sâmbătă, 31 decembrie 2011

.



35a10dt_large


am crezut că în ciuda nepotrivirilor de caracter şi a orgoliilor noastre imense, va ieşi ceva frumos. dar mi-am dat seama într-un târziu că nu-ţi pot cere nimic.
ai fost prea mândru. ai tăcut tot timpul.. te-ai ascuns mereu în spatele unei tăceri dureroase, mistuitoare. nu te mint, nu te-am minţit niciodată. oricât de mult ţi-am greşit, oricât de nedemnă am fost de iubirea ta, am fost sinceră cu tine. te-am iubit şi te iubesc, cu atât mai mult cu cât ştiu că poate nu vei mai fii niciodată al meu..

te-am iubit când m-ai ridicat de jos şi ai ţipat să mă trezesc, te-am iubit când tăcerea dintre noi era tot ce voiam să auzim, şi sunetul râului.. te-am iubit când ochii tăi cu puţin verde străluceau în noaptea aia nepământească, la lumina stelelor. îmi ajungea doar să mă uit în ochii tăi, să te simt aproape, şi să-ti sorb aerul. te-am iubit când m-am trezit cu trandafiri prin curier, şi o făceam pe proasta. te-am iubit când ne-am sărutat în ploaie şi nu mai voiam să găsim drumul spre casă. te-am iubit când printre alcool şi foc ce pâlpâie în sobă, ne-am iubit o noapte întreagă. te-am iubit când îmi aprindeai ţigara şi mă certai de cât de neîndemânatică sunt. te-am iubit când m-am întors şi te-am văzut plângând, impresionat de nenea ăla amărât. te-am iubit când mi-ai spus că sunt frumoasă deşi arătam ca dracu. te-am iubit căci braţele tale au fost mereu acasă. te-am iubit când m-ai sărutat pe frunte şi mi-ai şoptit că nu mă vei lăsa niciodată. te-am iubit când ţi-am aruncat pe masă cutia de cadou şi ţi-am urat un crăciun fericit. te-am iubit când m-ai lăsat să-ti conturez cu degetele fiecare colţisor al chipului. al sufletului. te-am iubit când tanti aia ţi-a ghicit că vei fi cu mine, deşi încă nu ne cunoşteam. te-am iubit când  mi-ai suportat crizele  de isterie, când m-ai lăsat să ţip, când m-ai lăsat să râd deşi în împrejurările alea era cel mai nepotrivit lucru. .când mi-ai zâmbit ca un copil şi m-ai iertat.  şi te-am urât când mi-am lăsat orgoliul şi m-am întors la tine mereu. râzând.


dar mă tem că timp pentru noi nu mai e. poate că eu însămi mi-am creat orbeşte, de-alungul anilor, situaţiile nefaste care m-au adus aici. 
şi dacă îţi scriu aceste rânduri, nu înseamnă că nu te iubesc.. nu înseamnă că nu mi-e dor de tine, căci deja mi-e dor. 
Tumblr_ld1e9fkefi1qd6ii0o1_1280_large

Niciun comentariu: