Şi de la mine până la tine/ Cuvântul însuşi va-ngheţa/ Nici să te strig nu ştiu prea bine

În noaptea asta plouă. Plouă a iarnă ce nu mai vrea să aştepte. Şi eu tot nu dorm. Nu dorm că-i prea frumos afară. Dureros de frumos. Am deschis geamul, să respir iarna. E frig. Şi întuneric. Şi îţi dă poftă de viaţă. Frigul te face să te simţi. Şi e mişto când are cine să te încălzească. Am întins mâinile şi am ridicat ochii spre cer, să mă lovească picăturile de ploaie şi vântul. Şi stelele. Şi gerul. Şi cântecul lor ce-mi tot răsună ecou în camera mea. Şi-n lumea mea târzie.

Şi mă oftică că sunt aşa de amorţită. Că în nopţi ca asta aş vrea să plâng, că-i prea trist afară. Şi simt că nu mă încadrez în decor, aşa plictisită cum sunt. Eu aş vrea doar să ţip. Că deşi simt durere, în sufletul meu s-a aşternut liniştea. Sau resemnarea. Şi e mai rea decât toate.
Simt că nu mă pot bucura de noaptea asta ploioasă şi tăcută de iarnă. Că o pierd. Că nu o pot împărtăşi. Şi simt că acolo e viaţa, în mijlocul ei, în tumult şi pace. Şi aş vrea să trag aerul rece în piept şi să mă arunc. Să mă izbesc de ea cu ochii, cu mâinile, cu gura, cu fiecare atom şi parte răvăşită a fiinţei mele. Să mă cutreiere, să mă nimicească, să mă mângâie. Să o simt cum curge prin mine. Să mă umplu de ea toată. Cu toată nostalgia şi efemeritatea ei, cu toată bezna şi îngheţul ce-l aduce cu ea, cu toate urletele şi melodiile ce mi-au devenit fiori. Şi să nu o mai simt străină. Să nu-mi mai ia liniştea. Că-i în mine. Şi tot ce e în mine e acasă. 




Iar tu eşti acasă acum. La tine. Şi habar n-ai de mine. Tu nu îmi îmbrăţişezi amintirea. N-o mai găseşti. Ţie îţi bate ploaia liniştită în geam. Şi e cald la tine în pat. Mie mi-a bătut iarna la uşă. Şi i-am deschis. 

Nu mă auzi cum ţip în mine, în noaptea asta, de se cutremură pereţii şi pomii şi străzile astea pustii de aici până la tine. Că prea sunt goale şi vuiesc de amintiri. Şi de-ar fi să te clatini, aş fi acum la tine, mereu, lângă tine, să cazi pe umerii mei. 
Aşa te-aş fi iubit. Cum iubesc eu acum viaţa, încercând să o cuprind. Cu toate temerile, păcatele şi renunţările tale. Cu toate slăbiciunile şi rănile. În frig. Şi-n întuneric. Cu cer în ochi. Cu nebunie. Şi linişte. Cu ploi de iarnă şi urlete şi stele 
Şi reverii în nopţii târzii. Te-aş fi iubit.