no one can save you from yourself

timpul trece.. fără să ţină cont de tine, că rămâi în urmă. 

sunt singură de mulţi ani. mi-am creeat ziduri imense ca dragostea să nu mă mai ajungă. am urât-o şi-am detestat-o teribil. am alungat-o şi-am ţipat la ea să nu se mai întoarcă.. căci a fost singura care mi-a făcut inima să vibreze şi tot singura care a ucis-o.

am avut şi eu parte de iubire, cândva. o singură dată. eram doar un copil. am crezut că o merit şi că-mi aparţine. am crezut că nu va pleca niciodată, că e imposibil să plece.. n-am apreciat-o şi i-am râs în faţă, sfidătoare şi mândră.

şi-a plecat într-un târziu, înstrăinată. fără să-mi spună, fără să mă anunţe, fără să mă înveţe cum să trăiesc fără ea.

apoi m-am hrănit cu trecutul. el mi-a fost leagăn, el mi-a fost culcuş.

n-am ştiut că mă voi stinge încet. n-am ştiut cât de cumplită şi ucigătoare e singurătatea.. n-am ştiut că fără ea viaţa e lipsită de sens, searbăđă, rece, pustie. 

n-am ştiut... 

chiar dacă trăim o viaţă în care nu ştim ce este iubirea, pentru doar câteva clipe de fericire, viaţa e vrednică de a fi trăită.

după atâţia ani, sunt tot aici, singură, rece, mai bătrână şi mai lipsită de viaţă, aşteptând lucruri ce nu vor mai veni niciodată. 

după atâţia ani, nu mai ştiu ce este iubirea, îmi pare doar o poveste născocită, un vis nebulos. am uitat-o complet. nici dacă ar trece prin faţa mea, n-aş mai recunoaşte-o.

And it's hard to hold a candle in the cold November rain

atunci când eşti deznădăjduit şi simţi că totul se prăbuşeşte, uită-te în jurul tău.

dacă cineva te iubeşte, ai încă speranţă. 

dacă poţi să iubeşti, ai încă speranţă.

dacă poţi să faci un bine, ai încă speranţă. dacă poţi să faci pe cineva să zâmbească chiar şi atunci când sufletul îi plânge, ai încă speranţă. 

dacă crezi în ceva, orice ar fi el, ai încă speranţă.

dacă te poţi bucura de razele soarelui şi de noua zi care vine, ai încă speranţă.

dacă poţi să ierţi, ai încă speranţă.

dacă poţi să mai plângi, ai încă speranţă.

dacă poţi să visezi şi să te bucuri de fiecare anotimp, de fiecare cafea, de fiecare ploaie, de fiecare zâmbet oferit de un copil, ai încă speranţă.

dacă poţi să le spui celor pe care îi iubeşti cât de mult înseamnă pentru tine, ai încă speranţă.

dacă ai jumătate din toate acestea, nu e totul pierdut.

pe lume există oameni care nu mai au nici măcar atât.

digale

nu fac literatură.

Îţi scriu Ţie.

sper să mă auzi şi sper să-mi poţi răspunde într-un fel sau altul, cândva..

de ce nu l-am putut uita niciodată pe dor? de ce încă sunt zile când lacrimilie îmi inundă ochii şi zâmbesc trist şi-mi vine să urlu, amintindu-mi de el? 

au trecut 5 ani..şi încă îl simt. când închid ochii amintirile se derulează ca şi cum ar fi fost ieri.. 

e el.. cel de atunci..cu ochi cuminţi şi zâmbet de copil, în hanoracul bleu. sunt frunzele toamnei şi întinsul vast al iernii. e primăvara cu el de mână. e sufletul meu ce tresărea când îl vedea. sunt leagănele şi părculeţul nostru plin de copii.. aşa cum era odinioară.

copiii ăia nu mai există. au trecut anii şi am trecut şi noi. iubirea mea e ofilită. dar după atâţia ani încă zâmbesc cu lacrimi în ochi când îmi amintesc.

ştiu că va rămâne mereu aici, în sufletul meu.. şi că mă va încălzi în iernile furtunoase ce vor mai veni.

Singurătate, nu credeam c-am să te mai văđ vreodată

a venit toamna în bucureşti. străzile sunt plouate şi calc pe covorul de frunze veştejite. oamenii sunt mai grăbiţi şi mai trişti, iar noaptea vine mai repede. o frunză cade moartă în faţa mea şi-mi aminteşte de mine.

nu mai am timp să mă bucur şi să visez, cum o făceam în alte toamne târzii. mă trezesc când încă e noapte şi frig, îmi beau cafeaua amară, mă îmbrac şi mă duc la facultate. fac aceleaşi lucruri cotidiene în fiecare zi şi mă mai trezesc uneori zâmbind cu lacrimi în ochi la câte o pereche de oameni fericiţi.

pe drum spre casă, când mă simt mai singură ca oricând, închid ochii obosită şi mi-amintesc că de mult, într-o altă viaţă parcă, am fost şi eu fericită. uneori mă uit la câte un străin şi mă abţin să nu-i vorbesc şi să-i sar în braţe, să ţip cât de singură sunt. apoi revin la realitate, gândindu-mă cât de stupidă sunt.

...acum s-a făcut linişte şi s-a aşezat toamna de mulţi ani în sufletul meu.

şi-atunci îmi amintesc de tine, dor. şi că au trecut atâtea ierni în care n-a mai avut cine să mă încălzească, cine să mă ţină de mână şi să-mi zâmbească cuminte.

dar acum ştiu că tu ai fost mereu aici. în fiecare clipă din viaţa mea, pe fiecare drum pe care am rătăcit, în fiecare toamnă şi-n fiecare moment în care m-am simţit singură pe lume. ai fost mereu aici.. 
n-ai plecat niciodată.

.

I wonder if he lies awake at night missing me the way I miss him

uneori când rămân singură, un gând îmi face sufletul gol să tresară.

poate că viaţa nu e atât de tristă şi deşartă cum o văd eu. poate că există o uşă de evadare din întunericul în care rătăcesc.

şi-atunci zâmbesc.

poate că acolo, undeva departe de mine, se află un el. un el care mă va ţine de mână şi va avea grijă să nu mă împiedic şi să traversez strada în siguranţă. un el care mă va visa, îmi va duce dorul în lipsa mea, îi va plânge sufletul când plec, se va agita când sunt rece. un el care mă va aştepta să ies de la ore emoţionat vizibil de prezenţa mea. un el care mă va încălzi în iernile friguroase şi mă va lăsa să-mi cufund capul în haina lui.. să uit de frig şi de toate. pentru că el e primăvara mea.

un el pentru care voi fi cea mai specială fată, pentru care voi avea mereu un loc în sufletul lui. un el care mă va conduce până acasă şi mă va aştepta în frig cu un trandafir. un el care o să-mi iubească nebuniile şi felul meu ciudat de a fi. un el care mă va lăsa să ţip când am nervi, să râd zgomotos în împrejurări nepotrivite, să fiu copil.. un el care mă va face să zâmbesc când sufletul meu plânge.

un el spre care să fug atunci când vreau acasă.

someday...

uneori închid ochii şi te simt.  pentru o clipă eşti aici, în faţa mea şi-mi zâmbeşti cuminte.
eşti atât de real.

te regăsesc uneori în toamne târzii, în trecători grăbiţi, pe străzi plouate şi pustii. sunt simple zile, simple momente în care apari brusc dintr-un trecut îndepărtat şi inima mea începe din nou să bată.. apoi dispari şi e iar noapte şi frig.

...dar între noi au trecut anii şi s-a făcut linişte.





a trecut atâta timp de când nu te mai iubesc, dor..
te-am căutat peste tot, dar nu te-am mai găsit şi aflat nicăieri. cu lacrimi în ochi îţi scriu.
sufletul meu s-a ofilit uşor ca frunzele toamnei purtate de vânt. 
de azi o să trăiesc ca şi cum ziua de mâine nu mai există.