Sunt nopţi de vară în care mă plimb, rătăcind pe străzi în parfumul teilor şi al viselor mele.
Teii miros a amintiri, a iubiri stinse, a poveşti magice, a clipe efemere suspendate-n timp.
În aceste nopţi răcoroase de vară, las fereastra larg deschisă, vântul strecurându-se printre perdelele albe, iar parfumul teilor îmi intră în casă şi-n suflet.
Iubesc teii şi liniştea nopţii de vară, cu greieri cântând şi natura atât de vie.. Cu stelele căzătoare de pe cerul senin, de pe cerul acesta lipsă fără el şi neliniştea unei iubiri pe care o simţi venind spre tine şi apoi trecând, odată cu ploaia de vară.
Cum poate un om să ducă dorul şi să ştie ce este iubirea dacă n-a avut-o niciodată? În afară de mici frânturi, note efemere dintr-o melodie căreia i-a uitat versurile demult, într-un ecou care s-a stins.
Pot visele să reflecte realitatea?
Precum un contur neclar reflectat în luciul apei. O apă care ia cu ea toate aşteptările şi speranţele tale, toate dorurile şi renunţările, tot ce-ai crezut cândva şi n-a mai venit.
Dar visul tău rămâne acolo, reflectat în veci în apele tulburi, într-o oglindă din cele mai ascunse şi prăfuite locuri din sufletul tău.
Un chip şters pe care de abia îl vezi, dar care ştii că este acolo, tulburându-te şi făcându-te să visezi în nopţi târzii de vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu