miercuri, 12 iunie 2013

I will always be here waiting for you


Smoke and Ochre

   

 

Îţi scriu Ţie, căci nu mai ştiu cui să-i scriu. cuvintele mele vor rămâne aici, indiferent de câtă vreme va trece, dar ştiu că pentru Tine nu există timp, nici depărtare, căci peste 100 de ani pentru Tine reprezintă, poate, tot această clipă eternă pe care ţi-o aştern acum, plângând... 


cred că Tu eşti singurul care poate înţelege, singurul care simte ce e în sufletul meu. singurul care plânge odată cu mine. 

au trecut ani... pentru Tine poate-i doar o clipă, dar pentru un biet om e enorm de mult. aceşti ani mi-au ofilit definitv sufletul, m-au dărâmat cumplit, şi m-au stins încet-încet.  uneori simt că nu mai am la propriu aer, şi că pământul se învârte cu mine. păstrez cadoul de la el lângă icoană, adică lângă Tine... căci iubirea pentru mine e sfântă, căci ea şi Tu sunteţi singurele lucruri care îmi mai dau putere. ştiu că există probleme mult mai mari ca ale mele în lume şi pentru asta mă simt o egoistă, o nenorocită. Iţi multumesc pentru tot ce am, îţi multumesc....dar adevărul e că... sunt goală, am inima amară... 

numai Tu ştii prin câte am trecut în zilele astea negre, că fiecare dimineaţă a fost la fel, aşteptându-l, mereu, iraţional, să bată la uşă. numai tu ştii cum a fost Crăciunul, revelionul, ziua de naştere, plângând printre alcool şi ţigări multe, şi oameni străini.
numai Tu ştii prin câte nedreptăţi a trebuit să trec, câte palme a trebuit să îndur, câte nopţi le-am petrecut alături de el, deşi nu fizic, dar atât de prezent. strigându-l, căzută pe asfaltul rece, rugându-mă la stele, la nevăzut, la orice... 


 m-am degradat uşor în vicii, în nopţi nedormite, în spaime, laşităţi, o iubire ratată.

~think quietly;


 mă opresc din scris, nu găsesc cuvintele, ele există, dar nu le pot exprima. de ce?

căci acum îmi dau seama, Tu nu ai nevoie de cuvinte seci, insipide. sufletul meu, lacrimile şi bătăile inimii mele Îţi vorbesc. Tu ştii dinainte să ştiu eu ce simt. 




...Il iubesc atât de mult... nu regret că l-am păstrat aici cu mine. o dovadă mai mare de iubire nu puteam să-i ofer. cândva, mi-a spus că pentru el ar însemna mult ca o femeie să nu-l uite, în ciuda tuturor lucrurilor, circumstanţelor şi a timpului, iar eu.. i-am promis, şi m-am ţinut de cuvânt.

poate a uitat. oamenii uită. dar Tu nu ai uitat. Tu eşti cel mai bun martor.

▬ドロップ




4 comentarii:

Unknown spunea...

poate e mai bine sa-i scrii Lui. El intr-adevar te asculta.

Aimée spunea...

ştiu... simt asta.

Anonim spunea...

"Si chiar daca vei fi ranit, sa accepti durerea ca pe un dar divin. Pentru ca acolo unde nu iubeste omul, iubeste Dumnezeu, si daca nu renunti niciodata la iubire, nici El nu renunta la tine si-ti va darui intr-un final ceea ce meriti "

Aimée spunea...

ce frumos. asta cred si eu.