you will be alone with all your secrets and regrets

    sunt unele momente în care îţi vine să ieşi pe stradă şi să strigi cât poţi de tare că vrei o minune, că viaţa ta e nedreaptă, că vrei să iei pe cineva la bătaie, chiar acum. aştepţi ceva, orice, care să te facă să te trezeşti dimineaţa fără să înjuri că e o nouă zi ca toate celelalte, o nenorocită de zi în care faci aceleaşi lucruri şi te complaci în aceeaşi melodramă patetică. aştepţi acel ceva.. care să te facă să poţi dormi liniştită noaptea, fără să te întorci de zeci de ori pe partea cealaltă şi să te mai uiţi din 5 în 5 minute la telefon.  aştepţi acel ceva care să te facă să te trezeşti zâmbind,cu inima bătând tare, uitându-te la razele soarelui ce intră pe fereastră, pregătită pentru o nouă zi şi o nouă şansă.

..dar tu nu-ţi mai dormi nopţile de mulţi ani. şi dimineaţa te prinde pe jumătate vie, cu cearcăne adânci, cu colţurile gurii căzute, palidă, mai bătrână şi mai singură ca ieri,  bându-ţi cafeaua prea amară şi aşteptând nimic.
ai iubit şi tu cândva. dar au trecut mulţi ani de atunci, iar sufletul tău s-a obişnuit singur. ţi-ai construit inconştient un zid mult prea mare în jurul tău ca dragostea să se mai apropie de tine

uneori ţi-e dor, dar înghiţi în sec. n-ai ştiut.. ai fi vrut să-ţi zică cineva, să te avertizeze că e ultima oară când îl mai vezi, ultimele clipe în care îl mai vezi zâmbind, ultimele clipe în care îl mai ţii în braţe, ultima oară când îţi mai trece pragul.
dar ai rămas iar singură. şi iar e iarnă şi pustiu în sufletul tău.. ai înţeles prea târziu că oamenii  vin şi pleacă. atât de des, atât de uşor, atât de firesc şi de natural încât uneori nici nu-ţi dai seama când au trecut.









te-ai îndrăgostit de atâtea ori de zâmbete imperfecte şi poveşti ce păreau nemuritoare. ai pierdut atâtea nopţi cu câte un el care credeai că e salvarea ta, că va rămâne în întunericul tău. că te va ajuta să găseşti lumina. că va reuşi să treaca peste zidul de netrecut, că va citi în ochii tăi reci cât sunt de trişti şi de speriaţi. ai băut atâtea cafele cu necunoscuţi, te-ai plimbat pe atâtea străzi la răsărit de soare cu câte un străin, dar singurul lucru la care te gândeai când închideai ochii era el. 
un el îngropat adânc în tine, atât de bine ascuns încât n-ai mai putut niciodată să-l găseşti şi să-l scoţi din sufletul tău. 

îti plângi de milă la fiecare colţ de stradă, adormi chinuită când începe o nouă zi, ai nervi mereu şi ţi-e scârbă de oameni. o arzi pe străzi şi prin pub-uri bându-ţi minţile şi anii, şi te mulţumeşti cu câte o aventură de-o noapte. aştepţi ca cineva să te trezească, dar s-a făcut gol şi linişte în jurul tău. aştepţi ziua în care vei deschide ochii şi nimic nu va mai fi. nici tu, nici  el, nici iubirile tale ratate, nicio durere, nicio amintire. nimic. 

...dar eşti atât de tânără. mai ai atâtea de făcut şi de văzut, atâtea drumuri de străbătut, atâţia oameni de cunoscut, atâtea nopţi şi pahare de vin de băut.. atâtea poveşti care te aşteaptă.

..căci pe parcursul vieţii sunt patru sau cinci zile care pot schimba totul.

sfarsit

cândva spuneam că te voi aştepta o viaţă dacă asta este nevoie pentru a fi din nou împreună. că te voi purta mereu aici, oriunde m-ar duce drumurile vieţii, orice aş face, pe oricine aş întâlni. m-am luptat cu timpul, cu oamenii, cu singurătatea, doar ca să te am aici, mereu cu mine, în fiecare răsuflare şi bătaie a inimii mele. căci îmi era frică să trăiesc fără tine. nu ştiam cum.. căci puteam să jur că iubirea nu moare o dată cu anii, că mie nu mi-o poate lua nimeni, nici măcar timpul. căci m-am încăpăţânat să nu te uit în ciuda tuturor durerilor, dezastrului şi autodistrugerii pe care mi le-am făcut.

.. dar m-am trezit într-o dimineaţă şi nu te-am mai găsit aici, în sufletul meu. am deschis geamul, am respirat aerul rece şi am avut acel sentiment de posibilitate, de un nou început. am încercat să te caut o vreme, m-am uitat în trecut speriată, m-am agăţat de el, dar nu te-am mai găsit nicăieri. nu mai exişti.

nu te vei mai găsi niciodată în scrierile mele, în lacrimile mele, în visele mele. nici măcar nu mă mai tem că n-am să te mai văđ vreodată.

viaţa ne-a schimbat. viaţa s-a schimbat. suntem doi străini acum. nu numai că nu te mai iubesc, dar te-am uitat, iubitule, te-am uitat pentru totdeauna.

..povestea a ajuns în sfârşit la final.

Goodbye, my friend

   
e 9:02, iar eu îmi beau cafeaua ca de fiecare dată amară, aşa ca mine.

afară plouă. se aude vântul în geam. e înnorat şi trist.

e prima oară când îţi scriu. şi ultima, desigur. căci nu vreau să fii şi tu încă o poveste tristă despre care scriu. te voi purta mereu în suflet şi-n amintirile mele .nu vei ştii niciodată.. căci sunt prea mică şi prea departe de inima ta ca să mă poţi auzi, ca să mă poţi vedea.  

m-am îndrăgostit de tine. ce patetic, ştiu.
îmi pare rău.  

nu am cuvinte să exprim ce simt pentru tine. e prima oară când nu mai am cuvinte.. de aceea mă tem. atunci când nu poţi scrie despre cineva înseamnă că ţi-a pătruns atât de adânc în suflet încât doar bătăile inimii şi lacrimile pot vorbi. 

..sunt dimineţi în care deschid geamul şi respir aerul curat. miroase a tei şi-a pomi înfloriţi şi-a ploaie de iunie. atunci îmi apari tu în minte şi zâmbesc trist. căci eşti încă o iubire neîmplinită. sunt nopţi în care ies afară şi fumez mult. mă plimb singură pe străzi în speranţa că voi da de tine, că paşii mei mă vor purta spre tine.

îmi amintesc de noaptea în care tu dormeai, iar eu te-am luat în braţe. te-am strâns tare ca şi cum aş fi vrut să iau cu mine clipa aceea în eternitate. ţi-am auzit atunci bătăile inimii.. care desigur n-au bătut niciodată pentru mine. ştii.. a fost singura clipă în care mi-am găsit în sfârşit drumul spre casă. spre acasă. dar uşa era închisă, aşa că am plecat. pentru că uneori iubim atât de mult încât parcă amorţim. pentru că dacă am simţi atât de mult, probabil am muri.

la revedere, vechi prieten. îmi va fi dor de tine.

my first mistake was loving you

 

 
te-am ascuns atât de bine undeva în sufletul meu, încât te-am pierdut. te-am pierdut, dragul meu, undeva pe drum şi nu ştiu unde să te găsesc. m-am trezit într-o dimineaţă şi nu ţi-am mai simţit prezenţa.

sunetul vocii tale nu-mi mai răsună cunoscut. parfumul tău nu-l mai ştiu. trăsăturile chipului sunt vagi, timpul le-a şters. nu-ţi mai recunosc paşii, privirea ta e ştearsă, incoloră, pierdută în mulţime. 

.. acum deschid geamul dimineaţa, respir aerul curat de iunie şi-mi beau cafeaua amară fără să mă mai gândesc la tine. acum  mă uit la stele fără să mă mai întreb unde eşti. acum dorm fără vise. îţi vine să crezi? ai dăinuit atâta vreme în inima mea încât nu credeam că vei mai pleca vreodată. nu ştiam cum să fiu fără tine. sunt mai goală acum, dar măcar nu mă mai sfâşie niciun dor.
ai plecat, iubitule, ai plecat pentru totdeauna din sufletul meu.

have you ever confused a dream with life?

   
nu te mai chinui. 

cu cât încerci mai mult să nu te doară, te va durea din ce în ce mai rău. cu cât încerci mai mult să nu te îndrăgosteşti, iubirea va intra în viaţa ta fără să-i poţi face faţă. cu cât încerci mai mult să nu plângi, lacrimile te vor acapara fără să ai control. cu cât încerci mai mult să fii indiferent, îţi va păsa din ce în ce mai mult. şi doare. nu mai încerca să uiţi, mai rău îţi vei aminti.

nu te mai consuma. lasă lucrurile aşa cum sunt, timpul va decide. am învăţat că atunci când ceva este scris, destinul se va îndeplini.. oriunde te-ai duce, orice ai face, oricât te-ai împotrivi. el va ajunge la tine. dacă cineva a plecat înseamnă că acea etapă s-a terminat şi că oricât te-ai uita înapoi, oricât de disperat ai fi, oricât l-ai căuta, oricât ai zăbovi în faţa unei uşi închise, îţi vei pierde timpul, anii, vitalitatea.. şi uneori chiar sufletul. căci o uşă o dată închisă, nu se va mai deschide niciodată sau dacă se va întâmpla, prea târziu.. dincolo de ea va fii cineva străin.
îmi amintesc de zilele de când eram copil şi mă uitam la cer. mă gândeam că în lumea asta mare există un el care mă aşteaptă, care s-a născut pentru a mă întâlni. dar lucrurile astea nu se întâmplă niciodată. sunt doar vise. nu există aşa ceva.

sunt dovada vie a unui om care a trăit în trecut, care a refuzat să meargă mai departe, care a refuzat să mai trăiască. patru ani. patru ani pierduţi pentru cineva care nici nu mai ştie cine sunt. poate doar o nebună, cu care a fost cândva, într-o altă viaţă parcă, când era copil; o nebună care a scris timp de patru ani despre dragostea ei de mult pierdută. 

nu-l voi uita niciodată pentru că am decis că-l voi păstra mereu cu mine, oriunde m-ar duce viaţa, pe oricine aş întâlni, orice s-ar întâmpla. şi mi-a pătruns atât de adânc în suflet, în propria existenţă, în vise, în mine, în sânge, încât nu-l voi mai putea scoate niciodată. e ca şi cum ar fi parte din mine, fără el n-aş mai fi aceeaşi. el e.. amintirea mea de când eram copil. el reprezintă prima iubire, primele trăiri, doruri, prima durere, primele bătăi ale inimii pentru cineva.  el trăieşte în scrierile mele şi va rămâne aici mereu, nemuritor. pentru totdeauna.

..dar cel de azi nu mai ştiu cine e. e străin de mine. un străin cu amintiri îndepărtate şi atât. dacă cândva, îl voi întâlni întâmplător pe stradă, inima nu-mi va mai tresări. îl voi saluta rece şi-mi voi continua drumul. căci suntem doar două cunoştinţe vechi acum, doi oameni maturi, raţionali şi fără vise.

căci unele lucruri sunt doar ficţiuni ale unui loc sau moment. ele rămân suspendate în timp, şi oricât ai încerca să le readuci la viaţă, în lumină, ele vor rămâne pentru totdeuana în întuneric.