În noi e loc numai de iarnă Vom îngheţa sub ultim ger

Prima ninsoare din anul ăsta a venit pe neaşteptate. Eram în parcare la Leroy cu soră-mea când fulgi imenşi au început să cadă peste maşini şi peste noi, devastându-ne şi acaparându-ne cu o bucurie ce numai un copil o poate avea. Ningea atât de frumos, atât de grăbit, atât de tăcut, cu fiori, cu zâmbete, cu miros de cozonaci şi de brad, cu colinde şi miros de copilărie, cu fericire, cu noapte, cu lacrimi, cu nostalgii, cu dor. Cu noi. Cu noi ningea, cu femeile care lucrau în magazine şi se uitau pe geam, cu oamenii grăbiţi după cumpărături care s-au oprit pentru o clipă şi şi-au amintit să viseze, cu noi toţi ningea, fără margini, şi fără tine,
fără tine şi vara era atât de departe, numai în ceaiul de tei pe care-l beau acum o mai găsesc. 

Am început să alergăm şi să ne învărtim ca nebunele sub lumina felinarului târziu şi clipa parcă a stat în loc. Nu ştiam cum să cuprind atâta fericire care ştiam că durează doar un moment, un moment pierdut în eternitate, care trece prin tine cât ai clipi. Am vrut să ţip, dar i-am zâmbit cuminte şi am lăsat-o să se ducă, îmbrăţişând-o ca un copil ce trăieşte totul ca şi cum ar fi prima oară.





A nins atât de mult peste inima mea...
şi peste străzile în care alergam spre tine şi peste visele mele. Peste tot ce credeam şi simţeam. Şi n-a mai fost loc de nicio durere, de nicio amintire în care tu să fii, de nicio stradă care să mă aducă la tine.
A nins atât de mult.. încât o linişte copleşitoare mi-a cuprins sufletul.

Am ridicat faţa spre cerul întunecat de decembrie ce e pe cale să-şi ia rămas bun o dată cu vechiul an care a început cu tine. Şi m-am cufundat într-un alb orbitor ce-mi acoperea ochii şi obrajii şi gura şi sufletul. Şi s-a făcut linişte... acea linişte ce doar o clipă încremenită în loc o poate aduce. M-am visat atunci cu tine de mână, purtată pe străzi devastate de iarnă sau doar în parcarea aia, aranjându-mi căciula mea roşie, haioasă, şi încălzindu-mă de frig. Dar mâna mea era goală şi rece aşa că am pus-o în buzunar şi m-am trezit din reverie. Şi chiar am fost fericită, acolo, pentru o clipă, alergând cu soră-mea prin frig şi fulgi mari ce ţi se topesc pe buze şi-ţi udă ţigara, dar tu nu te superi, că-i prea frumos şi nici nu mai ai nevoie de ea, chinuindu-ne apoi să dezaburim geamurile de la maşină, cu panică şi multe râsete că ne-a prins iarna pe drumuri 
şi iar mi-am pierdut mănuşile.