ea era specială. în ochii ei citeam mister. erau adânci, precum o apă tulbure.. şi trişti precum un destin neîmplinit.
aveau o sclipire pe care am căutat-o în toate şi n-am mai aflat-o nicăieri.
părea că ascunde o taină şi-n acelaşi timp că e goală.. fără aşteptări, fără speranţe, fără vise. uneori mă bulversa cu dragostea ei, cu jocurile, geloziile şi temerile ei, iar alteori părea absentă, rece, plecată..
fuma mult, uneori bea fără limite, nu dormea noaptea. râdea ca un copil fără motiv, cu lacrimi în ochi. iar alteori zâmbea ironic când trebuia să plângă. trăia haotic şi la extrem. îmi spunea să o las, că aşa simte că trăieşte, că viaţa e oricum prea scurtă pentru a o plănui şi sufoca cu reguli.
îi plăcea să se certe pentru că iubea atât de mult împăcările. ea ştia că tăcerea e mai dureroasă decât cuvintele.
puţini oameni au reuşit să pătrundă în universul ei nemărginit şi plin de întuneric, dar atât de magic. şi mai puţini au reuşit s-o iubească..
atrăgea privirile cu o forţă incredibilă, oamenii speciali ca un magnet; unii bărbaţi o doreau, alţii voiau să o descopere.. să o desluşească.. dar toţi se pierdeau în nemărginirea fiinţei ei şi plecau.
i se potriveau de minune atitudinile dezordonate, de aşteptare şi de abandon. îi plăcea să scrie şi să viseze în dimineţile ploiose la birou, printre fumul de ţigară şi mirosul de cafea amară.
chipul ei de copil se potrivea atât de bine cu aerul şi farmecul ei de femeie puternică şi mândră. n-a deranjat-o niciodată o reputaţie proastă şi nici nu încerca să-şi apere onoarea. era de-o sinceritate şi-o naturaleţe dezolantă, iar alteori juca teatru. când mă privea, o făcea atât de brutal şi dramatic încât uneori mi-era frică să nu-mi ghicească gândurile.
dorea să fie impunătoare, să deţină controlul căci se temea ca iubirea să n-o acapareze. dar în secret voia să fie dominată. de asta avea nevoie un suflet neliniştit şi însetat ca al ei.
singura ei prietenă a fost singurătatea. se împăca atât de bine cu ea! am urât-o pentru asta. n-avea nevoie de nimeni. ştia că oamenii vin şi pleacă, că ea nu va aparţine niciodată nimănui.
ea.. s-a născut să cunoască, să descopere, să creeze şi să trăiască poveşti.
am fugit de ea, de acele sentimente, de vise, de trăiri, de amintiri, de toate.. am lăsat-o pentru a cuceri o iluzie. dar nu mai este, a plecat.
am căutat-o în multe femei, în chipuri frumoase şi trupuri ademenitoare. n-am mai găsit-o nicăieri. acum ştiu că ea e tot ceea ce am căutat şi-am iubit vreodată.
acum sunt bătrân şi singur.. iar viaţa mea e un şir de evenimente banale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu