Doar un cuvânt

Ştii cum e atunci când pierzi un lucru pe care îl cauţi în zadar şi pe care se întâmplă să-l găseşti de abia atunci când nu-l mai cauţi?

Lasă un gol.

E ciudat ce putere pot avea unii oameni asupra ta. Te cutremură, te aruncă, te calcă în picioare, iar tu cu ultima tresărire, te arunci în neant, dându-ţi ultima suflare în braţele lor... zâmbindu-le trist, sfâşiată, mutilată, cu inima bătând în continuare pentru o iubire adormită demult.

...Şi vei pleca. 

Şi-am aşteptat să plouă.

"Când am aflat că pleci, am încercat să plec din mine.

Am luat-o buimacă pe străzi şi m-am plimbat în derivă. Simţeam cum pământul se surpă sub mine la fiecare pas pe care îl fac, mergeam clătinându-mă, ca un om beat, în neştire. Se lăsa noaptea şi m-am bucurat că nimeni nu-mi vede lacrimile şi chipul încremenit. Fugeam, fugeam de tot, de mine, de tine, de adevăr, de lumea mea. 

Dar cum să fug de gândurile mele?

Am căutat absurd un loc în care să dispar, să mă risipesc, un loc în care toate amintirile mor, un loc al uitării, dar unde? unde să fug din mine?

Mi-am aprins o ţigară şi-am tras aer în piept. Cu tot cu parfumul amăgitor al florilor de primăvară ce s-a stins în mine.
Apoi am închis ochii. 
Şi-am aşteptat să plouă."

"Îmi imaginam absurd că într-o zi oarecare, banală şi egală cu celelalte, când voi fi renunţat să mă mai gândesc la tine, voi deschide telefonul şi tu mă vei fi căutat, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, ca şi cum ar fi fost doar un coşmar stupid din care m-am trezit."

Aprilie 2016

E vară. Azi a plouat şi noaptea miroase a tei.

Mi-am deschis telefonul şi numele tău a apărut, am tresărit ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un somn adânc. 

Pentru un moment, m-am temut că e un vis şi că mă voi trezi. Realitatea s-a amestecat într-un mod ciudat şi difuz cu visele mele, ca şi cum aş fi trăit două vieţi paralele.. ca şi cum m-aş fi întors în timp.

Dar erai tu, erai real şi n-am ştiut cum să mă bucur. O fericire tristă, deznădăjduită m-a cuprins. Cât timp am aşteptat! cât am visat clipa aceasta şi iat-o..

izbindu-mă de o realitate rece.

Cât de ciudată e neputinţa oamenilor de a se mai bucura după un vis stins, de a cuprinde adevărul, de a-l accepta cu toată fiinţa!
E ca atunci când aştepţi un tren care nu mai vine să te ia dintr-un coşmar în care rătăceşti.. şi iată-l, soseşte din clipa în care ai plecat din gară.

Am un gust amar şi totul din jurul meu s-a schimbat, a căpătat altă formă, alt sens, alt aer! 

Ne-am schimbat. Eu m-am schimbat. De fapt, timpul s-a schimbat. Au fost furtuni şi resemnări în pahare de vin şi foi scrise şterse de timp. Mi-ai fost zbuciumul şi ploaia primăverii, mi-ai fost întunericul şi rătăcirile.
Dar m-am trezit. A fost linişte şi m-am regăsit pe mine printre cărţi, parfumul teilor şi nopţile liniştite de vară.

M-am regăsit şi mi-e bine.

Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, două culori, ce nu s-au văzut niciodată.

Sunt nopţi de vară în care mă plimb, rătăcind pe străzi în parfumul teilor şi al viselor mele.
Teii miros a amintiri, a iubiri stinse, a poveşti magice, a clipe efemere suspendate-n timp.


În aceste nopţi răcoroase de vară, las fereastra larg deschisă, vântul strecurându-se printre perdelele albe, iar parfumul teilor îmi intră în casă şi-n suflet.

Iubesc teii şi liniştea nopţii de vară, cu greieri cântând şi natura atât de vie.. Cu stelele căzătoare de pe cerul senin, de pe cerul acesta lipsă fără el şi neliniştea unei iubiri pe care o simţi venind spre tine şi apoi trecând, odată cu ploaia de vară.






Cum poate un om să ducă dorul şi să ştie ce este iubirea dacă n-a avut-o niciodată? În afară de mici frânturi, note efemere dintr-o melodie căreia i-a uitat versurile demult, într-un ecou care s-a stins.

Pot visele să reflecte realitatea?
Precum un contur neclar reflectat în luciul apei. O apă care ia cu ea toate aşteptările şi speranţele tale, toate dorurile şi renunţările, tot ce-ai crezut cândva şi n-a mai venit.
Dar visul tău rămâne acolo, reflectat în veci în apele tulburi, într-o oglindă din cele mai ascunse şi prăfuite locuri din sufletul tău.
Un chip şters pe care de abia îl vezi, dar care ştii că este acolo, tulburându-te şi făcându-te să visezi în nopţi târzii de vară.

Dear future me

Dear Future Me,

Ştiu că îţi e greu.. dar vei fi bine.

Draga mea viitoare, sper ca anul care ne desparte de aceste rânduri,

care desparte prezentul de viitor, să-ţi aducă mai multă linişte şi curaj şi 

să înveţi că orice ar fi, oricât de ciudată şi imprevizibilă ar fi viaţa, 

nu trebuie să te temi. Hai, să te văd că depăşeşti obstacole şi că mai laşi

depresia oricât de incert şi neatrăgător e viitorul.

Poţi muta munţii din loc dacă vrei, ai încredere în mine! Măcar o dată
în viaţa ta..

Sper să fie mai puţini nori şi mai mult soare în sufletul tău.  

Probabil nu-ţi vei găsi, dragă, nici în acest an, vreun creştin care să te ţină de 

mână şi să fie acolo.

Dar nu dispera, o să vină când n-o să mai aştepţi.. căci aşa încep 

poveştile frumoase, din necunoscut şi neant. Probabil n-ai pierdut nimic căci 

înseamnă că nu a fost încă scrisă pentru tine nicio poveste.

Ai aşteptat tu 6 ani, e ok, e doar un număr. Poate e cu noroc.

Ai învăţat că te poţi descurca şi singură, fără cineva lângă tine. 

Şi crede-mă, eşti specială. Nu oricine poate să rămână singur

pentru a se regăsi şi vindeca. Căci din ziua în care te regăseşti pe tine 

nu mai eşti singur.

Te las acum.

Mergi pe drumul tău şi nu te panica.

Ne întâlnim peste un an, fix în ziua asta.

Maria din trecut

14 iunie 2016

Că-s cei ce rămân aici chiar dacă pleacă

Îţi continui activităţile de zi cu zi, te adânceşti în studii, în muncă, te orientezi pe obiective, pe dezvoltarea ta profesională şi intelectuală, pe viitor.. pe un viitor care, oricum, nu te atrage.. şi zilele trec egale una cu alta, într-o monotonie placidă. Nu te mai gândeşti la ce simţi, la ce-ţi mai şopteşte inima. Pentru o clipă uiţi chiar şi că exişti. Şi poate că, în anumite perioade din viaţa ta, este mai bine aşa. Este mai bine să uiţi de trăiri, să le îngropi adânc în tine, să realizezi lucruri productive care să-ţi distragă atenţia de la marele gol ce s-a instalat în tine.

...Dar te trezeşti într-o dimineaţă şi-n timp ce-ţi bei cafeaua, te trezeşti pentru o clipă din amorţeala aceasta şi inima îţi tresare, speriată.

..Poate că marile dureri nu dor la început. Nu te fac să plângi zile şi nopţi, urlând de disperare. Ele doar îţi deschid o rană ce nu se mai vindecă.. te fac să amorţeşti, să ascunzi totul în tine, ca un mecanism de apărare atât de necesar. Te fac să uiţi, să uiţi de tine până în ziua care, printr-un proces al conştiinţei, ele ies la suprafaţă, mai vii ca niciodată.. făcându-te să tremuri de spaimă şi de fericire tristă.

Dacă n-ai suferit niciodată în dragoste înseamnă că n-ai trăit-o la intensitatea ei cea mai mare.

Nu ai cuprins-o, nu ai simţit-o cu adevărat, nu i-ai pătruns în cele mai ascunse şi tainice locuri, de unde visele sunt născute moarte, de unde orice nebunie e învăluită în farmec, de unde nici lumina nu le poate afla.

Ce este iubirea fără doruri? 

Ce este poezia fără nostalgie?

Ce este ziua fără noapte?

...O fericire egală e sufocantă şi obositoare

sau altfel spus, nu e fericire.

Remember

Ai devenit o amintire,

ce ciudat! acel moment când oamenii îţi devin doar o amintire!

Azi, dragul meu, mi-am amintit de tine, în cursul şi rimul vieţii ce nu stau în loc cu noi. Mi-am amintit şi-am zâmbit copilăreşte.. şi-am ştiut atunci cât de frumoasă este viaţa cunoscând oameni care-ţi fac inima să tresară, pierzându-i, învăţând.. rămânând cu magia unor clipe ce nu se mai întorc.

...Te pierzi în întunercul viselor mele şi-al amintirilor pe care se aşterne praful.