dragă moşule,
Anul ăsta n-am fost prea cuminte. sunt încărcată cu multe regrete şi dureri. anul ăsta am făcut lucruri pe care nu credeam că le voi face vreodată. am ajuns ce nu-mi imaginam că voi ajunge. şi nu. nu sunt prea mândră de mine.
m-am lăsat pradă ispitelor, viciilor şi autodistrugerii. m-am lăsat ademenită de vorbe înşelatoare, de oameni închipuiţi, de măşti şi multă nepăsare. n-am mai vrut să fiu conştientă de nimic. am dorit să trăiesc la întâmplare, voluptatea propriei decăderi. să trăiesc ca într-un vis nebulos, departe de lume, ca într-un somn adânc, nevrând să mă mai trezesc. fugind de realitate. m-am abandonat complet. am lăsat tot răul din mine şi din lume să iasă la suprafaţă. m-am schimbat. am luat viaţa în piept. e singurul lucru bun.
dar am ajuns mai rău decât eram. o nebună, o ciudată, o instabilă psihic, o anesteziată emoţional şi fizic, un monstru ce-şi face rău şi răneşte pe cei din jur. o egoistă.
anul ăsta, îmi doresc să-mi revin, să mă întorc din drumul pe care am luat-o şi să aleg altul, să mă salvez, până nu-i prea târziu.
ştiu, nu mai sunt un copil ca să-ţi cer ţie ceva, dar adevărul e că, în ciuda tuturor aparenţelor, eu am rămas un copil. un suflet de copil care crede copilăreşte, care iubeşte necondiţionat. un copil speriat, lovit şi îmbrâncit de propria mână, care strigă după ajutor. i-am făcut rău, prea mult rău.. l-am murdărit, l-am corupt, l-am judecat, n-am ţinut cont de dorinţele lui, de vocea lui interioară, de strigătul lui. m-am răzbunat cumplit pe el, pentru că a fost prea naiv şi prea fragil..
în altă ordine de idei, îmi doresc sănătate căci fără ea, toate sunt zadarnice. îmi doresc sănătate familiei mele şi tuturor oamenilor. îmi doresc linişte şi pace şi ca familia mea să fie întreagă din nou. vreau lumină în viaţa mea şi-n ochii tuturor oamenilor care-au renunţat de mult la speranţă. vreau să mă îndepărtezi de rău. să-mi dai o palmă atunci când sunt pe cale să fac iar ceva greşit. pentru că eu nu mai am încredere în mine. mă înşel singură..
vreau iubire, căci fără ea sunt doar un suflet speriat, rece, împietrit. am aşteptat-o mulţi ani şi încă o aştept, dar mă tem că uşor uşor, încep să nu mai cred în ea. încep să nu mai cred în oameni şi-n magia dintre ei, pe care o credeam o dată. în bunătate. în mister. în minuni. în poveşti. copilul din mine, încet încet îşi pierde glasul.
îmi doresc ca lumea să fie mai bună, mai sinceră, mai iertătoare, mai curată. vreau să o atingi cu mâna ta binecuvântată şi s-o vindeci. de dureri, de sărăcie, de răutate, de egoism, de deşertăciune, de boli. vreau să fiu mai bună. mai puternică. mai întreagă.
redă-mi voinţa şi pofta de viaţă, căci în starea în care sunt acum, nu mai pot face nimic. redă-mi speranţa şi visele. redă-mi încrederea pe care am abandonat-o. fă-mă să-mi placă din nou oamenii.
23 decembrie. azi e ziua lui. ziua primei mele iubiri. au trecut patru ani, dar inima mea a continuat mereu să bată, neobosită, pentru acele zile, pentru povestea unor copii, ce nu ştiau ce înseamnă viaţa, nu ştiau că lumea e rea şi nu ştiau că toate au un sfârşit. ai grijă de ea, căci ştiu că tot tu mi-ai oferit-o, că tu m-ai ascultat atunci. căci iarna mereu mi-a adus ceea ce am pierdut.
în zâmbetul tău cald şi-n poveştile tale, ea va fi mereu.
tot tu, eşti părtaş la durerile şi dorurile mele. la naivitatea mea. tu ştii că am păstrat mereu, în cutiuţa mea portocalie, acum prăfuită şi goală, toate pesoanele pentru care inima mea a bătut o dată cu putere. să nu mi le iei niciodată, căci ele mă întregesc, ele mă încălzesc în zilele astea friguroase. dar eliberează-mă din trecut şi îndreaptă-mă către prezent, către viitor, fără să le uit. ele dăinuie acum in fulgii de nea, în luminiţele din casa mea, lângă foc unde se scriu poveşti, în colindători, în seninătatea şi secretele tale, în căldura sufletelor oamenilor care fac pace acum. în spiritul tău, în spiritul crăciunului.
fă să ningă, căci fără zăpadă, sărbătorile nu-s la fel. dar fără să fie frig, căci unii oameni stau pe străzi. încălzeşte-i, oferă-le adăpost, alinare, iubire, speranţă. fă minuni pentru sufletele abandonate. pune strălucire în ochi de mult stinşi. pune iubire în inimile sărace. umple suflete. alină durerea celor loviţi. transformă ura în iubire. leagă prietenii de mult uitate. îmbrăţişează şi fă bucurie copiilor care au nevoie de tine, singuri, care te aşteaptă. reaprinde focul şi speranţa.
visez la un ianuarie de mană c-o pereche de ochi căprui si zâmbet colorat, care să-mi aşeze fularul şi să-mi dea un sărut pe frunte.
fie ca fulgii de nea să vină cu iubirea ta şi minunile tale revărsate asupra lumii.
poate vreau prea multe anul ăsta, şi chiar de nu se vor îndeplini toate, eu îţi mulţumesc oricum că m-ai ascultat. eu cred în tine şi voi crede mereu, ca atunci când eram mică.
tu dăinui în tot ce e frumos şi pur, acum, de sărbători. visez la un Crăciun cu zăpadă multă, cu luminiţe, si haine pufoase. pentru că întotdeauna mi-a plăcut mai mult frigul, căci se potriveşte mai mult cu sufletul meu. pentru că nu se compară cu nimic să bei o ciocolată fierbinte uitându-te la titanic sau la singur acasă 1 şi 2, alături de persoanele dragi, sau uitându-te pe geam cum ninge. pentru că tu eşti magia. magia dintre oameni. eşti bunătatea dintre ei, puritatea, iubirea nealterată, speranţa, visele. căldura ce intră în suflete în această perioadă, deşi e frig. căci tu vii să aduci căldură acolo unde-i iarnă.. tu dăinui peste tot. în rândurile mele, în gerul de afară, în aburii ce-i scot pe gură când vorbesc, făcând diverse forme sau cuvinte. în mirosul de cozonaci din casă, în emoţia aşteptării crăciunului. în căciula mea albastră şi-n colinde.
tu dăinui în stelele de pe cer, de unde mereu te-am aşteptat, în zăpada albă, în drumurile lungi şi nebătute către cei dragi; în zâmbetele copiilor şi aşteptarea lor, în poveştile spuse lângă foc, în strălucirea din ochii oamenilor.
dar am ajuns mai rău decât eram. o nebună, o ciudată, o instabilă psihic, o anesteziată emoţional şi fizic, un monstru ce-şi face rău şi răneşte pe cei din jur. o egoistă.
anul ăsta, îmi doresc să-mi revin, să mă întorc din drumul pe care am luat-o şi să aleg altul, să mă salvez, până nu-i prea târziu.
ştiu, nu mai sunt un copil ca să-ţi cer ţie ceva, dar adevărul e că, în ciuda tuturor aparenţelor, eu am rămas un copil. un suflet de copil care crede copilăreşte, care iubeşte necondiţionat. un copil speriat, lovit şi îmbrâncit de propria mână, care strigă după ajutor. i-am făcut rău, prea mult rău.. l-am murdărit, l-am corupt, l-am judecat, n-am ţinut cont de dorinţele lui, de vocea lui interioară, de strigătul lui. m-am răzbunat cumplit pe el, pentru că a fost prea naiv şi prea fragil..
în altă ordine de idei, îmi doresc sănătate căci fără ea, toate sunt zadarnice. îmi doresc sănătate familiei mele şi tuturor oamenilor. îmi doresc linişte şi pace şi ca familia mea să fie întreagă din nou. vreau lumină în viaţa mea şi-n ochii tuturor oamenilor care-au renunţat de mult la speranţă. vreau să mă îndepărtezi de rău. să-mi dai o palmă atunci când sunt pe cale să fac iar ceva greşit. pentru că eu nu mai am încredere în mine. mă înşel singură..
vreau iubire, căci fără ea sunt doar un suflet speriat, rece, împietrit. am aşteptat-o mulţi ani şi încă o aştept, dar mă tem că uşor uşor, încep să nu mai cred în ea. încep să nu mai cred în oameni şi-n magia dintre ei, pe care o credeam o dată. în bunătate. în mister. în minuni. în poveşti. copilul din mine, încet încet îşi pierde glasul.
îmi doresc ca lumea să fie mai bună, mai sinceră, mai iertătoare, mai curată. vreau să o atingi cu mâna ta binecuvântată şi s-o vindeci. de dureri, de sărăcie, de răutate, de egoism, de deşertăciune, de boli. vreau să fiu mai bună. mai puternică. mai întreagă.
redă-mi voinţa şi pofta de viaţă, căci în starea în care sunt acum, nu mai pot face nimic. redă-mi speranţa şi visele. redă-mi încrederea pe care am abandonat-o. fă-mă să-mi placă din nou oamenii.
23 decembrie. azi e ziua lui. ziua primei mele iubiri. au trecut patru ani, dar inima mea a continuat mereu să bată, neobosită, pentru acele zile, pentru povestea unor copii, ce nu ştiau ce înseamnă viaţa, nu ştiau că lumea e rea şi nu ştiau că toate au un sfârşit. ai grijă de ea, căci ştiu că tot tu mi-ai oferit-o, că tu m-ai ascultat atunci. căci iarna mereu mi-a adus ceea ce am pierdut.
în zâmbetul tău cald şi-n poveştile tale, ea va fi mereu.
tot tu, eşti părtaş la durerile şi dorurile mele. la naivitatea mea. tu ştii că am păstrat mereu, în cutiuţa mea portocalie, acum prăfuită şi goală, toate pesoanele pentru care inima mea a bătut o dată cu putere. să nu mi le iei niciodată, căci ele mă întregesc, ele mă încălzesc în zilele astea friguroase. dar eliberează-mă din trecut şi îndreaptă-mă către prezent, către viitor, fără să le uit. ele dăinuie acum in fulgii de nea, în luminiţele din casa mea, lângă foc unde se scriu poveşti, în colindători, în seninătatea şi secretele tale, în căldura sufletelor oamenilor care fac pace acum. în spiritul tău, în spiritul crăciunului.
fă să ningă, căci fără zăpadă, sărbătorile nu-s la fel. dar fără să fie frig, căci unii oameni stau pe străzi. încălzeşte-i, oferă-le adăpost, alinare, iubire, speranţă. fă minuni pentru sufletele abandonate. pune strălucire în ochi de mult stinşi. pune iubire în inimile sărace. umple suflete. alină durerea celor loviţi. transformă ura în iubire. leagă prietenii de mult uitate. îmbrăţişează şi fă bucurie copiilor care au nevoie de tine, singuri, care te aşteaptă. reaprinde focul şi speranţa.
visez la un ianuarie de mană c-o pereche de ochi căprui si zâmbet colorat, care să-mi aşeze fularul şi să-mi dea un sărut pe frunte.
fie ca fulgii de nea să vină cu iubirea ta şi minunile tale revărsate asupra lumii.
poate vreau prea multe anul ăsta, şi chiar de nu se vor îndeplini toate, eu îţi mulţumesc oricum că m-ai ascultat. eu cred în tine şi voi crede mereu, ca atunci când eram mică.
tu dăinui în tot ce e frumos şi pur, acum, de sărbători. visez la un Crăciun cu zăpadă multă, cu luminiţe, si haine pufoase. pentru că întotdeauna mi-a plăcut mai mult frigul, căci se potriveşte mai mult cu sufletul meu. pentru că nu se compară cu nimic să bei o ciocolată fierbinte uitându-te la titanic sau la singur acasă 1 şi 2, alături de persoanele dragi, sau uitându-te pe geam cum ninge. pentru că tu eşti magia. magia dintre oameni. eşti bunătatea dintre ei, puritatea, iubirea nealterată, speranţa, visele. căldura ce intră în suflete în această perioadă, deşi e frig. căci tu vii să aduci căldură acolo unde-i iarnă.. tu dăinui peste tot. în rândurile mele, în gerul de afară, în aburii ce-i scot pe gură când vorbesc, făcând diverse forme sau cuvinte. în mirosul de cozonaci din casă, în emoţia aşteptării crăciunului. în căciula mea albastră şi-n colinde.
tu dăinui în stelele de pe cer, de unde mereu te-am aşteptat, în zăpada albă, în drumurile lungi şi nebătute către cei dragi; în zâmbetele copiilor şi aşteptarea lor, în poveştile spuse lângă foc, în strălucirea din ochii oamenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu