ? Haida-de ! Pot si fara ea. Dupa ora asta, ma duc cu Ioana sa ne luam inghetata. Ceva bun pe ziua de azi. Sau
nu. Nu mai are gust nimic. Fiind sorumea, n-am ce sa vorbesc cu ea. E ca si cum ar face parte din mine. E una si aceeasi persoana cu mine. Si nu pot sa vorbesc cu mine. Nu mai am subiecte.
nu. Nu mai are gust nimic. Fiind sorumea, n-am ce sa vorbesc cu ea. E ca si cum ar face parte din mine. E una si aceeasi persoana cu mine. Si nu pot sa vorbesc cu mine. Nu mai am subiecte.
De ce fara Ana nu ma pot distra ? Sunt dependenta de ea ? Gandul asta ma enerveaza.
Sunt ametita. Timpul trece greoi, si durerea de cap nu ma lasa. Se vorbeste de M.Eminescu. Ceva mai interesant. Si tot nu pot reveni la viata.
O colega citeste "Invitatie la vals" si-mi spune cum principalul a "omorat-o" practic pe iubita lui. Imi spun" Si eu am omorat pe cineva..."
Ora de sport: Am mancat inghetata. De parca nu m-ar durea in gat ! Fetita aia vroia sa-mi dea un cornet rupt, si i-am atras atetia. Ce lume ! Ma opresc la chioscul cu ziare. N-am prea multi bani. Cer o revista care sa coste 2 lei. Vanzatoarea e tare bosumflata si tare acra. Incerc sa fiu draguta. Continui sa merg prin piata. Tot felul de voci, si remarci stupide, la adresa mea. Incepe sa-mi fie frig.
Vad tot felul de zombie pe strada, monotoni, parca teleghidati, ce au uitat ce inseamna viata, au uitat de visele lor. Ma tem c-am sa ajung ca ei intr-o zi. Le las pe fete. O iau la stanga, printre blocuri, pe niste stradute linistitoare, pe care am fost de atatea ori, cand chiuleam. Iti scriu de pe scara de bloc , unde stateam odinioara...Si unde-am stat atunci cand chiuleam la ora de romana, distrusa. Atunci ploua. Acum, s-a innorat brusc, si mi-e tare frig. M-am imbracat subtire. Ca de obicei. Cand e cald, ma imbrac gros, cand e frig ma imbrac subtirel. In loc de... in partea dreapta, sta o sticluta de Lipton, cu zmeura. De parca... Ma rog. Mi-e tare rau, si e gol in jurul meu. Totul e gol. Asta mi-e senzatia. Aici, e undeva intre blocuri, si e destul de pustiu. De-as avea o banca, m-as intinde. Si m-as face ghemotoc, caci mi-e tare frig in tricou, si m-as uita la cer. La un moment dat, apare Sasha, acel caine adorabil pe care l-am mai vazut joia trecuta. Tot intr-o joi, tot la ora aceasta. Ce ironie. Are program de plimbare, se pare. Tre' sa recunosc, spre rusinea mea, ca la un moment dat mi-a fost teama sa nu vina sa sara pe mine. Am o trauma de cand m-a muscat un caine, desi nu ma muscase rau, si tot citisem prin reviste despre astfel de tragedii. Se juca cu stapanul. A venit spre mine, in fuga, cu acel marait de joaca, si agitat. Dar nu m-am miscat din loc. Si stapanusu', i-a spus: "Sasha, stai cuminte." Frumos caine. Daca ma uit mai bine, s-a innorat tare. O sa vina o ploaie, ca cea din interiorul meu. Ce dragut. Mi-e frig. Si copacii astia inalti, care se tot clatina, sunt martori la durerea mea, la dezastrul si dezechilibrul in care ma aflu. Sunt martori la acele zile de odinioara, cand plina de dragoste, sedeam cu capul pe umarul lui cu parfum de fericire, si-mi venea sa adorm-de atata bine. Si era tare cald atunci. Si era racoare doar pentru ca stateam la umbra copacilor inalti. Acum, e un frig cumplit, si copacii astia sunt la fel de nelinistiti ca si mine. Poate nu e asa frig, dar eu simt frig. Mi se face pielea de gaina. S-a innorat brusc, fara sa-mi dau seama. Cerul e gri. Am stat pana acum cu nasul in revista, si-am citit fara interes, sa-mi ocup timpul. Ma clatin, ca o nebuna de frig, si devin din ce in ce mai agitata. Zbuciumul dinauntrul meu, iese la suprafata. Bate mai tare vantul. Uneori, il astept aici, stupid, irational, fara nici o noima, ca in noaptea aceea cand m-au luat la batjocura fetitele alea.. Dar nu vine niciodata. A inceput sa picure, cred. Ma ridic sa plec. Dabia merg. Imi car de geanta grea, si-s in dezechilibru total. Atat psihic, cat si fizic. Ma tarasc. Oi fi bolnava. Aproape ca tremur. Pe langa mine, trece un pusti amarat, cred ca si drogat, vai de el. Imi zic: " Cred ca sunt mai drogata ca el." Continui sa merg. O colega ma intreaba cu cine m-am intalnit. Ce era sa-i raspund ? Cu mine insami ? M-ar fi crezut nebuna.
Tot felul de remarci prin liceu. Aud tot felul de: "Uit-o pe gagica lui cu tare." Sau" Ti-a venit preferatul la scoala." Care?- ma intreb. Ii aud pe toti, cu sila, in urma, ca pe niste ecouri. Nici sa le raspund nu ma mai obosesc. Cat am decazut.
La ora de romana, am facut tic cu diriga, ca profa a plecat la spital la maicasa. Ne-a dat sa lucram ceva pe calculator ( De parca n-am avea maine ora !). Apoi m-a plictisit pe net. Fara Ana e obositor si trist. Nu ma mai incanta nimic, si nici nu mai rad. Si ce frumoase sunt orele de tic cu ea ! In fine. Maine am fi trebuit sa plecam la mare, dupa planuri. La istorie, si-au prezentat proiectele, si am dormit.
Plec de la liceu. E din ce in ce mai frig. Cred ca am febra. Ma simt bolnava. Sigur am sa cad la pat cateva zile. Si starea asta ma face sa plang. Asa sunt, cand sunt bolnava. Sunt plangacioasa si trista. Si emotiva. Ca un copil mic si prost. Gandesc prea mult. Merg, descompusa, si ma gandesc la tot felul de lucruri. Sunt ganduri fara noima, aproape ca delirez. Cuvinte puse la nimereala, fara sens. Imi trece prin minte ca as vrea sa fiu acasa, in patutul meu cald, sub plapuma. Dar imi zic ca nici asta nu mai e o alinare. Nu mai vreau nimic. Ma opresc la chiosc sa iau o acadea. Ii iau si Ioanei. Dobitocul ala cretin nu stie care e diferenta intre culoarea galbena si portocalie. Ma cert cu Razvan. Imi vine sa plang. Ma doare capul. O iau inaintea tuturor. Merg ca un om beat. Ajung in parculet. Vad cativa copilasi superbi, ca niste ingerasi. Imi zic ca se vor face frumosi cand vor fi mari. Dar,de unde.. Toti sunt frumosi cand sunt mici. Ma uit in jur. Nimic care sa ma agate de viata, care sa ma scoata la lumina, la suprafata. Din contra, ce vad, ma face sa ma cufund si mai rau in nostalgia mea cumplita. Ce nostalgie ? Durere. Totul e anost, prafuit, iritant. Nu vad nimic interesant. Parinti, bunici, cu fetele comune, obosite, cu copiii in parc. Cotidian. Monoton. Insuportabil. Incerc sa-mi tin lacrimile in ochi. Imi pun fata in palme, estenuata. Sunt calda. Am riduri, cute. Ai zice ca-s batrana. Asa ma simt. Sunt obosita. Nu mai rezist, si plec. Plec. Cand sa traversez strada, dabia mai pot sa ma tin. Simt ca nu ma pot apara de masini. Trec pe langa mine prea repede si prea aproape, si-s ametita. Intotdeauna am fost ametita, si n-am stiut sa am grija de mine. Acum, fiind singura, nu am de ce sa ma sprijin, si simt golul din jurul meu mai acut. Traversez, in cele din urma. Urc in tramvai.
Stranut intruna. Imi cade geanta. O ridic. Ma uit pe geam... Oameni, cu copiii pe strada, copaci, cenusiu,"Servicii funerare" intr-o vitrina, pe un afis de magazin" Doru, electronice nu stiu ce", pe un zid un nume dureros...Ma gandesc la o zi indepartata, de cand eram la gradinita, in curtea de joaca si un baiat mi-a rupt bratara mea draga, din margelute. Nu stiu ce brata era, dar stiu sigur ca aveam grija de lucrurile mele de acasa, le pretuiam si le iubeam. Ma simteam stinghera la gradinita. [ Acum, de-as avea grija atat de lucruri...] Nu stiam ce sa fac cu ea. De aruncat, n-o aruncam. Si mai era pana sa plecam, era ora de joaca. Atunci,am sapat o mica groapa sub pamant si am ingropat-o, sa o pastrez acolo pana plec, speriata ca mi-o ia cineva. A trecut mult de atunci. Apoi, imi amintesc de acea zi, cand tot in tramvai, plangeam fara sa ma opresc, si o fata draguta mi-a dat un servetel. Incerc sa nu ma mai gandesc la nimic. Si desi reusesc, durerea tot e, si lacrimile tot imi stau in ochi. In geam mi se reflecta chipul. Nu ma recunosc. Un chip speriat,crispat, cu ochi incremeniti, si fara viata. E ca o fantoma. Stau cocosata. Ma indrept. Apoi, ma las la loc, in acea pozitie inclinata, ghemotoc. Imi zic ca nu-mi pasa cum arat, cum sunt, ce fac si ce parare au acei zombie din tramvai. Oricum, nimeni nu ma vede.Un om, cu o fata comuna, care pare sot si tatic, isi desface o bere. Imi amintesc de acea vanzatoare din piata, tanara, care avea fata invinetita. Ma enervez si mai mult.Halal.. Cobor.
20 mai 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu