Fă-mi o cafea, hai să stăm de vorbă

Hey,
Am deschis pagina asta şi mă uit în gol. Ştiu că vreau să scriu. Simt că trebuie să-mi aştern gândurile, dar e un haos total aici. Mi-am turnat un pahar de vin roşu. Poate el e salvarea. E bun, mă trezeşte la viaţă şi-mi aminteşte de tine. Şi totuşi, rămân cu privirea pierdută în gol la rândurile astea care mă aşteaptă să le scriu.
 Mi-am aprins o ţigară ca totul să devină mai simplu. Dar tot nu-mi pot face ordine în gânduri.
O fumez prea repede. Aprind alta. Mai iau o gură de vin. Fixez monitorul. Degetele mele reci tremură pe tastatură.  Fumez ca o beţivă.
La naiba.
Mă amăgesc inutil şi-mi amplific starea. 

Mă simt vinovată. 
Mă simt vinovată că mă gândesc la tine. Mă învinovăţesc că nu te las să pleci odată din mintea mea înceţoşată şi plină de vise stupide. Că, uneori, când fumez şi stau relaxată, îmi imaginez că te aşezi pe scaunul din faţa mea şi că-mi zâmbeşti. Şi că-mi spui că fumez prea mult.
...Că mă trezesc în fiecare dimineaţă şi-ţi verific profilul de pe facebook ca o psihopată obsedată, şi că în fiecare noapte îţi spun stupid ,,Noapte bună" înainte să adorm, spre dimineaţă. Şi că-mi răspunde doar ecoul propriilor gânduri, evident.
Sunt atât de infantilă. Râd isteric de mine. Mai încarc, uneori, special câte o poză pe facebook şi când se întâmplă să dai like, sar ca o nebună extaziată şi toată ziua mea devine mai bună. Cât de clişeică sunt..
Un căcat de like. Un like pe care îl dai oricărei persoane pe care o cunoşti, automat, instinctiv. Îţi dai seama cum fac când mă cauţi?!








E 3:02
Voi termina vinul ăsta sec şi mă voi pune în pat. Mă voi gândi iar la tine şi la cât de naivă sunt. La cum mă las folosită de oameni doar pentru a sorbi o clipă din fericire. Doar pentru a mă pierde pentru o clipă. Doar pentru a trăi pentru o clipă între ameţeală şi visele mele. Mă voi gândi iar la tine şi-mi voi imagina scenarii şi conversaţii şi zile care nu vor veni niciodată. Mă voi gândi până se va lumina afară şi mă voi plictisi şi voi adormi într-un sfârşit.

Am ieşit pe uşa aia acum două luni. Parcă a fost ieri.
Dar din ultimul timp m-am obişnuit să aştept. Când am devenit opusa celei care eram?!

Te-am văzut zilele trecute. Ai trecut pe lângă mine în timp ce mă grăbeam să mă servesc cu un pahar de vin. Nici nu am apucat să mă aşez bine pe scaun că tu te-ai întors spre mine şi vocea ta a răsunat ecou în toată sala şi în lumea mea. Am încremenit. Te-ai apropiat de mine, parcă jucam într-o piesă tragico-comică. Lumea s-a răsturnat în momentul ăla şi eram doar într-un vis în care existam doar noi. Totul s-a şters din jurul meu, toţi erau doar decoruri.
Zâmbeai, dar nu păreai prea fericit că erai nevoit să mă abordezi. Chiar înainte de asta, îmi spusesem că atunci când te voi vedea, nu mă voi mai preface că nu te observ, că îmi voi face curaj şi te voi saluta sau îţi voi zâmbi sau orice... Ce slabă m-am arătat! N-am putut să-ţi vorbesc. Mi s-a tăiat brusc curajul  şi  ţi-am răspuns sec când m-ai întrebat ce fac. 
Ai plecat. Căci nu păream prea abordabilă.
Ce era să-ţi spun? Că mi-a fost dor de tine şi că eram în singurul loc în care voiam să fiu? Că e nedrept să mă gândesc la tine şi să aştept să mă cauţi, că mă simt vinovată şi decăzută. Că mă întâlnesc mereu cu aceleaşi fantome din trecut şi că nu-mi învăţ lecţia?
Vezi tu... un singur moment ca ăsta, aparent banal şi lipsit de importanţă, va rămâne pentru totdeauna. Doar câteva minute de care îmi voi aminti mereu.
E 3:21
Am terminat paharul de vin şi mai am patru ţigări. 
Mai e puţin şi se face dimineaţă.  Aş vrea să plouă. M-aş îmbrăca acum şi aş traversa iar Bucureştiul ca să ajung la tine. Ţi-aş spune să-mi faci o cafea şi să stăm de vorbă. Am atâta nevoie să vorbesc cu tine! Vreau să sorbi din cafea şi din tristeţea mea. Să mă arunc în gol. Să ne pierdem în nebunia asta şi să greşim din nou. Până n-o să mă mai doară.