...tu nu ai un nume, ai forme umane, dar parcă eşti din altă lume. eşti naivă, tu crezi în poveşti...
de azi ai încetat să te mai critici, să te mai judeci, să te mai compătimeşti. ai fost cel mai aspru judecător al tău. ajunge. cum crezi că ar putea să aibă grijă cineva de tine şi să te iubească, dacă tu n-o faci?
de azi ai încetat să te distrugi, să te mai chinui, să-ţi faci rău, să te degradezi. nimănui nu-i pasă. oamenii trăiesc pentru ei, cât timp ţi-a luat să realizezi asta? nimeni nu trăieşte în locul tău, nimeni nu simte în locul tău, nimeni nu plânge în locul tău. ai crezut, timp de 20 de ani, că oamenii trăiesc unii prin alţii, ca să se salveze de ei înşişi. nimic mai fals, draga mea. continuă să crezi asta şi vei rămâne singură.
tu urăşti toţi oamenii că vin şi pleacă. îi urăşti că pot zâmbi chiar şi atunci când nu mai fac parte din viaţa ta. n-ai înţeles niciodată verbul ,, a se termina", ai crezut că nimic nu se sfârşeşte în lumea asta, nici sufletul, nici viaţa. dar adevărul e că orice lucru şi etapă are un sfârşit, aici, pe pământ.
de azi ai încetat să te mai uiţi în urmă, să aştepţi sau să plângi după oameni care au luat-o pe alt drum. ai înţeles acum că unele drumuri nu duc nicăieri, oricât de frumoase şi simple şi ispititoare ar fi ele, nu duc decât spre deşertăciune. ai înţeles că, uneori, alea mai grele şi mai ponosite, aparent, duc spre casă.
de azi ai încetat să-ţi mai pese de oameni care ţi-au întors de mult spatele. ai încetat să vorbeşti singură, să strigi şi să-ţi răspundă doar ecoul tău.. ai înţeles într-un sfârşit că ei nu merită, nu tu. nu merită dacă n-au ştiut să te aprecieze şi să-ţi fie alături. oamenii se iubesc întâi pe ei, apoi pe tine. îşi văd întâi de interesele lor. de binele lor, şi te lasă atunci când nu mai au nevoie de tine. până şi când iubesc, o fac pentru ei. ce poate fi mai egoist de atât? unii oameni nu pot fi numiţi oameni. sunt doar nişte bucăţi de carne, fără sentimente, fără conştiinţă, deşerţi, săraci, goi, neînsufleţiţi, himere triste. au ochii din beton, nu poţi citi nimic prin ei. ai căutat mereu ceva bun în toţi, găsindu-le scuze. dar adevărul e că există răutate în lume. şi adevărul e că nu poţi cunoaşte o persoană nici într-o viaţă întreagă.
de azi ai încetat să te mai agăţi de oameni, să-i implori să nu plece, să-ţi găseşti puterea în ei. puterea adevărată zace chiar în tine, e forţa ta interioară; n-ai nevoie de nimeni ca să fii pe picioare. de azi începi să te respecţi, să te iubeşti, să trăieşti pentru tine. să ai grijă de tine.
de azi ai încetat să mai fii naivă, să crezi în poveşti şi-n promisiuni goale. de azi nu mai urăşti pe nimeni, ci îţi e doar milă. doar asta ar putea să-ţi provoace oamenii de care o dată îţi era scârbă. de azi ai învăţat să ierţi.
de azi nu mai regreţi pe nimeni. nu-i mai regreţi pe cei care n-au ştiut să-ţi fie prieteni, pe cei care n-au ştiut să te iubească, care te-au minţit şi te-au rănit, pe cei care te-au abandonat când nu ai mai servit scopurilor lor, pe cei care te-au făcut să fii încărcată cu resentimente şi doruri şi frustrări; pe cei care te-au adus în starea asta, în care nu mai poţi simţi, nu te mai poţi bucura, nu mai poţi vedea frumosul din nimic, ca un suflet rece, ca o statuie tristă, ca o piatră seacă, bolnavă şi singură.
de azi nu te mai simţi neajutorată. de azi nu mai eşti un suflet artificial. de azi trăieşti cu tine, prin tine. prin lucrurile simple şi puerile, prin ploaie, prin iarba de sub picioare, prin răcoarea de seară şi fulgii de nea, prin zâmbetele de copii, prin privirile oamenilor dragi, prin cântece, prin suflete frumoase, prin soare, prin furtuni..
ai uitat cine eşti, dar te vei regăsi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu