e timpul să te las în urmă. e timpul să mi te las să pleci, de aici, din lumea mea, din inima mea. e târziu şi ştiu că ce e pierdut, nu se mai întoarce.
iubirea mea pentru tine e ca vântul, nu se mai vede, dar o simt. oriunde m-aş duce, oriunde aş fugi, ea îmi suflă în păr, îmi răcoreşte obrajii arşi şi-mi usucă lacrimile din ochii mei obosiţi.
nu ştiu cât timp a trecut. poate doar câteva clipe, poate ore, poate secole; noţiunea timpului nu o mai am. am început prin a număra zilele, apoi anii... ştiu acum că aşteptarea mea a fost zadarnică, ştiu că nu te vei mai întoarce niciodată.
cum aş putea să renunţ la tine? ... dar trebuie, dragul meu. am o viaţă înainte, iar amintirea ta s-a transformat într-un cadavru. mă tem că eşti doar un vis nebulos, dintr-o altă viaţă, precum o stea ce abia mai clipeşte reflectată în adâncul mării. eşti atât de departe încât dacă te-aş striga, s-ar auzi doar ecoul vocii mele şi atât.
eşti pierdut, în visele mele, în amintirile mele, în neliniştile mele, în viaţa mea. eşti pierdut în noaptea aceea de la munte... acolo ai rămas, acolo am rămas, cu braţele spre tine, pe-o şosea întunecată, în briza râului şi freamătul brazilor.
mă tem că timpul ne-a schimbat. oricât aş fi vrut să nu ne-nstrăinăm, inevitabilul s-a produs.
ochii tăi, roşeaţa din obraji, privirea ta uneori încruntată, tonul vocii tale când îmi vorbeai ..îmi sunt străine acum. încerc senzaţia c-a trecut o viaţă şi poate mai mult.
dar de ce continui? ...
de ce continui să te văđ în ochi străini, să te compar cu alte chipuri? alte cântece, alte poveşti.. de ce continui să te iau cu mine oriunde m-aş duce? peste oceane şi mări, pe drumuri necunoscute, în răsărituri pustii, în trecători grăbiţi, în cărţi neterminate şi-n sărutări furate...
orice aş face, oriunde aş fugi, închid ochii şi-n întunericul obscur îmi apari tu... într-o haină neagră, printre fulgi de zăpadă, venind. apoi deschid ochii... şi-s doar eu, singură, atât de singură într-o mulţime de oameni, trăind alte poveşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu