"dragostea mea pentru tine este asemănătoare rocilor eterne din adânc. o sursă de desfătare abia simţită, dar necesară."
iubirea mea, unde eşti? fără speranţa de a ajunge la tine, îţi scriu, aşa cum o fac mereu. aşa cum am făcut mereu. sunt zile când reuşesc să nu mă gândesc la tine, când problemele zilnice mă solicită mai mult decât inima. mi-am amintit azi la cafea de gustul tău, de aroma ta. cafeaua rece şi amară avea gustul tău, gustul acelor vremuri când dimineaţa era încă o zi în care te aşteptam. îmi amintesc cum soarele intra puternic pe geam şi se reflecta în părul meu roşu şi cearcănele adânci. fumam o ţigară şi câte o grimasă îmi umbrea chipul din când în când. avam un sentiment de posibilitate, că e o nouă zi, poate o nouă şansă, ştii, acel sentiment ce-l ai când te trezeşti dimineaţa.. şi pe care azi l-am pierdut. a venit toamna iar, acel timp al anului când totul este fără viaţă.
te regăsesc în tot ce fac, ca şi cum aş aştepta să te întorci acasă..
au trecut doi ani.. acum câteva zile, te-am auzit pentru ultima oară şi de data asta n-a mai fost nimic care să mă tulbure. doar nori, nori, şi apoi soare.
afară plouă şi eu citesc poveşti. e dimineaţă şi oamenii dorm. îţi scriu iar.
ştiu că n-o să te mai întorci. nu mai am speranţa că te voi vedea din nou.. ştiu că în anii ăştia îngrozitori.. acest război, acest război fără rost dintre noi, ne-a schimbat. iremediabil, am devenit străini.
ceea ce-am pierdut nu se va mai întoarce. mi-a luat mult timp să înţeleg asta. lumea nu se va opri în loc. valurile vor spumega în continuare de-alungul stâncilor, pământul nu se va schimba, stelele voi străluci la fel de reci deasupra munţilor. prea multă răutate. prea multă minciună. oamenii nu se vor vindeca. inima mea nu se va vindeca. nu pot decât să fac pace cu trecutul.. şi să încerc să învăţ din povestea asta.
e iarnă. e iarnă în sufletul meu, iar lacrimile mele sunt precum fulgii de zapadă ce se aşează uşor peste munţi.
A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu