Plouă torenţial afară.
Am părul ud şi-n camera mea miroase a flori de primăvară. A noapte de mai, a vise nespuse, a începuturi.
Pielea mea e fină. S-au impregnat în ea atâtea atingeri şi şoapte şi poveşti ce s-au stins în timp. Nu ştiam că poate fi rănită aşa de uşor.. Pielea mea e fină. Şi poartă atâtea amprente cât să-mi acopăr toate trăirile.
Un pian se aude ecou de departe. Şi vântul şopteşte enigme prin uşi.
Părul îmi miroase a ploaie şi-a nopţi albe. Mă înfior şi-mi aprind o ţigară. E atât de târziu... aici, în inima mea, încât sfârşiturile mele devin începuturi. Mă apropii de fereastră şi respir noaptea asta sublimă de mai.
Mă uit la cer. E atât de aproape, parcă stă să cadă.
Iar tu îmi eşti atât de departe.
Îmi amestec gândurile cu o vodkă cu lămâie şi-n ploaie mă ascund. Aici vreau să stau. În lumina felinarelor târzii să strălucesc... pe strada asta uitată.
În ploaia mea vreau să alerg,
cu ea vreau să plâng,
cu ea vreau să cad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu