V.
Rândurile acestea sunt pentru tine.
Ţi-am scris azi pentru că nu voiam să te uit.
Dar ştiu acum că nu reprezint nimic pentru tine.
N-au fost multe momentele noastre, dar le port cu mine.
Îţi voi mulţumi mereu pentru felul în care m-ai făcut să visez.
La tine am intrat pe uşă prima oară ca şi cum aş fi ajuns acasă. Eram ameţită şi veneam de la A. În acea noapte, pentru prima oară, plecam de la A. grăbită. Pentru prima oară, după atâta timp, nu mai era el singura persoana din lume cu care voiam să stau. Şi crede-mă, era aproape imposibil.
Cu tine m-am apropiat din nou de viaţă. Poate sună stupid, dar nu mă mai simţeam amorţită. Am descoperit din nou strălucirea zilelor care vin, fără să-mi mai fie frică că trec prea repede şi că pierd ceva. Şi-am descoperit părţi ascunse din mine pe care nu le ştiam, părţi fragile şi frumoase.
Cu tine am băut vin şi mi-am imaginat vieţile oamenilor din blocul vecin.
Pe tine te-am privit minute în şir, fără să mai vreau altceva.
Cu tine am dansat, într-o dimineaţă de martie, acolo, la etajul 4, şi m-am împiedicat şi-am fost un dezastru. Şi m-am simţit eternă. Am simţit că momentul ăla va rămâne.
Cu tine m-a prins dimineaţa dormind.
Tu m-ai lăsat să te strâng în braţe şi să mă pierd.
Tu mi-ai zâmbit înainte să cadă cortina şi să se facă linişte.
Tu mi-ai fost un vis spre care am fugit mereu pe strada plină de pomi înfloriţi şi de speranţe. Am tresărit mereu când am ajuns pe coridoarele alea întunecate, aşteptând să te văd din nou.
Ajungeam mereu prima ca să prind loc în primul rând şi paşii îmi răsunau ecou pe coridoarele goale care îţi purtau prezenţa.
În noaptea asta am plâns mult. Şi ţi-am scris. Căci ştiu că toate lucrurile acestea nu vor mai conta într-o zi. Căci ştiu că timpul mi te va lua. Şi mă doare căci e un fel de despărţire. Atât de fraieră sunt!
Mi-e frig şi am băut două pahare de vin de când nu mi-ai mai răspuns. Simt că pleci şi tu din inima mea căci, în lipsă de fapte de noi, te stingi.
Va fi doar un gol pe care îl va umple altcineva într-o zi.
Vei rămâne doar aici, printre rândurile astea şterse de timp.
Se vor şterge detaliile, zilele şi anii care vor veni le vor înghiţi pentru totdeauna.
Poate că într-o zi voi închide ochii şi voi vedea strada aia în care alergam spre tine în ploaie. Vor rămâne şi coridoarele pustii în care îmi auzeam ecou fiecare bătaie a inimii. Şi dansul acela, în care ne căutam prin întuneric, ameţiţi şi fericiţi. Şi scena unde te-am văzut prima oară. Şi primul nostru sărut pe care l-am visat înainte să fie.
Poate că timpul nu le va şterge. Poate că ele vor rămâne pentru totdeauna în această poveste pe care am scris-o plângând şi zâmbind.
Rămâi cu bine, V.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu