memories destroy us

 
nu-mi vine să cred că n-am să te mai caut niciodată, că n-am să te mai găsesc niciodată. că trebuie să scrâşnesc din dinţi şi să mi te îngrop în mine. unde eşti, iubitule?


azi am fost pe la romană şi mă tem c-am să umblu cam des pe acolo şi-am să te caut din priviri. azi m-am uitat pe geamul aburit din 300, dar nu puteam să văđ.. aşa că am închis ochii şi imagini mi s-au derulat în faţă. mai ştii când mă aşteptai în colţ la intersecţie? veneam mereu din direcţii opuse şi uneori nu te recunoşteam din depărtare. o dată ţi-am recunoscut pantofii şi am realizat că eşti tu.

am fost şi-n cafeneaua în care ne întâlneam mereu. în cafeneaua mea de suflet în care ne certam, ne împăcam, ne veneau idei să fugim la munte, în care tu mi-ai dat a doua şansă.. mai ştii cât ne certam, ţipam de ne auzea tot localul că aproape ne luam la bătaie. eram impulsivă şi neîndemânatică, tu orgolios şi plin de nervi mereu.
 mai ştii când mă certai c-am luat două espresso şi mă obligai să le beau? sau când îţi arătam entuziasmată că am învăţat să fac cerculeţe? ori când râdeam de ăia doi şi noi ne credeam invincibili?
 au trecut ani de atunci şi multe nu s-au schimbat. doar oamenii, muzica şi un pic din mine. azi mi-am comandat un espresso, aşa ca pe vremuri, şi-am rămas cu privirea în gol minute în şir, printre fum, printre  şerveţele, printre grupurile de tineri prea gălăgioase, aşteptând ca pe uşă să intri tu. sunt prostuţă şi melodramatică, ştiu. 

e octombrie iar. e pentru sufletul meu. mirosul de ploaie şi de frunze ude, paltonul meu roşu şi visele mele.  trecătorii grăbiţi şi lupta mea cu umbrela.  mi-e dor de liceu, mi-e dor de mine copil, de tine, de părculetul devastat de frunze. mi-e dor de oamenii care-au plecat de mult, care au ales alte drumuri sau pe care viaţa pur şi simplu i-a înstrăinat. mi-e dor de orăşelul ăla de munte, cu livezi şi cerul gri, cu crengi uscate şi case mohorâte. de clopotul ce răsuna de undeva din vale şi staţia aia ponosită de maxi. mi-e dor să bem coacăzată şi să ne jucăm boltz, printre muzică şi priviri grele. mi-e dor de focul ce pâlpâia în sobă, de tanti aia amabilă şi care gătea atât de bine. uneori stăteam cu ea la ţigară, deşi putea să-mi fie şi bunică  şi depănam amintiri uitate; i-aş fi zis cât ţin la tine, că zilele alea erau poate cele mai frumoase din viaţa mea, acolo, într-un oraş uitat de lume. 



..dar nu mai eşti şi o dată cu tine, dispar şi locurile alea şi orice fel de amintire. nu-mi mai permit să te caut, nici măcar aici în suflet. eşti plecat de mult şi aşa va rămâne. viaţa mea continuă şi fără tine. alte poveşti, alţi oameni, altă toamnă.